Tags: manager, angajat, cariera, oameni
Nu oricine se naste sa fie sef. Cei care ajung totusi in top trebuie sa se obisnuiasca cu ideea ca nu pot controla oamenii, ca sunt tone de hartii ce trebuie completate, ca-si limiteaza flexibilitatea carierei, iar banii in plus pot sa nu justifice timpul suplimentar investit. Pe langa toate astea, au si angajati pe care trebuie sa-i mentina fericiti. Cum reusesc? Prezentam mai jos o serie de caracteristici ale sefilor buni.
1. Fac turul de onoare prin birouri.
Faptul de a merge si de a da mana cu angajatii este un semnal ca vrei sa fii acolo. Acesta este motivul pentru care s-a infiintat chiar si un curent care se cheama Management By Wandering Around: o modalitate de conducere prin care managerul ia contact direct cu angajatii, discutand impreuna problemele si invatand unii de la altii. Utilizarea acestei metode reduce efectele negative determinate de distorsiune, de filtraj si de diferentele dintre nivelurile ierarhice pe care se afla persoanele care comunica. Oamenii tanjesc dupa lideri care sa stie cu ce se ocupa si care sunt accesibili si pentru o simpla discutie informala.
2. Nu concediaza pentru cea mai mica greseala.
Multi angajati se tem ca vor pluti in deriva dupa luarea unei decizii incorecte sau dupa o mica boacana. Se tem ca toata discutia despre loialitate este uitata si ca managementul nu ii va sprijini. Standarde vagi si impunerea unor reguli arbitrare sunt caramizi care sustin aceasta teama. Angajatii prind incredere atunci cand stiu unde sunt nisipurile miscatoare si cum sa le ocoleasca.
3. Stiu sa asculte.
Cand vorbeste cu tine, este 100% atent la tine. Sfaturi pentru manageri: ascultati mesajul principal. Coborati nivelul ego-ului si nu va mai ganditi la elocinta replicii. Folositi limbajul trupului pentru a declara "Sunt foarte atent".
4. Sunt lideri submisi.
Cei mai puternici lideri sunt aceia care le permit subordonatilor sa fie consultati, sa se dezvolte si sa poate fi apreciati. Cei care ii lasa pe angajati sa-si asume meritele pentru victorii.
5. Te fac sa ai incredere in tine, inspirandu-ti curaj si discretie.
Exista momente in care curajul nu trebuie sa fie deloc discret, dar si unele in care discretia trebuie sa castige. Ambele calitati sunt obligatorii in portofoliul unui sef cu o valida putere de judecata.
6. Ofera suficiente informatii.
"Nimeni nu spune niciodata nimic" este o problema majora in multe organizatii. Angajatii nu sunt informati in legatura cu activitatile care au o legatura directa cu munca lor si, in felul acesta, explodeaza zvonistica. Nici prea multa informatie nu ajuta, nu ofera puteri suplimentare. Daca angajatii au prea putina influenta in schimbarea evenimentelor, daca afla mai multe pot deveni frustrati.
7. Deleaga responsabilitati.
Nu vei fi niciodata un manager eficient, daca nu stii sa delegi responsabilitati. Echipele puternice se dezvolta pornind exact de la acest principiu.
8. Sustin mersul pe jos.
Vorbim la figurat, bineinteles. Presedintele Dwight Eisenhower obisnuia sa le spuna consilierilor: "Sa nu ne grabim spre propriile greseli". Trebuie sa inlaturam stigmatul atasat persoanelor care nu doresc sa dea solutii rapide si zornaitoare. Acestea pot fi destepte, dar gresite.
9. Nu le e frica sa impuna standarde dure si sa stea fata in fata cu angajatii.
Din nefericire, mult prea mult administratori inteleg asta prin pura cruzime, printr-un comportament agresiv. Tocmai de aceea cauta sa faca intelegeri cu angajatii in urma carora nimeni nu cere prea mult de la cealalta parte. In incercarea lor de a fi buni, pot crea un mediu demoralizant pentru cei care cauta un loc de munca plin de provocari.
10. Scapa de oamenii cu energie negativa.
Aceste personaje pot distruge moralul unei echipe in doar cateva minute si pot crea un mediu de lucru indezirabil. Pot sa fie inteligenti si talentati, dar li s-a intamplat ceva de-a lungul vietii care i-a facut tristi. Nu se potrivesc in slujbe unde i-ar putea influenta pe ceilalti.
11. Isi lauda angajatii in doza perfecta.
Nu prin complimente nesincere. Nici prin inflatie de laude. Prea putine laude sau laude prost construite sunt umilitoare. Excesul in directia opusa oboseste.
Alina Negrutiu