Alt-Fel.ro



Tags: libertate, egalitate, fraternitate, bani

Motto: "Ce este omul in natura? Un neant fata de infinit, un tot fata de neant, un mijloc intre nimic si tot... Chilon spunea ca aurul se incearca prin foc, iar omul prin aur." (Blaise Pascal)

Cu totii am auzit expresia populara: "Tara arde si baba se piaptana". Fiecare participa in felul sau la evenimente. Neavand o viziune clara a intregului din care vrand-nevrand facem parte, ne alintam pe noi insine considerand ca neimplicandu-ne, ne vom eschiva de responsabilitati. Dar viata la nivelul necesitatilor nemijlocite contine deja o tangibila judecata universala asupra noastra. Fugind de suferinta semenilor, pe motiv ca nu ne priveste, fugim de fapt de sansa autodepasirii. Nu pot experimenta altruismul si compasiunea doar in mod teoretic! Stand pe mal si privindu-l cum se zbate, nu-l voi salva pe cel ce se ineaca. Dar parasindu-l din egoism si autoconservare am operat deja in interiorul meu un discret raport cu "glasul constiintei".

Dumnezeu ne-a oferit libertatea, iar noi il obligam sa taca in forul launtric. Nu am naivitatea sa cred, ca nu voi fi desemnat ca "naiv", pentru cele afirmate mai sus. Risc totusi pentru ca "prostia" celui ce se arunca in valuri fara certitudinea unui viitor eroic, va ramane omeneasca, in timp ce inteligenta ce se felicita si rade batjocoritor de vulnerabilitatile altora, este jalnica si diabolica.

Cum sa intelegem criza in care lumea intreaga pare ancorata fara a o raporta la valori inactuale? Marile epoci de civilizatie si cultura ale trecutului nu au fost niciodata centrate pe problema economica. Ea era subordonata unor idealuri care astazi par a fi absente din interesele autorizate, academice, ale contemporaneitatii. Numai printr-un abuz cultul si cultura au ajuns dispretuite, fie ca mofturi aristocratice, deprinderi de lux, fie ca mijloace sofisticate de reclama ale utilitatii. Morbul acestei rasturnari locuia initial in samanta insignifianta a unor sintagme de genul: "Intai mancam si apoi filosofam", "Nu da pasarea din mana pe cea de pe gard" etc.

Unii au parcurs examene dure la capitolul supravietuire. Ajunsi in situatii limita, in razboi sau detentie, au fost obligati sa aleaga si sa poarte bucuria sau povara "momentului critic", in care atitudinea lor s-a repercutat benefic sau dezastruos in viata celorlalti. Prescriptia: "Iubiti-va unii pe altii" suna ciudat sau deloc in astfel de momente; pare simplu abtibild lipit pe minte si inima, sau rationament ineficient, cum frumos sugera cineva inutilitatea indemnului: "...soba incalzeste-te pe tine insati". Incercarile nu se opresc si nu se vor opri undeva in trecut, ci ne insotesc mereu spre viitor. Solutiile optime raman adesea, din nefericire, inscrise in registrul utopiilor.

Revolutia franceza a entuziasmat reforma sociala prin cuvintele : Libertate, Egalitate, Fraternitate. Ghilotina a functionat in numele Republicii, dar statul, nici atunci, nici mai tarziu n-a reusit sa aplice in structura sa sensul acestui deziderat. Inceputul secolului XX  propune zadarnic aplicarea lui concreta in domeniul vietii sociale. Ororile celor doua razboaie mondiale, nazismul si comunismul se pare ca n-au fost suficiente pentru a intelege ca fiinta omeneasca, in complexitatea ei, are nevoie de recunoasterea propriei valori  pentru a trai si crea. Cand esti tratat ca "forta de munca" , "resursa" cu rentabilitate sociala, sau marfa cu sau fara cautare, risti sa-ti negociezi "umanismul" de la prima oferta. 

S-a spus pe buna dreptate ca sfera superioara a vietii sociale are nevoie de libertate. Cultura cu toate palierele ei de cunoastere si cercetare: stiintifica, artistica si spirituala trebuie sustinuta si protejata. Subordonate unor interese antiumane , sau supuse unui regim de teroare, fortele creatoare , bucuria si talentul creativ al oamenilor isi denatureaza menirea. Cuceririle culturale ale umanitatii deschid universalitatea, solidaritatea si fraternitatea dintre noi. Valorile "dezinteresate" ale culturii hranesc si educa dezvoltarea normala a omului. Fara libertate si fraternitate culturala, civilizatia isi promoveaza autodistrugerea.

