Alt-Fel.ro



Tags: liviu plesoianu

Aici castigau 12 milioane. In Germania, intr-un orasel de provincie de care n-am auzit si, 100%, n-as fi auzit niciodata, vor castiga, pentru inceput, inca din prima luna, aproximativ 2.500 de euro fiecare.

Sot si sotie, chirurgi, unul - plastician, celalalalt - ortoped, Raluca si Dan sunt doar doi dintre nenumaratii medici foarte buni ai Romaniei care s-au oprit din a mai spera si care au ales calea strainatatii.

Raluca si Dan nu sunt insa, pentru mine, doar doua elemente suplimentare ale unei statistici. Raluca si Dan sunt prietenii mei. Prieteni pe care, aseara, i-am vazut pentru ultima oara inainte de plecarea lor definitiva intr-un stat civilizat. Fara sa depanam vreo amintire? Fara sa dam frau liber sentimentelor de frustrare cauzate de despartire? Vorbind lucruri cat mai obisnuite? Simtind cu totii, de fapt, altceva?

Raluca si Dan pleaca la timp pentru a nu prinde campania electorala. Pleaca la timp pentru a nu-i mai vedea/asculta si la aragaz pe Geoana, Boc, Tariceanu si compania. Se duc intr-o tara unde oamenii sunt preocupati mai putin de politica si mai mult de propria viata, de propriile visuri. O tara unde nu auzi injuraturi de cum iesi pe usa afara si pana ce te intorci, obosit, inapoi. Unde nu vezi neanderthalieni flegmand pe trotuare si ignorand posibilitatea unei batiste. Unde nu risti in permanenta sa fi agrsat, fizic si/sau verbal. O tara unde le poti oferi copiilor tai un viitor. O tara fara politicienii romani ale caror parfumuri scumpe incearca inutil sa ascunda un miros similar cu cel al Dambovitei.

Doar cei care pleaca si cei care, cunoscandu-i, raman pot intelege cat de grea e despartirea, ruptura, dezradacinarea. Este ca si cand un copac si-ar parasi padurea spre a se duce catre alte zari. Din ce in ce mai multi copaci frumosi isi smulg singuri radacinile, si le impacheteaza in carton ecologic si incearca sa si le replanteze in solul unor paduri mai sigure?

Cand tristetea e prea mare, e greu sa mai scrii? Nu mai poti decat sa te straduiesti din rasputeri sa iti reprimi ura. O ura care creste si dospeste in tine tot mai mult. Sentimentul neputincios de nedreptate, deziluzia care otraveste cu fiecare ceas speranta. ?e-Altfel Romania? spun si continua sa creada colegii mei de birou. E altfel doar in mintile si in sufletele lor frumoase?

Alt-Fel.ro © 2021