Alt-Fel.ro



Tags: public, Cartea recordurilor

Nu au armuri, nu au platose. Nu au pelerine si nici camasi de zale. Au doar niste tricouri albe iar, in loc de sabii, lanci, tridente sau pumnale, au rachete din titan, grafit sau grafit-tungsten.

Publicul in fata caruia se arata nu vrea nici paine, nici circ si, din fericire, nu vrea nici sange. Vrea spectacol, vrea... splendoare-n iarba. Si asta primeste si inca pret de o ora, doua ore, trei ore, patru ore... aproape zece ore...

Inceputa... marti, 22 iunie 2010, partida de tenis de camp dintre francezul Nicolas Mahut si americanul John Isner nu s-a terminat nici (macar) miercuri. Numai setul decisiv a durat vreo sapte ore.

Organizatorii turneului de la Wimbledon au facut cu greu concesia acoperirii terenului principal. In rest, la albul impus pentru echipamentul jucatorilor, la culoarea verde a panourilor care inconjoara fiecare teren, la refuzul de a afisa numele sponsorilor pe acele panouri (cu doua foarte mici - la propriu - exceptii) nu vor renunta vreodata. La fel nu vor renunta la traditia de a nu juca tie-break in setul decisiv. Asta ca sa fie corecti 100% cu jucatorii. Asa se face ca aceasta traditie duce scorul dintre cei doi gladiatori-tenismeni la... uluitorul 59 de game-uri... la 59 de game-uri...

Pe la 50 la 50, tabela de marcaj este prima care cedeaza. Arbitrul de scaun - care nu si-a ingaduit pauza decat pe la... 57 la... 57 - nu mai anunta scorul ci... intreaba cat e scorul... “Fourty-thirty?” Se joaca de atat de mult timp incat te miri cum de mai sta fileul in picioare... Insa, cei doi jucatori... nu au nicio treaba... Nicio grimasa, nicio strambatura, niciun vaiet, niciun icnet... Sunt concentrati la joc si atat. Nu-i intereseaza nici ca vor intra in Cartea recordurilor, nici ca s-a strans lumea ca la urs, nici ca vor aduce multi bani unor sponsori... Nu. Ei... joaca. Si nu oricum, nu la... plesneala (poate numai la propriu). Ce asi (un total de... 192)! Ce retururi! Ce schimburi inteligente! Cum plonjeaza, a la Boris Becker, Mahut in iarba! Si toate acestea se concretizeaza din scor egal in scor egal. Inghesuit pe mica arena (caci este turul I intre un jucator venit din calificari si favoritul 23), publicul este in delir.

La 59 la 58, Isner are minge de meci. O iroseste sau, altfel spus, Mahut tine cu dintii de sansa sa si egaleaza la 59. Dupa care, in huiduielile generale (!) solicita oprirea meciului. Dar nu din lasitate ci pentru ca se insereaza. Jenat de propria reactie (nu chiar de secol 21 si nicidecum de Wimbledon), publicul incepe sa scandeze “We want more! We want more!” Degeaba. Este, totusi, 9.10 PM si... parca si soarele vrea sa vada sfarsitul partidei a doua zi… adica pe 24 iunie.

Un astfel de meci ar trebui sa fie prima lectie pentru orice sportiv, de la maratonist, la... fiecare dintre cei 22 de jucatori de fotbal, rasfirati pe un teren de 100 de metri si care, dupa 120 de minute ale unui meci cu prelungiri sunt coplesiti de oboseala. Asta pentru ca joaca mai mult cu picioarele si mai putin cu sufletul si mintea...

Cel mai important este ca un astfel de meci de tenis arata cat de... cinstit este acest sport: nu exista... egal, nu exista limita de timp. Cineva pierde, cineva castiga, desi poate aceasta va fi singura partida de tenis din istorie castigata de ambii jucatori...

Nu are nicio importanta cine va castiga oficial meciul si oricum, nimeni nu stie cand se va termina. Meciul asta a fost, este si... va fi ca... englezescul supercalifragilisticexpialidocious, cuvantul pe care... “il incepi de dimineata si-l termini pe seara, supercalifragilistic sau la primavara”... Supercalifragilisticexpialidocious!

Alexandra Stanescu

Alt-Fel.ro © 2021