Alt-Fel.ro



Tags: criza, cal, firme

Criza care ne asalteaza fonic si vizual din toate partile aduce (sau trebuie sa aduca) schimbari majore in firme. Este momentul in care nu ne mai permitem nici un pas gresit, nici o resursa irosita. Asa ca nu inteleg atitudinea unora dintre "conducatori", care inca se mai ghideaza dupa principiul "lasa-l, ca e baiat muncitor".

Productivitatea devine principalul criteriu cu care operam. Ce ne trebuie alaturi de noi, un coleg care deschide primul biroul sau unul care ne ajuta sa-l tinem deschis si saptamana viitoare? Vremea in care ne castigam simpatia eterna a colegilor si a sefului cu celebra gluma "Nuti s-a sculat?" a apus.

Latinii au dezvoltat un principiu utilizat si acum, incercand sa gaseasca faptasul unei crime: Cui prodest? Cui foloseste crima, se intrebau ei pentru a afla autorul. Ei bine, asa trebuie sa ne intrebam si noi acum. Cui foloseste toleranta noastra? Omul caruia nu ii spui ca greseste persista in greseala. Omul caruia nu ii arati ca trebuie sa faca mai bine continua sa faca prost. Omul care nu poate sa faca mai bine va face mereu prost.

Ideea "noi nu-l dam afara, il lasam sa se chinuie" nu face decat sa-i chinuie pe cei din jur. Foarte curand vom observa ca aceasta criza va trece, dar pietrele raman. Pana la acel moment poate ar trebui sa ne facem un bine si sa repetam in gand, de cateva ori. "Si calul alearga, dar nu da lapte". O saptamana frumoasa in continuare!

Alt-Fel.ro © 2024