Tags: management, Nessebar
Acum doi ani am jurat ca nu mai merg niciodata (in concediu) pe litoralul romanesc. S-a intamplat la plecarea dintr-un mare hotel aflat in Mamaia, cand am realizat ca am cheltuit aproape 1.000 de euro pentru 4 zile. Important: era extrasezon, hotelul nu mai oferea decat mic dejun, iar singurele locuri unde se putea manca la pranz (asta fara a te deplasa la McDonalds in Constanta) erau cateva terase de fite. Insa, mai rau decat suma absolut imensa (cel putin mie asa mi s-a parut) a fost sentimentul pe care l-am avut la plecare. Sentimentul ca mi-au fost furati banii din buzunar.
Am cheltuit aiurea, de-a lungul vietii, o caruta de bani. De cele mai multe ori, am cumparat cu ei o senzatie de moment (nu, nu va ganditi la... Doamne-fereste). Am dat bacsis unui ospatar adevarat, dintr-acela care stie sa ia pielea de pe tine si sa te faca sa te simti bine. Am pierdut intr-un cazino din Tazmania, alaturi de sute de australieni de 80 de ani care, ca sa nu-si uite cardul, il tineau legat de gat. Am dat o mica avere ca sa ma plimb cu ski-jet-ul pe Marea Caraibelor. Am baut cel mai scump digestiv intr-un bar din Bonn. Un Piano Bar, in Maritim, unde de zece ani ne serveste acelasi tip care parca nu vrea sa imbatraneasca si care nu uita niciodata sa zambeasca. Si sa ne spuna Buna Seara in romaneste, asa cum i-am spus noi prin 2000 - 2001. Dar, retineti, acesti bani i-am dat de bunavoie. La Mamaia i-am dat obligat. Obligat de faptul ca am zis, pentru a nu stiu cata oara, sa ajut economia romaneasca. Iar ea, tot pentru a nu stiu cata oara, a decis ca nu vrea sa fie ajutata.
Mezeluri ieftine si vechi. Sucuri naturale a caror singura legatura cu fructele era o fotografie decolorata pusa pe dozator. Omlete facute in sila de un bucatar obosit si nervos. Ospatari de care te rugai un sfert de ora sa-ti aduca o furculita. Si, peste toate, muzica data la maximum pana la 01.00. Poate ca acum 15 ani nu m-ar fi deranjat. Dar acum 15 ani nu aveam un copil care nu adoarme cand e galagie... Paranteza: sunt locuri si locatii minunate in Romania, unde m-am simtit minunat (Plaiu Foii, Cetatea Carului, Fantanita Haiducului, Pensiunea Nadia din Arieseni, Pensiunea Cleopatra din Cheia etc). Insa pe litoralul romanesc m-am simtit bine doar cand am stat cu cortul in Venus. In rest, am avut permanent senzatia ca sunt furat.
Asa ca, dupa ce am taiat de pe lista Croatia, Grecia si Turcia, din lipsa de fonduri, ne-am orientat catre Bulgaria. Si n-am facut rau deloc. Nu stiu cum e in alte parti (Albena, Nisipurile de Aur, Balcik), insa in Nessebar, destinatia noastra bulgareasca, este magnific.
In Nessebar se ajunge foarte usor. Insa mie nu-mi plac lucrurile usoare, asa ca am decis sa ma ratacesc imediat cum am trecut granita la Giurgiu. Avantajul? Am reusit sa ne facem o impresie si despre Ruse. Un oras ca oricare altul de prin fostele tari comuniste. Nimic spectaculos. Dupa vreo 20 de kilometri facuti intr-o directie gresita, am revenit pe drumul spre Nessebar. O bucata (mica de tot, de autostrada) pana la Varna. Apoi inca o bucata spre Burgas. Daca o calci prea tare, ai toate sansele sa iesi de pe autostrada inainte sa-ti dai seama ce se intampla cu tine. La capitolul autostrazi, bulgarii lucreaza cu aceeasi frenezie ca si noi: am vazut vreo 4-5 santiere si nici un muncitor. Asa ca nu sunt sanse sa mergem prea curand cu 130 la ora prin tara vecina. Sfat: mare atentie la centura care ocoleste Varna. Daca nu ai un SUV, las-o moale ca ajungi la Nessebar fara amortizoare. E dezastru. Insa vestea buna e ca acolo chiar se lucreaza.
La capitolul documente de iesire din tara, m-am blindat degeaba cu acte de la firma de leasing, imputerniciri, asigurari peste asigurari. La frontiera s-au asigurat doar ca platim taxa de pod si ne-au cerut doar actele de identitate. In rest, la 500 de metri de la punctul de frontiera, exista o benzinarie din care trebuie sa iti iei rovigneta. Altfel ai sanse mari sa platesti amenzi si mai mari. Doamna de la benzinarie stie romana cat sa-ti spuna ca rovigneta este "500 de mii" si "Multumesc!".
Dupa inca o oprire fortata (sunt niste serpentine intre Varna si Nessebar de zici ca esti pe drumul Predeal - Rasnov, iar lui Vlad, baiatul nostru de aproape 3 ani, i s-a facut rau), am ajuns in Nessebar. Paranteza: drumul e destul de bine semnalizat, insa uita-te dupa Burgas, ca Nessebar nu apare deloc. Inchid paranteza. Total drum: 6 ore. Acceptabil. Cat pana la Constanta daca prinzi o zi "buna" intre Cernavoda si Basarabi.