Pana la aparitia crestinismului inechitatile sociale aveau motivatii metafizice. Socrate, Aristotel si Platon n-au luptat pentru abolirea sclaviei. Astazi ni se pare straniu ca ei n-au gandit cum gandim noi. Abia in crestinism egalitatea sufletelor in fata unui Dumnezeu nepartinitor si "iubitor de oameni" a devenit posibila. Nedreptatea ereditara (statutul castelor din Hinduism - de exemplu) nu mai constituia un impediment pentru desavarsirea launtrica a omului. Dumnezeu ajunge Om alegand calea suferintei, pentru a transfigura - in umanitate - toate cele indurate prin credinta, in calitati nemuritoare ale sufletului. Crestinul autentic stie ca libertatea exterioara e simpla amagire cata vreme libertatea interioara nu este realizata prin adevar. Dar adevarul nu este ideologie, ci cautare, experiment, atitudine. Alunecam din felul Sau de a fi, zice-se, de dragul a ceea ce ni se pare ca am aflat despre El.

Sclavia si iobagia au disparut, legile discretionare ale diverselor dictaturi s-au stins, si cu toate acestea egalitatea in fata legii a ramas - cel putin la noi - o neimplinire. Pentru o suma considerabila, un avocat bun iti asigura oportunitati, indiferent de gravitatea vinovatiei. Logica interpretativa are la dispozitie o panoplie fascinanta de arme legislative ce pot asigura decizia dorita. Judecam in afara realitatii, in absenta adevarului. "Fara dovezi", comori spirituale inestimabile pot fi condamnate la inexistenta.

Aceasta zona a socialului unde politicul si juridicul au menirea sa controleze si sa reglementeze viata noastra dupa principii clare, transparente, sta sub egida egalitarismului. Doar in fata legii putem fi egali. In rest, spuneti-mi dumneavoastra daca egalitatea intre oameni mai are valabilabilitate undeva? 

Ar fi interesant de aflat in care carti de economie politica sau stiinta economica se vorbeste despre demnitatea omeneasca? Macar despre demnitatea autorilor si savantilor in domeniu sa stim cate ceva, sa vedem daca mai suntem tratati ca semeni ai lor, sau ca simple "resurse umane"? In tarile dezvoltate, cu economii postindustriale "revolutia in cunoastere" este la ordinea zilei, pentru ca: "Singura sursa reala de putere de acum inainte va fi crearea de noi cunostinte..." iar in: "...noua economie a lumii vor trebui mobilizate resursele umane facand din omul insusi prima dintre materiile prime" (Jean Jacques Servan - Schreiber) In timp ce conceptia "demodata" a scolii traditionale este inlaturata in vederea unei "educatii permanente" - pentru ca "secretul societatilor viitorului este educatia" - cunoasterea neacumulata de data aceasta prin experienta ("learning by doing") va deveni "cultura organizationala". Daca ar fi sa-mi traduc ignoranta in termini personali, as spune ca un instinct primar sau egoism elementar, urcat la capul destept al omului actual, a devenit: "economia cunoasterii"! Era intr-adevar  pesimist Schopenhauer afirmand ca: "egoismul este samburele vietii", si a ramas astfel, pentru ca n-a avut curiozitatea sa puna samburele in pamant si sa observe ce se intampla cu el. Daca planta ar fi fost menita sa ramana fruct sau samanta, cugetarea de mai sus ar fi fost corecta. Realitatea insa o infirma.

Ganditi-va ce paradox, civilizatia complexa si dinamica a societatii postmoderne edificata prin inteligenta creativa a omului a ajuns sa nu mai tina cont de creatorul sau. Incadrand orice activitate ("Economia - forma a actiunii umane") in reprezentari si principii economice, in impersonale si hazardate "selectii naturale", punem vorbi eventual despre animalitatea, dar nu despre demnitatea omului. Daca intreaga capacitate creatoare o subordonam negocierii: pe bani, prin bani si pentru bani, vom mima in curand virtutile, onorate altadata, si vom sluji egoismul ca sens suprem al vietii. Numai pentru ca totul se vinde si se cumpara, idealul omului in actuala viata este: pensia!

Voi lua un exemplu concret care sa evidentieze confuzia ce persista la nivelul activitatii sociale in legatura cu "produsul muncii". Nu de mult eram cuprinsi de mirare, pentru faptul ca un preot conditiona oficierea unui botez in functie de primirea unei contributii banesti. Ancheta a dovedit ca pretentia sa avea acoperire in procesul verbal al consiliului parohial. Fapta era absolut legala. Dar morala mai era? Aici este nenorocirea din care merita sa ne trezim. Avem o stufoasa si birocratica legalitate, in timp ce moralitatea isi face vant si se arunca de pe balcon. Vrem impozite inclusiv pe generozitatea oamenilor. Marile creatii culturale si spirituale ale umanitatii, chiar daca au fost partial retribuite, n-au aparut din "necesitati financiare". Cand politicul si economicul pactizeaza dezonorant incat sfera superioara si cea mediana a societatii devin dependente de influenta si bunul plac al acestora , sentimentul fraternitatii este proscris. Randurile de mai sus nu sunt impotriva progresului tehnico-stiintific sau al oricarui alt fel de progres, ci sunt pentru redescoperirea valorii omului ca om, intr-o civilizatie a oamenilor.

Alt-Fel.ro © 2021