Tags: ganduri, mediu, trecut
Omul contemporan face alergie la cuvantul "porunca". Sensul acestui cuvant includea o autoritate superioara ce pretindea ascultare neconditionata. Increderea era absolut necesara. Discipolului sau ucenicului de altadata nu-i treceau prin minte, cu atata usurinta, ganduri de genul: "Sunt manipulat; nu-i pasa de mine; isi bate joc; ii convine sa ma umileasca; profita si se distreaza pe seama mea". Cand Parintele spiritual era autentic, orice joc neserios era exclus.
Incercarile vizau trezirea unor insusiri latente, a unui potential existent in sufletul discipolului. Credinta nu cerea idolatrizarea Parintelui, ci doar sprijinul nemijlocit in experienta si cunoasterea lui sacra. Dar, "a fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar povesti...". Astazi lucrurile nu se mai pot trai ca in Evul Mediu, decat printr-un regim special de izolare. Atunci ucenicului spiritual sau duhovnicesc i se aseza in fata un pahar cu apa si i se spunea: "Asa cum apa nu a venit singura in pahar ci a turnat-o cineva acolo, asa si gandurile care te intampina din lumea inconjuratoare le-a revarsat Cineva in minerale, plante, animale si oameni. Pentru tot ce intelegi - din bine sau din rau - trezeste in inima ta respect, entuziasm si iubire".
Era firesc in mediul natural nealterat in care vietuiau oamenii de altadata sa intuiasca sacrificiul pe care regnurile inferioare erau obligate sa-l faca pentru viata omului. Multumire si recunostinta respira fiinta la semanatul pamantului primavara sau la recoltatul holdelor si al fructelor toamna. Sacrificul mielului sau a oricarui animal n-a ajuns cruzime, indiferenta si nerecunostinta decat prin decadenta rosturilor prezente in marile traditii. Eliberarea de ele au determinat iluzia "fericita" ca am scapat de "poruncile divine", de constrangerile moralitatii, ca suntem in sfarsit liberi sa alegem raul ca pe o "buna" solutie! Badman a ajuns erou pozitiv. Spanul din povestile populare are toate sansele sa triumfe. In civilizatia actuala gandurile puse in obiecte ne apartin intru totul, fara ca ele sa mai fie tributare vreunei inspiratii dumnezeiesti. De aceea e mai apoape de noi claxonul masinii, decat nechezatul cailor.
Trecutul e perimat; viitorul incert; iar prezentul optim egoismului si placerii. Afirmatia pitagoreica: "Sa nu cedezi voluptatii decat atunci cand vei consimti sa-ti fii inferior tie insuti" - pare o gluma pentru naivi. Prin urmare, recomandarile de mai jos se adreseaza doar celor pentru care sarbatorile crestine mentinute in Biserica Ortodoxa mai au rezonanta.
Postul Mare inceput de curand este mai mult decat un exercitiu cu noi insine. El include o veghe intensificata cu ceea ce se petrece in noi si in afara noastra. Este ascensiune asumata spre "Ziua Invierii". Timp de 40 de zile si nopti ne vom pregati pentru un eveniment ce vine spre noi cu plinatatea unor bucurii si semnificatii inca neimpartasite. Pentru cea mai umana intalnire trebuie sa te "gatesti". Igiena exterioara si cea launtrica sunt indispensabile. Cum ai sa faci aceasta daca intrevederea anuntata nu are importanta pentru tine? E un interviu pentru o functie sau marire de salariu? O intalnire de afaceri? Confruntare sau competitie? In niciun caz sarbatoarea Pastelui nu poate fi prielnica egoismul uman. Acesta converteste totul la nivelul ego-centrismului sau. El nu vrea sa se schimbe si sa se depaseasca, decat printr-un egoism si mai pare, si mai puternic. Mandria propriei forte nu suporta umilinte. Un Dumnezeu umil, menit spanzurarii pe cruce nu-i poate fi ideal. Ce utilitate are un astfel de gest si ce castig rezulta din el? E de ras sau de plans "Atotputernicul" ce se lasa crucificat!? Si totusi, cine accepta batjocorirea semenului nu stie ca "holocaustul" inseamna "jertfa nevinovata". Cate renuntari si sacrificii de Sine pentru un Dumnezeu ce vrea sa devina Om? Ce libertate dumnezeiasca abandonata, spre a Se uni cu suferinta mizerabila a conditiei umane. Cine ar fi capabil de maretia unui asemenea fapt fara sa iubeasca? Si cine poate iubi prin "duhul socotelilor"?
Sa risti totul spre a pune la indemana oamenilor puterile iubirii, intelepciunii si vietii. Sa iei asupra ta indoiala, ura, frica si neputintele spre a darui har si dar liberului arbitru. Sa salvezi in Tine si prin Tine gandul imaculat ce sta la baza zidirii Omului. Sa te cobori constient in moarte si infern pentru ca in pacea mangaietoare a sufletului tau luminos, sa-i primesti pe cei ce au murit cu speranta si credinta ca sensul vietii lor nu era menit neantului si suferintelor intunecate. Sa invii cu adevarat, fara sa constrangi pe nimeni sa creada in inviere!
Tot ce se intampla in Sf. Biserica pe parcursul Postului Mare are o semnificatie profunda si neostentativa. De aceea ar fi bine ca motivatia postirii noastre sa fie mai intemeiata decat cea a unui regim medical. A renunta la carne inseamna a constientiza si a subordona natura poftelor si instinctelor ce ne inrudesc cu animalele. Ouale si laptele in care poftele n-au actionat, ca mancare ce intermediaza intre hrana vegetala si cea animala, in postul ortodox sunt de asemenea excluse. Dar aceasta excludere este in functie de viata, idealul si slabiciunea fiecaruia. Postind din mandrie vom gresi tinta. Personal recomand sa "postim in ascuns" de dragul cuiva care nu va stii niciodata ca am postit pentru el. Dumnezeu stie ce este "in ascuns" iar iertarea totala si neconditionata este indispensabila. Fara generozitatea inimii vom ramane meschini, chiar daca vom manca ireprosabil, "dupa lege". Daca vom lua exemplul Primaverii ce se apropie vom presimti macar misterul Invierii si vom trai bucuria.
Ioan Chiron
Posted in Articole,
Vineri - Ziua Memoriei |
Print
|
2 Comentarii