Alt-Fel.ro



Tags: salariu, angajat, top, fonduri, bani, curs valutar, tranzactii, calitate, director

Cel mai mare venit net al unui salariat din Bucuresti, la nivelul anului 2010, a ajuns la 1,73 milioane de lei (413.370 euro), fiind incasat de un administrator de fonduri.


Potrivit Financiarul, domeniile in care se ofereau cele mai mari remuneratii s-au schimbat in ultimii trei ani. In 2008, erau platiti regeste bancherii, antrenorii de fotbal, avocatii sau notarii. In 2009, au castigat mai mult cei din consultanta, servicii in afaceri sau intermedieri in domeniul carburantilor. In 2010, cei mai multi bani s-au incasat din administrarea de fonduri.

Cel mai mare salariu al unui angajat din Bucuresti, in 2010, a fost de 1,73 milioane de lei (413.370 de euro, calculat un un curs valutar de 4,2 lei/euro). Cine a fost fericitul salariat? Un administrator de fonduri. Persoana in cauza a castigat in fiecare luna 34.000 de euro.

Pe locul doi dupa administratorii de fonduri, s-au situat in topul primelor 5 cele mai mari venituri din Bucuresti in 2010 "baietii destepti", cei care au realizat tranzactii in zona carburantilor, a minereurilor, a metalelor si a produselor chimice industriale. Un angajat din acest domeniu a castiga in 2010 nu mai putin de 1,55 de milioane de lei.

Al treilea cel mai mare venit declarat in 2010 la nivelul Bucurestiului a fost de 1,20 de milioane de lei, in segmentul activitatilor de asigurare a calitatii. Salariul mediu anual brut al directorilor romani era de 57.000 de euro in 2010, de sapte ori mai mic decat cel al directorilor din Marea Britanie (381.000 de euro in fiecare an).

Silviu Marian Banila

Alt-Fel.ro © 2024