Tags: Buna Vestire, sarbatoare, suflet, Hristos, crestin, taina, divin, iubire, mame, femei, intrupare
Contextul evenimentelor tragice mediatizate intens in ultima perioada intuneca orice viziune senina despre viitor. Cutremur, tsunamii, explozii nucleare, razboi, haos si disperare respira umanitatea in multe zone ale lumii.
A vorbi despre viata, sens, bucurie, speranta, pare ciudat. Ca si cum timpul ar avea un miez nepartuns de furtuna pasagera, Arhimede isi contempla cercurile in a caror armonie conflictul sangeros dintre oameni era adevarata indecenta. Radu Stanca surprinde intalnirea nefericita dintre etern si trecator, esential si neesential, iubirea de adevar si parerea incrancenata, in poezia sa "Arhimede si Soldatul":
Sa nu te-atingi de cercurile mele,
Ostas viclean! Si nici sa nu te-nsele
Asemanarea lor cu arcul tau.
Sunt simple jucarii si nu fac rau...
...Cerescul cerb le poarta sus in coarne
Sunt ochiul lui atent cand el adoarme.
In forma lor tot cosmosul incape.
Priveste-le, nebunule, de-aproape!
Zadarnic te-nvartesti pe langa poarta.
Cat timp problema mea ramane moarta,
Cat ma framanta sa-i aflu deslegarea
Nu-ti parasesc, fii sigur, inchisoarea.
Caci sau sub ziduri, sau sub cer de stele,
Inconjurat de cercurile mele,
Fie ca dorm pe prund, ori blanuri de biber
Cat timp le am pe ele, eu sunt liber!
In exterior a invins intr-adevar mereu forta violenta a ignorantei si rautatii, dar in interior exista carari si conflicte ce solicita fortele inefabile ale sufletului omenesc, in cautarea lui de sine. Demnitatea omului a fost magistral reprezentata de Albert Durer in 1513 in gravura sa cu daltita in arama: Cavalerul, Moartea si Diavolul. Inteligenta actuala e cinica in privinta unor astfel de personificari. Pentru ea moartea e un fenomen natural inevitabil, iar diavolul, o iluzie mitologica. Spiritul iconoclast a triumfat "eliberand" lumea de imaginarul religios traditional, dar ce a pus in loc? Am ucis "stiintific" misterul si imaginatia sacra a fiintei si lumii (ce vine in limba romana de la lumen-inis - lumina) si oferim actualmente tot imagine, tiparita, televizata, virtualizata, ca pe o solutie normala si viabila. Ce confuzie necesara si dezastruoasa! Necesara, pentru ca refugierea noastra in trecut, ne poarta doar spre captivitate launtrica si automatism moral, iar nu spre libertate; dezastruoasa, pentru ca "imaginalul" tehnico-stiintific vrea fiinta omeneasca "libera" de afecte, emotii si inhibitii, puternica si perfect rationala, ca un robot. Intre aceste extreme omul este in maxima deruta. Cand vezi valurile luand deavalma fiinte si obiecte, eforturile oneste ale civilizatiei, orice cinism ar fi bine sa taca. Rasul tembel al lasitatii nu cred ca a poposit vreo clipa, pe fata celor cincizeci de japonezi kamikaze, hotarati sa traiasca si sa moara cu sens. Viitorul sta ascuns in inimile unor astfel de oameni. Pe de alta parte orice fanatism religios si politic, distrugand libertatea individuala, slujeste moartea si raul prin "bune intentii". Jihadul mare al musulmanilor este lupta omului cu sine, iar jihadul mic, lupta cu dusmanul. Eu, ca si crestin, imi scot palaria in fata legii vechi: "sa nu ucizi", si aspir sincer spre intelesul legii noi: "iubeste-ti dusmanul..." Daca in atitudinea lui Hristos ar fi existat ura ca solutie, fundamentalismul crestin ar fi fost justificat. Daca in loc de a vedea in intelepciunea lui Hristos niste "idei fixe", am vedea de fapt 12 porti deschise spre lumina semnificand 12 puncte de vedere indreptatite fiecare in cautarea adevarului sacru, atunci actul mantuitor al Jertfei lui Hristos ar ramane viu in inima omului.
Sarbatoarea Bunei Vestiri poarta in sine taina legaturii divine dintre lumi. Enigmaticul adevar despre sufletul omenesc, adus din inefabile si indepartate sfere dumnezeiesti de "barza innaripata", spre iubirea si sacrificiul unei mame ce asteapta si accepta durerile nasterii, este mult mai profund decat searbadul si corectul adevar stiintific. Nici in spermatozoid si nici in ovul, "imaginea" omului nu poate fi gasita. Ea tine de misterioase lumi invizibile prezente in om si in afara lui. Intruparea lui Dumnezeu a fost si a ramas motiv de controversa. Misterul iubirii Sale ne cuprinde pe toti. Mamele adevarate il poarta viu in inima, indiferent cat de mari sunt dezastrele lumii. Ele stiu sa-si traiasca sperantele si devotamentul aducand bucuriile viitorului in prezent. Le sarut mainile tuturor acestor femei, in amintirea mamei mele, de la care am invatat jertfa calda, umana si anonima, transfigurata in iubire. Credeti ca moartea si raul, personificate sau nu, oricat de "puternice" si "omniprezente" ar fi, pot invinge veneratia sufletului?
Posted in Articole,
Spiritualitate |
Print
|
2 Comentarii