Va mai aduceti aminte de baba cea rea si urata din snoavele si povestile copilariei? Era o faptura hada, ursuza si grozava care nu avea altceva mai bun de facut decat sa-si imprastie veninul si blestematiile la tot pasul. Plasmuire a imaginarului colectiv popular, se intrupa intr-un personaj negativ de care eroii si eroinele miturilor transformate, odata cu trecerea mileniilor, in basme trebuiau sa se fereasca cu orice pret. Ei bine, adevarul despre natura, identitatea si simbolismul babelor din traditiile noastre si ale altora, precum si translatia prin timp a misteriosului personaj, are sa surprinda pe multi.
Batrana, Mama si Zeita
Pentru a cobori pe firul basmului, in cautarea originii celei care ne-a intrat in viata prin poarta copilariei sub chipul Babei Cloanta, trebuie sa stim de la bun inceput ca personajul cocosat si zdrentaros are o vechime cu mult mai mare decat ne-am astepta. Din perspectiva mitologica si ezoterica, radacinile Babei Cloanta se descopera in nimeni alta decat Geea, Maya, sau Marea Zeita Mama a Paleoliticului, analizata amanuntit in studiile inovatoare ale cercetatoarei Marija Gimbutas (1921 - 1994).
Iar cum elementul magico-religios abunda in cazul initierilor femeilor-saman din perioada de aur a Matriarhatului, nici ca exista o exemplificare mai clara a situatiei decat maxima lui istoricului francez Jules Michelet "Pentru fiecare vrajitor, exista zece mii de vrajitoare".
In cele mai vechi mituri o gasim pe Mula-Prakriti, cum denumeau hindusii in Vede pe "Zeita Radacinii", Shakti (Principiul Universal Feminin, desen sus) nedesavarsita inca, care fiinteaza numai pentru ea pentru ceea ce produce: resortul interior al Naturii, atractia originara, pasiunea antrenanta a oricarei forme de viata elementare, manifestarea energiei nestrunite, care in mitologia stra-romaneasca a primit numele de Talpa Iadului, dupa cum au evidentiat in scrierile lor Ion Creanga si, mai tarziu, Vasile Lovinescu.
Mai departe in timp, prototipul mamei batrane, cunoscatoare a tuturor tainelor Cerului si Pamantului, preoteasa sacra, initiata in Traditia Primordiala, se va transmite sub forma zeitatilor si personajelor simbolice tutelare, precum Demetra, Isis, Astarte, Circe (tablou, jos), Cybele, Artemis si chiar Lilith din ezoterismul ebraic. Valentele magice arhetipale ale femeii varstnice, mama experimentata si inteleapta, sunt la randul lor evidente in alchimie si diverse traditii folclorice, unde configureaza deopotriva atat Eternul Feminin, prin capacitatea sa de a crea si procrea, cat si dimensiunea initatic-terifianta care o defineste pe "Mama Cumplita" sau "Marea Vrajitoare". De aici fiinteaza motivul omniprezent al tuturor vrajitoarelor, babatiilor hidoase, acre si chioare, zane nefaste si cocarjate care staruie chiar si in subconstientul oamenilor din societatea contemporana, tot mai tehnologizata si desacralizata.
In ceea ce priveste folclorul si mitologia romaneasca, avem parte de un fenomen extraordinar, dupa cum evidentiza etnologul Jean Delumeau care constata ca pozitia "babelor" din folclorul romanesc este una mult mai completa, autentica si privilegiata decat cea din traditiile Evului Mediu Apusean.
In afara de sensul de "femeie batrana" in limba si credintele romanilor, cuvantul "baba" are o multime de alte conotatii care duc spre o mitologie ancestrala daco-getica sau chiar mai timpurie, Hiperboreean-Pelasgo-Ramana, unde babelor si mosilor le era rezervat un loc extrem de important ca parinti, stramosi si initiatori. Primul care a evidentiat acest aspect a fost B.P. Hasdeu, care nota ca la noi babele sunt privite ca "fiintele cele mai d'a dracului", de unde probabil termenul de baba era insotit aproape intotdeauna de atribute peiorative de genul cloanta, cotoroanta, harca, talpa iadului, hoasca etc.
Intre Cotoroanta si Sfanta
Un basm romanesc cules de Petre Ispirescu relateaza ca la un moment dat Diavolul se certa zgomotos cu o baba, cele doua personaje facand o larma atat de mare incat l-au trezit din somn pe Sfantul Petre, care manios fiind, puse mana pe o sabie si le taie capetele celor doi zurbagii. Dupa sangeroasa pedeapsa si plecarea Sfantului, trupurile descapatanate s-au apucat sa-si caute capetele prin tarana. Diavolul a gasit capul babei pe care si l-a insusit, iar baba pe cel al Diavolului, care fara prea multa mirare, i s-a potrivit de minune cotoroantei.
Insa conotatiile babei nu sunt pururea negative, ci si admirative, deoarece babele (fiinte ale dracului) erau moase pricepute, doftoroaie vestite, sfatuitoare pretioase, dar si vrajitoare redutabile cu care nu era bine sa ai de a face.
Vechimea cultului "babelor" pe teritorul Daciei este atestata si de venerarea unor monumente megalitice de forma unor pietre antropomorfe naturale, care se numesc in mod curent - Babe. Avem aici faimoasele Babe din Bucegi, din Ceahlau si din multe alte locuri investite de popor cu simbolism magic din Carpati. Prestigiosul cercetator Nicolae Densusianu a gasit peste 20 de asemenea "babe antropolitice" pe teritoriul tarii nostre. Evidenta cultului "babelor" si al "mumelor" ancestrale in cultura populara romaneasca este un argument in plus pentru importanta principiului feminin din traditiile noastre stravechi.
Sosirea crestinismului in Europa a dus la aparitia unui sincretism religios difuz in care multe dintre zeitatile pagane de sorginte greaca, celtica, germanica sau traca au supravietuit in imaginarul colectiv european, imprumutand din atributele si insusirile lor sfintilor si personajelor religioase crestine. Daca in Europa Apuseana, babele mitice au ramas ancorate in franturi din folclorul local intr-o forma ascunsa si deghizata de teama rugului sau a scaunului de tortura al Inchizitiei, dincolo, in spatiul Europei Rasaritene, unde trona crestinismul ortodox, mult mai pasnic, tolerant si emotional in manifestare decat rigoarea catolica, Principiul Universal Feminin nu isi pierde din sacralitate si importanta.
In aceasta directie, aspectul protector, intelept, initiatic, matern si taumaturgic al Batranei Fara Varsta primeste noi insusiri in momentul in care etosul autohton il transpune in viata de zi cu zi a romanilor prin intermediul zilelor saptamanii, care primesc astfel o incarcatura sacra. Apare o intreaga pleiada de 7 batranici cuminti si intelepte, fiecare simbolizand cate o zi a saptamanii, fiecare dintre ele patronand peste aspectele rituale si temporale ale zilei in cauza: Sfanta Luni, Sfanta Marti, Sfanta Miercuri, Sfanta Joi, Sfanta Vineri, Sfanta Sambata si Sfanta Duminica.
Taranul roman le-a onorat si respectat dintotdeauna, constient fiind de natura lor sacra de paznice ale randuielii Timpului si Vremurilor, precum si de faptul ca fiecare dintre sfintele-zile pot oferi alinare, ajutor, sfaturi sau ghidare celor aflati in nevoie.
Sursa: Descopera.ro
Posted in Articole,
Traditii romanesti |
Print
|
0 Comentarii