Tags: copil, mama, resurse umane
Lucru ciudat cand devii mama. Nu mananci ultima portocala din casa ca sa i-o lasi copilului. Nu-ti cumperi nu stiu ce haine sau poate nu-ti mai cumperi deloc, sa-i poti lua copilului tot ce-i trebuie. Iti lovesti propriul egoism dar iti produci un altul, complet justificat, "pentru copil". E mai usor sa-l observi atunci cand intervine cineva care atenteaza la portocala respectiva. Ca mama, esti gata sa-l pocnesti, macar verbal daca nu fizic. Unii ar spune, nu e egoism, e iubire. E iubire intr-adevar, pana cand vezi ca iubirea asta se transforma in griji, nu pentru ziua de maine ci pentru anii care vor veni, pana cand iubirea te va duce la disperare si lacomie, la decizii tampite, devenind egoism cu aroma de sacrificiu de sine.
Vorbeam mai demult cu un tanar al carui tata plecase din tara "sa faca bani" pe cand acesta era doar un copilandru. M-a impresionat cum povestea revederea cu tatal lui: "mie nu-mi trebuiau bani, eu de tine aveam nevoie!"
Nu vrem sa le lipseasca nimic copiilor nostri dar cumva reusim sa-i lipsim chiar de noi si numim asta iubire. Copilul trebuie sa aiba, sa aiba si sa aiba, desi poate mai important de atat ar fi ca el "sa fie". Sa fie om, sa devina ceea ce Este. N-o sa-l invete nimeni la scoala lucrurile pe care merita cu adevarat sa le stie, cu atat mai putin pe cele pe care merita sa "le fie". Vad copii de clasa I-a impovarati de ghiozdane imense si teme peste teme. Pe masura ce cresc li se intuneca fetele, inaintand incet si sigur in oala de "resurse umane" a societatii. Vad parinti care-si pedepsesc odraslele daca iau note mai mici de 7, lor nu le-a spus nimeni ca scoala e ca sa-ti faci prieteni si asta nu-i putin deloc.
Revenind la fina linie de demarcatie dintre egoismul parintilor pentru copil si iubire, cred ca se impun anumite intrebari. As vrea sa elimin din discutie situatiile in care strictul necesar ar lipsi daca parintii nu ar pleca la lucru, ma refer aici la cele in care necesarul e asigurat din start. Daca ai prefera sa-ti lasi copilul mic acasa cu o bona (care cel mai probabil ti-l tine toata ziua la tv si nu neaparat la desene animate) pentru a-i putea cumpara cele mai scumpe haine si jucarii, ai derapat din iubire cu brio. Ce e mai bine pentru copil, pe termen lung? Sa aiba niste jucarii pe care oricum le va strica si niste haine de firma pe care le va pata si-i vor ramane mici, sau sa fie in prezenta iubitoare a parintilor sai? Stiu ca lucrurile nu sunt chiar atat de simple, ca e un intreg sistem care ne obliga la mijloc; vrem din instinct "ce e mai bun pentru copiii nostri", dar s-au gasit unii care sa speculeze in folosul lor iubirea pentru copil, transformand-o, nu de putine ori, in egoism "pentru copil".
De exemplu, moda pentru copii din reviste: afla care sunt tendintele ca sa ai un prichindel la moda! Inainte sa le aratam copiilor plantele din gradina, ii invatam sa deosebeasca marcile de pe piata - haine, masini, electronice. Inainte sa invatam noi de la copii, ne grabim sa-i conformam acestei lumi. "Avem inca un punct de vedere in familie" se degenereaza in "trebuie sa-l facem sa vada lucrurile cum le vedem noi".
Fetita mea cand vede pe cer Luna o miroase si o pupa. Nu stiam ca pot mirosi Luna pana acum.
Bianca Toma
Posted in Articole,
Vineri - Ziua Memoriei |
Print
|
10 Comentarii