Alt-Fel.ro



Tags: iertare, Dumnezeu, cainta, iubire, dictatura, vis

Motto: "Cu cainta incepe conpensarea trecutului, cu iertarea incepe crearea viitorului". (Sergej O. Prokofieff)

Am vazut intamplator cum unii isi intorceau hainele pe dos; altii manusile. Se laudau ca stiu sa arate curiosilor partea nevazuta a lucrurilor. Se perfectionasera in iluzionism pentru ca realitatea oricat de unica ar fi, nu are doar o singura fateta.

A fost o vreme cand trebuia sa ma ridic impotrivindu-ma. Pentru nefericire e nevoie de vinovati. Toate dictaturile ne-au educat pentru vinovatie. Cum sa fii in apele tale cand valorile iubite sunt inadmisibile? Cum sa minti cand nici macar nu stii adevarul, cand nimeni nu ti-l spune, si nu poti sa-l gasesti?

Am ajuns la concluzia ca raul nu trebuie cautat, spre a fi prezent. Imi contemplu egoismul, si-l intalnesc la mine acasa. E atat de insinuant incat am impresia ca eu sunt chiriasul. Imi surpa identitatea. Mai stiu cine sunt? Demoni inlantuiti de ei insisi - frica, indoiala, ura si inchistarea - au cucerit cetatea luandu-ma prizonier. Investigatia lor e pe urmele oricarei sperante, iubiri sau credinte nealterate. Asa am ajuns proprietarul unei dureri intransmisibile. Motivul? S-au alienat cuvintele. S-au grupat inteligent, fascinate ca pilitura de fier, pe limba magnetica a robotilor.


N-am consemnat momentul copilariei cand am descoperit ca sunt singur in mine insumi. O traire coplesitoare; fericit ca ma pot ascunde in trup, ca in spatele unei cortine. Sa gandesti cu bucurie, ca nimeni nu vede ce gandesti. Ce extaz atunci, ce iluzie universala si internationala, intr-un tarziu! Unii raman in aceasta eroare pana la moarte. Au impresia ca epiderma delimiteaza launtricul; iar tartacuta mintea. Ca gandurile nu se misca intr-o lume a lor, la fel de real ca si orataniile din curte; si pot zbura salbatice in tarile calde pierzandu-le din vedere.

E la fel de stresant ca si cu obiectele. ti se pot fura, daca nu le dai de buna voie. De fapt aici s-a deschis prapastia. "Eu", ca imagine in oglinda-obiect si „eu”, ca imagine in oglinda-gand. Eu-trupul cu intreaga problematica a cartii de identitate si eu-punctul  nevazut, necunoscut, in care incep si sfarsesc in mod constient.


Am avut anul acesta un vis ciudat. Totul era insorit. Intr-o strada necirculata vedeam un gard zidit, frumos tencuit si vopsit in alb. Deasupra, statea catarat, linistit si vesel, un lungan balanganindu-si picioarele. Eu jos, privind nelinistit spre el si constientizand ca portofelul meu era in mainile lui. Am inceput un dialog poticnit in care revolta mocnita si neputinta se dadeau in leagan.

Ceream cu timiditate ceea ce-mi apartinu-se candva. Raspunsul primit era socant: "Te bati cu mine si daca ma invingi, iti dau portofelul inapoi. "O penibila stare contradictorie ma cuprinsese: "Cum adica sa ma bat pe ceea ce-mi apartine? Sa lupt pentru ceea ce este al meu?" Imperturbabil si zambitor hotul repeta aceeasi fraza fara sa-l impresioneze dreptatea mea. Framantarea m-a trezit din somn in prezenta unui sentiment de vinovatie. in minte, purtam ecoul urmatoarei propozitii: "In definitiv, eu nici macar nu stiu sa ma bat!" Normal ca mi-am pus intrebari.


Ce anume vroia visul sa-mi spuna ? Sau ce anume vroiam sa-mi ascund mie insumi? M-am dumirit intr-un sfarsit. Hotul era linistit si sigur pe sine pentru ca facuse alegerea, stia ce este, si la ce sa se astepte. Eu eram naivul ce nu accepta faptul ca o asemenea alegere putea fi facuta. El se simtea liber de acea constrangere morala in care eu eram prins si incatusat. De fapt, cum si cand reusise performanta deposedarii? Cand veghea mea a cedat somnului sau somnolentei. El si-a antrenat poate ani de zile atentia si indemanarea spre a vana slabiciunile celorlalti si a profita de ele. Eu am crezut prosteste ca altcineva este obligat sa vegheze pentru mine.

