Tags: poveste, lume, barbati
Vorbeste pe un ton egal, incercand parca sa reduca o intreaga viata la o poveste oarecare...
"Ne-am cunoscut la inceputul lui '51, eram foarte tineri. Eu, proaspat racolat la Scoala de ofiteri de Militie - asa era pe atunci - ea, o fatuca de 20 de ani.. ne preda si noua ceva, nu stiu ce... Zambeste usor, amintindu-si cum au primit-o ei, "barbatii".
In sase luni ne-am casatorit. Cred ca am fost singurul din judet, la vremea aceea, care s-a casatorit cu aprobare. Fiind moldoveanca a fost nevoie de verificari, cine e,din ce familie provine, nu stiti... eh... Am avut doua valize, cu atata ne-am luat, dar n-a contat, ne-am facut singuri ce am avut nevoie.
Cand au inceput sa ne ceara sa-i verificam pe CAP-isti si pentru un cucuruz... m-am pensionat. Nu m-au lasat, dar m-am internat si pana la urma m-am pensionat de boala. Sotia a trecut in invatamant... a fost bine, pana au murit baietii... "
Vocea tremura putin.. cei doi baieti au murit tineri, lasand in urma copii...
"Cand a murit cel mare, eu am facut un infarct, ea a rezistat, a fost intotdeauna o femeie puternica... trebuia sa aiba grija de mine si de restul familiei. Lovitura a fost grea... Cand l-a gasit mort in casa, pe cel mic, a facut un soc, si-a revenit pana la urma... La un an imi spunea ca nu stie ce i se intampla, dar incepe sa uite. Am fost la medic. Ala i-a dat un fel de antinevralgic pentru minte - spunand ca e normal dupa o anumita varsta sa ai probleme din astea."
Ma uit la femeia de langa noi. E opaca, departe..intr-o lume proprie, inconjurata de ziduri. Are ochii inchisi aproape complet, buzele se misca usor, fara a contura ceva... iar degetele aranjeaza iar si iar, marunt... dantela halatului...
Aud povestea, insa mi-e greu sa revin...
"... pana acum doi ani cand o fosta colega de-a sotiei, m-a sunat sa-mi spuna ca o aduce acasa, nu mai stia sa se intoarca... Anul trecut isi mai amintea de copilarie, prieteni, o mai "prindeam"..., acum e doar cate un "da" sau "nu"...
Il intreb cum se descurca...
"Bine, o imbrac, o hranesc, sunt aici tot timpul... Am o nepoata care ne face mare parte din cumparaturi, vine sa ne ajute cu menajul... nu pot sa renunt... cat mai pot... Problema e cu inima, dupa infarctul din '98 trebuie sa am grija, si mi-e ca nu stiu ce se va intampla cu ea daca mor eu. Am luat ceva masuri... am cautat un loc impreuna, de acum doi ani, cand mai era "aici"... am facut o "rezervare"... rade amar... Stiati ca si in locurile astea trebuie sa-ti rezervi un loc cu ani inainte..nu ma gandeam ca o voi vedea si pe asta. Noi suntem dintre cei fericiti, am avut cu ce... altii... "
Gandul e dureros... cand suntem tineri ne simtim nemuritori, invincibili, uitam... si abandonam...
Il intreb daca s-a gandit si la el... "Eu? eu ma duc repede... cu boala mea... Ea ce sa faca singura?... "
Deodata, pret de cateva secunde omul de langa ea exista... o clipa "il vede", iar degetele care nu aveau pana atunci nici un rost, mangaie tandru mana barbatului de langa ea... Sunt surprinsa...ma uit la fata lui care se inroseste, ochii inoata in lacrimi... iar privirea aceea impartasita pret de o frantura...imi aduce in suflet un strop de iubire in stare pura...
Mariana Anca
Posted in Articole,
Editoriale |
Print
|
0 Comentarii