Alt-Fel.ro



Tags: carti, autobuz, telefon

De obicei, de la munca pana acasa fac aproximativ o ora si jumatate.

Plecand alaltaieri aseara la 18.50, fiind si ploaie, am ajuns la 20.45.

Calatoria cu metroul dureaza circa o jumatate de ora si desi credeam ca la ora respectiva este mai liber, am constatat cu mahnire ca era la fel de aglomerat ca si dimineata. Noroc ca urc de la capat si intotdeauna ocup un scaun.

Profit de acest fapt si ma apuc sa citesc; cartile imi sunt indispensabile si uite asa am citit cateva carti, mii de pagini, de doi ani de cand parcurg acest traseu zilnic. Cum termin una, incep alta, fara ragaz macar de o zi ( nu de alta, dar te plictisesti atata timp in metrou). De altfel, acesta este cel mai binecuvantat moment al zilei, pentru ca niciodata nu mai citesc acasa: lectura mea zilnica se rezuma la timpul petrecut in metrou: dimineata si la intoarcere, indiferent cat de obosita sunt.

In felul acesta incerc sa-mi iau gandul de la ideea ca ma sufoc, ca nu pot sa respir. Nu vi se pare, mai ales dimineata, ca nu este aer in metrou? Tronsonul Eroilor ? Unirii (aprox 6 min) este din ce in ce mai inspaimantator, de multe ori vazandu-ma nevoita sa schimb trenul pentru a-mi putea continua drumul.

De la Eroilor iau autobuzul pana in Drumul Taberei , la capat. Pana la ultima statie, cum bine o numesc niste prieteni de-ai mei, ?in Germania?, mai sunt cateva hopuri de trecut: Eroilor, Razoare, Piata Moghioros (la aglomeratie ma refer).

Cum spuneam, ma intorceam aseara de la serviciu, aglomeratie mare pe sosea, ploaie, iar autobuzul a facut 20 minute intre doua statii, distanta pe care in mod normal o parcurge in 5 minute (daca prinde stopul). Ma gandesc ce sa fac: niciodata nu citesc in autobuz pentru ca mi se face rau. Prea multe frane si prea dese. Ce poti sa faci in autobuz la ora 20, in drum spre casa, daca nu citesti?

Binenteles ca poti sa faci multe, dar eu am ales sa o sun pe mama sa vad ce mai face. N-am noroc, nu-mi raspunde. Ma instalez pe un scaun si o sun pe sora mea. Vorbim 19 minute. Inainte de a incheia convorbirea, persoana care statea langa mine pe scaun, o doamna in jur de 30 ? 35 ani, inainte de a cobori, ma cuprinde cu o mana pe dupa gat si imi spune in soapta: ? Domnisoara, calatoria mea a fost un cosmar ascultandu-ti convorbirea telefonica!?

Marturisesc ca nu am vorbit nimic deosebit cu sora mea, decat lucruri cotidiene, de genul shopping la mall pentru a cumpara o rochie pentru nunta din weekend, ce mai fac pisicile ei si zebrele mele (m-a intrebat chiar ce mai face pestele din acvariu, desi nu mai traieste de cateva luni, dar ma mai intreaba din cand in cand), sedinta ei de la serviciu, planuri de a ne intalni sa facem niste clatite sambata.

Primul moment a fost de panica: m-am speriat cand a pus mana pe mine si am auzit o voce care parea ireala, avea in ea ceva de o calmitate deosebita, malefica, absoluta. Petrecusem atata timp una in proximitatea celeilalte, incat nu ma asteptam la o asemenea reactie.

Nu exista nici o regula prin care convorbirile telefonice sunt interzise in mijloacele de transport in comun, poate doar de bun simt, dar vorbeam foarte incet, incat nu mi-am inchipuit ca cineva ar sta si ar asculta foarte atent convorbirea mea.

Si apoi, daca a fost atat de deranjant, de ce nu s-a mutat pe alt scaun (erau destule libere, departe de mine)? Dar unora le place sa invinuasca, sub pretextul ca situatia ii obliga sa suporte anumite fapte, ceea ce este absolut fals. Avea de ales: putea sa-si schimbe locul, sau sa se uite pe geam si sa se gandeasca la altele, sa citeasca sau sa faca orice altceva ar fi dorit sau sa vorbeasca pur si simplu la telefon, dar poate nu avea cu cine sau nu avea minute (deh!).

Am spus doar: ?Imi pare rau!?

Intr-un tarziu am ajuns acasa, gandindu-ma ca amandoua suntem victimele asa-zisului ?trafic? rutier bucurestean (pentru ca mai mult stam decat mergem), la care se mai adauga si alte griji, datorii si obligatii, zile bune si zile mai proaste si daca nici eu nu sunt in stare sa inteleg asta, atunci ce pretentii sa mai am de la altii?

PS: e tarziu, am obosit si am inceput sa-i dau dreptate doamnei din autobuz. Binenteles ca e foarte stresant sa asculti convorbirea cuiva.

Alt-Fel.ro © 2021