Pana si Dumnezeu a zis: "Iata vin ca un fur..." referindu-se la vigilenta pe care omul trebuie sa si-o insuseasca, in mod voit, pentru a-L descoperi. Daca am ales cinstea si adevarul , pentru ca amorul propriu sa fie satisfacut, cum am izbutit sa le prefac in slabiciuni? Exista oare vreo virtute pentru care nu trebuie sa lupti? in zadar voi astepta felicitari si recompense pentru alegerea facuta. Daca doar din frica sunt moral si legalist, hotul imi este superior. Are curajul si calitatile pe care eu le-am risipit.


O carte de exceptie a crestinatatii

si 2 notiuni aparent contradictorii:
Libertate si Credinta

Click aici!


Oaia e simbolul cuminteniei dar si al prostiei; lupul e simbolul inteligentei dar si al poftei. impartirea romanilor in oi si lupi e abuziva si rauvoitoare. Din simplul motiv ca romanul, cinstit sau hot, nu este oaie sau lup, ci om! Iar omul este liber sa-si insuseasca puterea de jertfa tacuta si nevinovata a oii, sau, puterea de rapire violenta si vinovata a lupului.


Zilele trecute am vazut si audiat discutia dintre Herta Muller si Gabriel Liiceanu. Au reprezentat si reprezinta puncte de vedere si atitudini diferite in abordarea evenimentelor vietii. Herta Muler era beneficiara unui instinct cultural transant, ce simte partea bolnava a fiintei, a caracterului, a faptei. Nu-ti poate fi greata de lasitate si promiscuitate fara sa traiesti limpede diferenta dintre apa si pamant; fara sa experimentezi noroiul ca murdarie existentiala.

Germanul stie ca amestecul - apa si pamant - poate fi fecund, ca leagan al semintelor, nu in interiorul omului, ci in afara lui. Romanul a fost constrans de veacuri la ambiguitate. A inghitit contrariile cu acea uimire copilareasca ce viseaza ca lucrurile se pot decanta de la sine. Instinctul supravietuirii l-a facut sa primeasca launtric noroiul istoriei cu speranta ca si in el, intr-o buna zi vor creste nuferi.

Din nefericire, inundatiile au fost din ce in ce mai dese, iar nuferii mai rari. Cum sa definesti scarba ce a impulsionat destinul unui om dincolo de orice compromis, decat ca instinct cultural? Sa discerni printr-o repulsie sanatoasa binele de rau sta probabil in structura altor popoare. Romanul a inghitit raul pentru ca - din nefericire, vorba Doamnei Herta - n-a avut cine sa-l cumpere in perioada comunismului, ca pe evrei sau germani. Romanii n-au cumparat romani pentru a-i salva, undeva in afara propriei tari, dar i-au vandut in interior, cu speranta desarta ca astfel se vor implini.

In tentatia de a urca in tine insuti iti expulzezi semenul din sine, ca pe un balast. si creste in suflet un soi de singuratate indurerata - ca in Cain dupa uciderea fratelui - acceptandu-ti blestemul sortii ca pe o forta creatoare. Dar totul pare sa se surpe cu fiecare fila a istoriei noastre, pentru ca jertfindu-ne mereu iubirea, ca mesterul Manole de dragul operei unice, nu beneficiem in final decat de aripi de sindrila. Suntem mai aproape de exaltarea mortii decat de perseverenta fericita a vietii.

De la alte popoare cu benefice calitati temperamentale si culturale am invatat si invatam mereu. Dar ele nu vor sau nu pot sa vada in noi puterea de a ierta. Romanii autentici au avut intotdeauna forta maniheica de a inspira raul si de a expira iertarea. Blandetea ca forta e idealul firii noastre. si pana la urma superioritatea unui popor sau unei personalitati nu sta in aroganta calitatilor sau a posesiunii, ci in libertatea altruismului si a modestiei. Cine poate transa printr-o judecata nepartinitoare binele de rau in fiinta unui om sau a unui popor? Pe cat de necesara este diversitatea in lumea actuala, tot pe atat e nevoie la inceputul noului mileniu de toleranta.


Vom ierta spre a fi iertati, dar, vom marturisi adevarul spre a iesi din confuzie si ambiguitate. si asta in speranta ca vom solidariza ca popor, la un alt nivel decat al urii.


Ioan Chiron


Alt-Fel.ro © 2021