Tags: weekend, prietenie, comunicare, copii
Weekendul trecut, dupa un curs la care interesanta a fost doar prezenta colegilor mei, m-am vazut nevoita sa calatoresc cu trenul, ca sa-mi pot vedea copiii... In gara, ma hotarasc sa ma rasplatesc cu o nesanatoasa portie de cartofi prajiti si cu o inghetata cat casa.
Ma asez la o masa, cu nelipsitul carnetel in mana, incercand sa imi pun in ordine restantele pentru ziua de luni. Se aseaza langa mine un barbat cu un troller. Ma intreaba daca e liber, dar eu am mintea in poienita si il intreb: de ce e ciudat ca stau singura la masa?...
Omul repeta intrebarea derutat, eu ma distrez pe seama mea si-apoi se prezinta. Ne dam mana si vorbim nimicuri cateva minute. Cat este de simplu sa fii civilizat, prietenos si placut! Ce ne lipseste sa fim asa deschisi o data pe zi, o data pe an sau macar o data in viata?
Daca am inceta sa fim asa de suspiciosi, asa de atenti cu pretioasa nostra persoana, asa de incruntati si de preocupati de imaginea noastra, poate ca ne-am lipi mai multe zambete pe suflet.
I-am scris domnului care m-a facut sa rad si pe care l-am facut sa rada, adresa blogului si i-am spus ca voi scrie despre el. De fapt nu am scris despre el, ci am scris despre fiecare dintre noi...
M-am urcat in tren cu o dispozitie diferita doar pentru ca am interactionat cu acest necunoscut. Desigur, am calatorit o ora si jumatate in compartiment cu 7 persoane carora, parca, le-a murit simultan pisica. Nu poti sa le ai pe toate...Liliana Grigore
Posted in Articole,
Editoriale |
Print
|
0 Comentarii