Alt-Fel.ro



Tags: televiziune, vinovati

Domnia vizualului si a televizorului neaga tot ce nu este spectacol. Spectacolul face ca lumea sa existe prin aducerea "evenimentelor" in atentia publicului: "Un fapt despre care spectacolul isi permite sa nu vorbeasca timp de trei zile este ca si inexistent. Caci el vorbeste atunci despre un alt fapt, iar de-acum, acesta e cel care exista." (Guy Debord, Societatea spectacolului)

Daca toate canalele de televiziune, toata presa si internetul ar opri dintr-o data fluxul de informatii cu privire la ce se intampla in Japonia, probabil ca am uita imediat de cutremur si tsunami. Pentru ca astazi informatia tine de un soi de divertisment, vorbaria generala declansata odata cu acel cutremur incepe deja sa ne plictiseasca. Iar Japonia? Schimba canalul! Din nou toti isi dau cu parerea in direct ca despre un meci de fotbal, de data aceasta "apocaliptic". Ma intreb, oare daca nu ar mai vorbi ei atata si ar lasa pur si simplu imaginile sa curga, cu ce am umple linistea aceea? Ce-si spune un om simplu cand vede natura dezlantuita maturand totul in calea ei?

Durerea este insa prilej de audienta si deci de profit. Cei care se uita in mod regulat la televizor sunt oricum antrenati sa reziste acestor socuri existentiale, printr-un parcurs de "durere la pachet" oferit sistematic - in fiecare zi, eventual la ora 5.

In plin spectacol, exhibarea groazei, departe de a emotiona, ajunge sa favorizeze voyeurismul. Acolo unde acum douazeci de ani un spot televizat era de ajuns pentru a sensibiliza spiritul, afluxul de scene socante obliga astazi la supralicitare. Telespectatorul ajunge astfel sa fie strivit de amploarea sarcinii ce-i revine la vederea atator dureri si orori. Suntem extenuati cu fenomene asupra carora nu avem nicio putere. Pentru ca sunt prea bine cunoscute, suferintele altora devin banale. Suntem supusi unei avalanse de semnale de alarma, de anchete si cifre iar aceste apeluri patetice la desteptare produc un fel de insensibilitate dublata. In cartea sa, "Tentatia inocentei", Pascal Bruckner observa faptul ca prin mass-media suntem coplesiti cu o vinovatie pe cat de zdrobitoare pe atat de abstracta; de vreme ce asistam in fiecare zi, in direct, la toate josniciile lumii, orice am face nu vom face niciodata destul, intotdeauna lipsindu-ne solidaritatea esentiala care ne leaga de aproapele nostru.

Asta ma face sa revin la C.S. Lewis si la domnul Sfredelin, diavolul batran, care spune: "Orice-ai face, in sufletul pacientului tau vor sta amestecate si ceva bunavointa si ceva rautate. Marea arta e sa-l faci sa-si verse rautatea in capul vecinilor cu care se intalneste in fiecare zi, iar bunavointa sa si-o risipeasca aiurea, spre regiuni cat mai indepartate, in beneficiul unor indivizi pe care nici nu-i cunoaste. Rautatea va deveni astfel cat se poate de reala, pe cand bunavointa se va dilua in imaginar." (C.S. Lewis, Sfaturile unui diavol batran catre unul mai tanar)

Daca, intr-adevar, nu-i putem ajuta cu nimic pe cei aflati in suferinta in Japonia, ce ne impiedica sa ajutam un biet batran neputincios aflat la 5 metri de noi? Sau poate credem ca bunatatea, pentru a conta,  trebuie practicata doar acolo unde ne dicteaza televizorul?

Bianca Toma

Alt-Fel.ro © 2018