Tags: copii, somn, bimbiline
Este ora somnului de amiaza.
Taisia evident nu vrea sa doarma. Negociem indelung pana sa ajunga in pat. Dar victoria nu este inca a mea.
Desi are ochii mici, mici, este foarte hotarata ca nu ii este somn. Atat de hotarata incat sta pe burta cu capul in maini, preventiv, ca sa nu ii cada zulufii pe perna. Incerc sa o conving sa schimbe pozitia si apeleaza la arma ei suprema... incepe sa planga.
- Sigul, voi o sa stati dincolo si o sa volbiti si o sa ladeti si eu o sa stau aici singula... si hohotele se intetesc.
Gata! A castigat! Ma asez pe pat langa ea. Raul de lacrimi seaca brusc, coltul gurii se ridica strengareste si doua manute se intind spre mine. Dupa ce ne dragalim putin, puiul vrea sa imi povesteasca ceva, nu de alta dar daca tace si ar inchide ochii ar adormi in 17 secunde (am cronometrat de mai multe ori). Nici gand sa ma pot impune din pozitia in care ma aflu cu copilul partial catarat pe mine, asa ca recurg si eu la ultima mea arma...
- Stii Taisia, daca ai face liniste si ai sta foarte cuminte cu ochii pe jumatate inchisi, poate ca ai putea sa vezi vreo bimbilina cum iese de sub pat. Urmeaza doua minute de dezbateri in soapta, in care stabilim ca bimbilinele sunt niste creaturi colorate si rotunde cu ochii mari si parul ca un cuib de ciori, ca ele locuiesc numai sub pat si ies de acolo numai cand este liniste desavarsita, nimic nu se misca si oamenii au ochii mai mult inchisi ... si hop! puiul trece in lumea viselor.
Dupa doua ore un vartej mic si ciufulit intra in bucatarie strigand: Le-am vazut! Le-am vazut!
Ma sperii putin dar mutrita cu gura pana la urechi ma linisteste repede. Caut totusi sa ma lamuresc ce a vazut...
- Cum ce? Bimbilinele!
de Tamina Manea
Impozitul pe Profit - Codul Fiscal 2009
Posted in Articole,
Management |
Print
|
1 Comentarii