Tags: sanatate, sistem, pensionari, doctor
Daca ati avut vreodata "sindromul paginii albe", ma veti intelege. Azi dimineata, prinsa intre a scrie articolul si a face o vizita in sanul muribundului sistem al sanatatii, oscilam. Sa scriu acum sau mai tarziu? Aceasta era intrebarea.
"Scrie despre cevaaaa." imi soptea prietena mea, vocea interioara. "Sa scriu, sa scriu… dar despre ce sa scriu? Sa scriu acum sau cand revin de la doctor? Precis voi fi avand inca o poveste de spus."
Asa a fost. Si cum aveam un freamat in degete, am inceput alergatura pe taste. Iata ce-a iesit:
Urasc vizitele la doctor. Nu fiindca te duci acolo bolnav de una si iesi (intr-un caz fericit) bolnav de 10. Nuuu! Ci fiindca te duci la doctor si, pe sleau, daca n-ai o pila la asistenta sau doctorul nu ti-e var primar, mori cu zile pe la usa lor. Sistemul este atat de bolnav incat numai o minune il mai poate salva.
Am plecat cu mama la doctor. "Bonul numarul 7 - ce noroc! Vor merge struna toate azi!" gandesc optimist privind programarea. Ajunse la policlinica, mama decide ca eu sa "conduc ostilitatile". Merg la "Informatii", iau bonul de ordine semnat si fisa intocmita ad-hoc si ne infiintam la cabinet.
O gramada dezordonata de oameni pe scaune si la usa cabinetului asteapta. "Ce bon a intrat?" intreb de curiozitate, fiindca era 9:30 si noi aveam programarea pentru ora 10. "Aaaa… Stati linistita! Nu se respecta bonurile de ordine!" ma consoleaza voci din toate colturile. "Dar in ce ordine se intra?" intreb incercand sa-mi stavilesc mania ce navaleste ca un tsunami spre creierul meu.
"In ordinea venirii. Dar mai striga si asistenta cate unul." "Dupa ce criteriu?" intreb. "Daca are ochii albastri ca marea?" Nu-mi raspunde nimeni, fiindca nimeni nu descifrase inca mecanismul dupa care vreunul fusese strigat. "Sa fi fost pe pile?"
Ii gasesc un loc pe scaun mamei, care de frica si de durere se face mica, intr-un colt. Privesc in jur. Ascult. Oameni in varsta vorbesc tare ( ne aflam in fata unui cabinet O.R.L.) si "dragastos" despre parlamentarii ce dorm in scaunele de sedinta pe salarii nerusinate in timp ce ei, pensionarii, mor pe la cozi.
In stanga mea o tanara asteapta si ea intrarea in cabinet. A venit la 9 (asa i s-a spus) si remarca vadit ingrijorata ca prea curand nu se va intampla. Iar seful ei a invoit-o doar pana la 11.
O doamna in varsta, cocheta (coafura rosiatica mai ascunde cativa ani, dar ridurile, tradatoarele, striga pe la colturi adevarul) vine insotita de asistenta de la dermatologie, care ii si introduce fisa. Lumea deja prezenta o priveste ostil si o unda de nelinista strabate multimea. Toti gandesc acelasi lucru: “Sa vezi! Si asta o sa intre-n fata mea!” Batrana anunta audienta ca nu are de facut decat o audiometrie. "Si ce? Si noi avem cate ceva de facut! Stai la rand!"
Usile - inchise. Geamurile - inchise. "E corent, maica! Traji ca pi Saclau!" rasuna explicatiile impaciutoare. Ma uit la ceas: 11 si nicio miscare. Mama incepe sa dea semne de nervozitate. Gandul la tata, batran si bolnav, lasat singur acasa, o agita si mai rau. O linistesc cum pot.
In stanga mea, duduia angajata vrea sa intre, dar este poftita afara. Trebuie sa mai astepte sa se incalzeasca apa. Pentru un tratament de 5 minute, a pierdut 2 ore. Se consoleaza cu indrumarile primite de la asistenta. De-acum va renunta la betisoarele pentru urechi, care sunt daunatoare, si va folosi spray-ul "beeep".
Ma amuza credulitatea cu care inghite momeala firmei farmaceutice producatoare (fara a banui interesele ce sunt in joc) si ma intreb retoric: "Oare stramosii nostri, dacii si romanii, ce metode foloseau pentru a-si curata urechile?"
Ma gandesc cu parere de rau la cartea din geanta, la castile pe care as fi putut sa le pun in urechi pentru a ma detasa. Cat timp irosit! Usa se deschide si asistenta… ia o pauza. A ostenit.
Afara, oamenii n-au nevoie de pauza. Tensiunea creste din nou. Din fericire, vocea doctoritei se aude din interior, invitand urmatorul pacient. Exact la timp! Mama a uitat de spatele dureros, de lunga asteptare si chiar si de tata. Frica ii inchide gura. Durerea de gat, care a adus-o la doctor, trece pe primul plan.
"Ar trebui sa va vada si medicul endocrinolog." De la endocrinolog, la analize- glont! "Ne pare rau, ati intarziat! Asistenta numai ce a plecat. Maine dimineata. Sau daca nu, alaturi la clinica privata. 70 de lei analiza".
"Hai macar sa rezolvam cu ecografia!". Alergam la Urgenta unde cautam un medic anume specializat pe analiza glandei tiroide. Ura! Medicul nu este in concediu, in fata noastra nu e nimeni, iar analiza nu costa decat 30 de lei! Ce de bucurii!
De scurta durata! Avantul ne scade ca mercurul in termometrele din Antarctica. Asistenta - cerber, premianta la istoria neamului ne anunta sec: "Pe-aici nu se trece. Veniti maine dimineata." "Cum? De ce? Sa vedeti…"
"Nimic! Dna doctor asteapta pacienti din spital. 4 Doppler-e! Veniti maine. Va vede dnul doctor."
"Avem nevoie de dna doctor. Sa vedeti…" Din cabinet se aude o voce binevoitoare: "Asteptati! Nu dureaza asa mult." Adevarat ca "pana la Dumnezeu, te mananca sfintii." Ma uit la ceas, e ora 3 fara 5. Mai e si maine o zi!
Posted in Articole,
Sanatate |
Print
|
1 Comentarii