Tags: copii, parinti, Craciun, sarbatori, brad, povesti, zane, ciocolata
Olga este numele fetitei mele. Nascuta la o zi dupa ziua Americii se apropie de 4 ani traiti in Romania zilelor noastre. Iar eu ma apropii de 4 ani de cand Universul s-aschimbat. De ceva vreme cel mai important moment al zilei pentru mine este drumul de dimineata, pe jos, catre "gradi". Avem 10-12 minute in care discutam cate in luna si in stele. Mangaiem catei, numaram frunze , alegem bomboane si topaim peste patratelele de trotuar. Gandesc enorm si simt monstruos vazand in fiecare zi un pui de om atat de sincer si curat. Astfel gasesc resurse pentru orele ce urmeaza peste zi.
Seara este alta poveste. De cateva saptamani dansam. Sau, ma rog, incercam. Nici nu va inchipuiti cat de complicat poate fi sa stai pe "poante", ca la balet la gradi, cand esti un tati peste 30 de ani si 85 de kilograme. Din fericire perseveram si sper sa reusesc. Apoi avem vizionare + cantec. "Niciodata sa nu-ti pierzi speranta / Vei stii, sa intelegi / Dragostea, sa crezi in ea / Si calea-ti vei aflaaaa". Tarzan, partea intai in caz ca nu stiati, un cantec pe care am inceput sa-l fredonez si in metrou, mai ales ca-l stiu pe tot. Apoi, trebuie sa aflati ca "De fiecare data cand rade un copil se naste o zana". Clopotica, tot partea intai. Aici Boloboc este preferatul nostru (va recomand filmul si-l veti indragi si voi).
Prima data cand si-a impreunat mainile, s-a uitat in ochii mei precum pisoiul din Shrek si a miorlait un "te roog, promit ca mananc doar una" am crezut ca a falimentat Cerul si au iesit ingerii la cersit. "Cociolata", "numai una", "ultima". Orice mana intinsa trebuie sa spuna o poveste si in acest caz este vorba de un roman in care-mi revad intreaga copilarie. O carte cu suflet pe care o scriu si o citesc in fiecare zi.
Weekendul care vine impodobim Bradul. Ieri am ales globurile. Doua le-am spart din greseala, alte patru le-am pus peste mormanul de jucarii pentru ca erau foarte frumoase si au ramas cadou papusilor care aveau si ele nevoie sa intre in spiritul Craciunului. Tot de ieri, insa, avem o dilema. "Tati, de unde luam o scara ca sa ma sui in varf si sa pun Steaua?"
Sincer, eu deja urc pe acea scara de aproape 4 ani. Nu credeam sa invat a trai vreodata, dar asta mi se intampla. Exista sens si zilnic se vede o luminita. Ceea ce va doresc si voua. Sarbatori Fericite!
de Cristi Spanu
Posted in Articole,
Editoriale |
Print
|
4 Comentarii