Tags: conflicte, cunoastere, comunicare
Pozitiile perceptuale
In multe situatii aparitia conflictelor sau a tensiunilor este generata de neintelegerea celuilalt si/sau de o comunicare nesatisfacatoare. Avem de exemplu impresia ca suntem neintelesi, sau ca celalalt actioneaza "bizar" si in consecinta reactia noastra "dura" este "justificata".
Cu siguranta ati constatat de multe ori ca au fost si "accidente", ca v-ati grabit sa etichetati o atitudine drept ceea ce nu era de fapt. Psihologii propun un exercitiu eficient prin intermediul caruia beneficiati de o modalitate de cunoastere si analiza ce va va aduce multe informatii valoroase.
Definirea celor trei pozitii perceptuale:
Prima pozitie este propria ta realitate. Propria ta viziune asupra oricarei situatii. Este foarte importanta pentru a dobandi starea de maiestrie. Este necesar sa-ti cunosti propriile valori pentru a fi un model pentru altii.
A doua pozitie este un salt al imaginatiei; sa vezi lumea din perspectiva celuilalt, sa gandesti asa cum gandeste el. Aceasta este baza empatiei si raportului. Iti da abilitatea de a aprecia sentimentele celorlalti.
Sunt doua tipuri de pozitii secunde:
- Pozitia a doua emotionala - este intelegerea emotiilor unei persoane. N-o poti rani pentru ca iti imaginezi durerea ei.
- Pozitia a doua intelectuala - este abilitatea de a intelege cum gandeste cea de-a doua persoana.
A treia pozitie este un pas in afara propriei perspective si in afara perspectivei celuilalt intr-o pozitie detasata, neutra. Pozitia Observatorului (martorului detasat). De acolo poti vedea relatia dintre primele doua pozitii.
Exercitiu:
Se aleg trei locuri situate astfel incat sa formeze varfurile unui triunghi echilateral. Se pot pune trei scaune sau pur si simplu se marcheaza intr-un fel cele trei pozitii.
Paseste acum in prima Pozitie Perceptuala, si analizeaza din aceasta pozitie relatia dintre "Eu" si "El". Cum se vede de la tine relatia ta cu celalalt? Cum se percepe din pozitia ta ce face/spune celalalt? Cand esti multumit de ceea ce ai remarcat, cu alte cuvinte cand consideri ca analiza este suficienta, paseste afara din aceasta pozitie si intrerupe aceasta stare privind sus-jos, stanga-dreapta si "scuturand" putin corpul.
Te deplasezi si pasesti apoi in Pozitia a doua Perceptuala. Este momentul unui efort de imaginatie prin care tu sa devii celalalt. incepe acum si analizeaza relatia din punctul lui de vedere. Cum vede el relatia cu tine? Cum se percepe din pozitia lui ce faci/spui tu? Cum se percepe de la el/ea ceea ce face fata de tine? Cand esti multumit de ceea ce ai remarcat, intrerupe starea.
Paseste apoi in Pozitia a treia Perceptuala. Pozitia Observatorului (martorul detasat).
Imagineaza-ti acum ca esti un martor detasat ce priveste la cei doi, la relatia lor, la modul cum ei interactioneaza, si analizeaza din acest punct de vedere relatia celor doi.
Cand esti multumit de rezultat, paseste afara din aceasta pozitie si intrerupe starea.
Dupa acest prim tur care a adus multe informatii in plus, lasa-te ghidat de inspiratie si paseste in oricare din cele trei pozitii, tinand cont in analiza ta de ceea ce ai obtinut anterior.
De exemplu, daca vei "intra in pielea ta", acum imagineaza-ti ca ai facut acele modificari pe care celalalt le-ar fi dorit de la tine si sesizeaza cum este influentata relatia de aceste noi atitudini. Apoi, dupa intreruperea starii, paseste in alta Pozitie Perceptuala si analizeaza in continuare aducand noi si noi distinctii.
Aceasta tehnica va aduce informatii foarte valoroase despre cum se vede de la celalalt ceea ce faceti voi, si de asemenea veti putea sa-l intelegeti mai bine.
Cheia acestei tehnici este deplasarea fizica (nu imaginara) in cele trei puncte, ce vor deveni astfel ancore spatiale. Vei sesiza ca iti va fi din ce in ce mai usor sa intri in "pielea" celuilalt doar pasind in spatiul respectiv.
Sursa: www.armonianaturii.ro