Tags: minciuna, cumperi, fericire
Distrage-mi atentia. Amuza-ma! Scoate-ma din mine atat cat sa nu doara dar atat cat sa conteze. Si odata ce ai inceput, nu te opri! Bineinteles, voi plati oricat pentru asta. Ma voi inregimenta ca sclav, pe veci indatorat tie, framantandu-mi mica fericire sub bagheta dirijoare a cardului. Tine-ma ocupat, obosit si mai ales, antrenat in a-mi dori orice mi se ofera drept expresie a identitatii mele de laborator corporatist. Sunt unic! Sunt deosebit! Sunt interesant! Sunt la moda in orice domeniu, pornind de la imbracaminte la curent spiritual. Si vreau cu orice pret sa arat asta. Am vreo frica, vreun complex sau frustrare? Exista cate un produs pentru fiecare problema, cosmeticele ma fac atragator, masina ma face puternic, iluzia asta ma face consumatorul perfect. Pana cand? Nici subliminalul demascat si nici lipsa de bani nu ma ajuta din moment ce bancile ofera credite atat de seducatoare si publicitatea ma devoreaza facand din mine un biet vanator vanat.
Cam acestea par a fi cuvintele individului din societatea de consum in care traim. Indemnul de pe frontispiciul Templului din Delphi sta pe buzele multora, insa contextul social actual pare sa acorde valabilitate reala mai mult utilizarii de sine decat cunoasterii launtrice. Practicile consumului au devenit fundamentul identitatii. Ciclul complet cuprinde metamorfoza verbului a fi in a avea si a parea. Cand afirmatii de genul "Spune-mi ce brand folosesti ca sa-ti spun cine esti!" sau "Esti ceea ce cumperi" circula nestanjenite, ele devin liniile directoare pentru comportamentul indivizilor, care sunt vazuti in primul rand ca fiinte care consuma. Mergand pe observatia ca omul cand gandeste sau cand nu gandeste are aceeasi inaltime si greutate, marginalizam principiul cel mai inalt al fiintei: discernamantul.
Gandirea si, odata cu ea, cunoasterea, pierzand suportul spiritualitatii si subordonandu-se unor enunturi de genul "creierul gandeste", isi neaga identitatea justificandu-se ca "obiect". Daca ea ar fi doar "curent bioelectric" sau simpla reactie chimica la nivelul sensibil al neuronilor, toate valorile culturale ale umanitatii s-ar reduce la o problema de meniu. Actul creator al gandirii in maretia semnificatiei sale nu ne va surprinde niciodata in absenta intrebarilor esentiale ale filozofiei: cine suntem; de unde venim; unde mergem?
Un Diogene ratacit in piata actualitatii, sfidand principiul vanzare-cumparare, va fi trimis sa-si faca analizele si apoi internat la psihiatrie. Alienarea intrebarilor noastre demonstreaza marginalizarea liberului arbitru. Putem sti totul despre orice, asemenea calculatorului, fara ca preceptul cunoaste-te pe tine insuti sa mai functioneze. Consumul, ajuns unic ideal insuflat de ideologia publicitara, este inrobitor si totodata consolator pentru individul-foileton al epocii postmoderne. Acest raport are ecouri profunde asupra insusi felului in care percepem lumea.
Retorica publicitatii ne propune o fericire standardizata: corporatia devine pedagog; imperativul categoric isi pierde puterea intr-o "etica nedureroasa", spectacolul inghite si dilueaza totul, facand din viata o simpla "insiruire de imagini care se schimba pe masura ce se repeta" (Andy Warhol). Cultura de consum are capacitatea de a administra dorintele, de a stimula nevoi artificiale si de a controla imaginarul colectiv, producand un consumator pasiv, impacat cu situatia sa, integrat sistemului, incapabil sa se detaseze critic fata de realitate si sa i se opuna.
"Esti ceea ce cumperi" ne-au facut sa credem niste oameni care habar nu au si nici nu ii intereseaza cine suntem noi, decat in masura in care asta le aduce profit. Esti ceea ce cumperi, sau esti, pur si simplu, ceea ce esti. Problema este, mai stim cine suntem? Ar fi timpul sa ne amintim.
Bianca Toma
Posted in Articole,
Vineri - Ziua Memoriei |
Print
|
7 Comentarii