Tags: liviu plesoianu, jim carrey, anthony hopkins, actori
Intotdeauna m-am intrebat in ce masura jocul actoricesc
reprezinta un catharsis, o transmutatie de tensiuni si in ce masura poate
deveni, dimpotriva, un prilej de depersonalizare, de redefinire mimata.
Recent, am aflat un lucru deosebit de semnificativ. Marele actor Anthony
Hopkins, dupa fiecare rol jucat, participa la sedinte de psihoterapie pentru a
reveni in sine, pentru a se desprinde de noua identitate adoptata temporar.
Aceasta informatie m-a facut sa vad intr-o lumina cu totul noua meseria de
actor. Cel putin in cazul marilor artisti, care se identifica pana in varful
degetelor cu personajul interpretat, se poate presimti, in spatele cortinei, o
tensiune pe care un neactor abia daca o poate banui. Iar faptul de a te lasa
bantuit de spirite straine devine cu atat mai greu suportabil atunci cand
primesti misiunea de a gazdui nebunia. Sa devii, pentru un timp, altcineva, se
poate dovedi un istovitor efort psihologic. Efectul fiind dublu in cazul in
care personajul iese din sfera normalitatii si se adapa de la izvoarele
patologicului.
In plus, de parca n-ar fi fost suficient, am mai aflat ceva care m-a bulversat
cu totul. In timpul filmarilor pentru ?Intalnire cu Joe Black?, acelasi Anthony
Hopkins a refuzat a doua ?dubla? in cazul scenei cand personajul interpretat
sufera un infarct. Cunoscandu-si capacitatea extraordinara de a se transpune in
rol, actorul s-a temut ca nu cumva sa ajunga cu adevarat la spital! Marturisesc
faptul ca, pana deunazi, ii invidiam pe actori. Nu pentru banii din pusculita,
nu pentru glorie, ci pentru ceva mult mai important. ? Pentru sansa de a putea
evada din tine si din lume, de a porni in excursii dinspre ego catre alter-ego.
Vedeam in actorie prilejul cel mai bun pentru a te detensiona, pentru a te
purifica prin arta. Iata insa ca nu e taman asa! Efectul, uneori, cel putin in
cazul marilor actori, poate fi invers.
Un rol greu te poate duce pana la pragul nebuniei. Asa s-a intamplat, de
pilda, in cazul lui Robert Powell, interpretul lui Iisus Christos din filmul
regizat de Franco Zeffirelli.
Raman insa si vorbele acelea magnifice ale lui Jim Carrey, care, in cadrul unui
interviu ?serios? spunea ? evident, strambandu-se ? cam asa: ?Nu pot sa inteleg
cum de nu innebuniti. Eu n-as rezista nici o clipa daca nu m-as stramba,
daca nu m-as prosti. Iar faptul ca primesc si bani pentru asta nu inceteaza sa
ma minuneze!?. Traim, intr-adevar, intr-o lume nebuna, iar singura sansa pentru
a-i supravietui cu capul pe umeri este sa mimezi, la randul tau, nebunia. Dubla
negatie poate sa vindece.
Posted in Articole,
Editoriale |
Print
|
0 Comentarii