Tags: Bucuresti, tramvai , Romania, bogdaproste
Ieri, aflandu-ma in metrou in drum spre casa, mi-am amintit o intamplare care s-a petrecut cu ceva timp in urma, insa pe care nu o pot uita.
M-am gandit sa ti-o povestesc pentru ca mai sunt si lucruri impresionante care se petrec si peste care se trece prea repede cu vederea.
Ma aflam intr-un tramvai in Bucuresti intr-o dupa-amiaza, intr-o zona pe care nu o prea frecventez ( dar asta nu are nicio importanta pentru ceea ce urmeaza sa spun). Imi amintesc ca si cum s-ar fi intamplat ieri. Mancam o banana. Pe scaunul din fata mea se afla o femeie imbracata saracacios, cu un copilas in brate. Sa fi avut in jur de 5 sau 6 ani. Avea niste ochi mari, negri si ma fixa in asa fel incat primul gand care mi-a trecut prin cap a fost ca acei ochi erau intepeniti intr-o permanenta privire mirata.
Mai aveam o banana, asa ca i-am dat-o lui. A primit-o cu o ezitare amestecata cu teama si respect. Mama lui l-a indemnat sa spuna "multumesc". Atunci a lasat capul in jos si dupa cateva clipe, mi-a spus un induiosator "bogdaproste", asa cum nimeni, niciodata nu mi-a mai multumit.
Nu stiu daca era constient de distinctia dintre cele doua cuvinte sau doar era obisnuit sa raspunda asa.
"Bogdaproste" se foloseste, asa cum stim cu totii, doar atunci cand multumesti cuiva care da ceva de pomana, pentru sufletul sau.
Probabil ca cel mai mult m-a impresionat faptul ca un copil la varsta de 5-6 ani chiar parea ca intelege conditia sa si mi-a multumit sincer printr-un singur cuvant.
Am vrut sa-ti povestesc astea pentru ca in
Pentru ca
de Adina Vasile
297 cazuri
practice de fiscalitate
Posted in Articole,
Romania altfel |
Print
|
3 Comentarii