"Gde Sol Palace?". Un bulgar rupt din filmele lui Kusturica imi raspunde: "Dve kilometer". Dupa care mai ca se baga pe geamul masinii sa-mi vanda o palarie. Ii arat ca am una si ma bucur ca am facut 10 ani de rusa din care mai stiu doar cuvintele de baza. Cat sa nu mor de foame. Dupa dve kilometeri ajung la hotel. Zona e toata in constructie. Fac bulgarii hoteluri si vile de parca ar veni sfarsitul lumii in 2012 si trebuie sa indeplineasca un plan, ceva... Hotelul arata, dinspre sosea, simpatic. Cand intram in el ne dam seama ca stelele alea de pe Internet sunt, in realitate, tot 5 la numar. "Cum naiba de-si permit astia sa dea all inclusive la 100 de euro pe zi pentru 3 persoane?" se intreaba sotia. Eu ma uit cu atentie, doar-doar pot gasi vreun "defect". Il gasesc: blestemul concediilor mele este ca primesc camera langa lift. Unde se aude un ding enervant de fiecare data cand liftul opreste la etajul nostru. Nici macar nu intram in camera. Iau cardurile de acces si ma intorc la receptie. Bulgarul se uita la mine. Eu ma uit la el si ii explic, intr-o ruso-engleza. Imi zice ca hotelul e "full booked", dar ca, desigur, incearca sa ma ajute. Si, dupa vreo 5 minute, apare cu o managerita cu fata inteligenta care ma asigura ca voi fi incantat de noua camera. Si-l trimite pe bulgar cu mine sa se asigure ca totul este Ok. Este. Marea arata impecabil de la etajul 6 sin Sol Palace. Un complex dezvoltat de spanioli si luat in ocupatie de Tui... E plin de francezi peste 70 de ani, rusi sub 40 de ani si... romani. Dar romani civilizati. N-am auzit manele si nici de sindromul "farfuriei preapline" nu sunt atinsi. Ne cazam. Camera e cam cat jumatate din apartamentul nostru cel nou cu care ne mandrim de vreo 3 saptamani. Un pat de 3 metri pe 3. Parca e pentru oameni certati, nu pentru o familie. Un fotoliu-pat si pentru Vlad, dar oricum suntem pregatiti cu patul pliant. Plecam la masa.
Mancarea nu e nici de fite, dar nici de cantina. E o mancare decenta, gatita exemplar, cu multe salate, pui, vita si peste. Fructe din greu, dulciuri la fel. Un mic minus (foarte mic) pentru bauturi. Cred ca sunt peste 20 de ospatari care alearga printre mese precum Usain Bolt. S-a golit o farfurie, zbang, ai ramas fara ea. S-a golit un pahar, la fel. Zambesc permanent si, o mare calitate, nu se cearta intre ei. Nici macar nu-si vorbesc, se inteleg prin semne. Si nu tipa nici la mobil, asa cum fac ospatarii nostri de pe litoral.
Ai sanse mici sa faci foamea. Sau sa-ti fie sete si sa nu ti-o poti stinge. Iar inghetata care e din abundenta pe marginea piscine mi-a adus aminte ca sunt sensibil cu gatul. Am zis piscina? Mai bine ziceam lac interior. Are o jumatate de hectar si e de un albastru rupt din cartea cu codurile Pantone. O scena pentru evenimente (discoteca, teatru), o gradina cu trenulete si alte jocuri pentru cei mici, gazon udat din doua in doua ore (nici la ei nu prea creste iarba ca in Irlanda) si, creme de la creme, vreo 40 de sezlonguri racacite printre niste brazi, cu nisip intre ele si vedere la mare. "Acesta este locul meu!". Imi place sa stau la soare tot atat de mult ca unei bucati zdravene de unt... Am zis mare? Bine ca nu am zis si plaja. Pentru ca Sol Palace din Nessebar are plaja doar cand e reflux. Cam ca pe la Jupiter... O bucata de 300 metri cu 4 metri latime. Asta e toata plaja. Insa ce naiba sa faci la plaja cand resortul, care gazduieste vreo 2.000 de oameni in acelasi sejur, are vreo 3 hectare? Plaja, marea, de fapt, reprezinta doar pretextul sa vii in concediu.
Peste tot sunt oameni imbracati in uniforme. Mai tineri sau mai batrani. Dar toti respectuosi si zambitori. Cum fac bulgarii bani din all inclusive? Simplu: volum mare de turisti. Hotelurile de pe litoralul nostru merg pe principiu: "Ia banii si fugi! La anul vin alti prosti!" Si te incarca la o ciorba, iti baga pe gat o tochitura la pret de homar. Si o bere de zici c-o bei pe stadionul lui Manchester United, nu intr-un restaurant amarat dein Eforie... "Are balta peste..." probabil ca-si zic patronii care renoveaza in fiecare an hotelurile din Venus sau Neptun. "Da-i dracului, sa faca baie in mare!" probabil ca-si spun instalatorii care refuza sa repare cu zilele tevile obosite din hotelurile si mai obosite din Saturn. Da, poate ca balta inca mai are peste. Dar dupa o vizita pe litoralul bulgar realizezi ca, pentru jumatate din suma, esti tratat ca un rege. In definitiv, asta este tot ceea ce astepti de la un concediu.
O lectie bulgara de management. O lectie simpla, pe care nu vrem deloc sa o invatam. Poate ca, daca acum aproape 15 ani, le-am fi spus DA celor de la TUI (care au venit la noi inainte de a merge la bulgari), astazi Nessebar ar fi ramas un amarat sat de pescari, in patrimoniul UNESCO, e drept. Iar Mamaia ar fi fost cu adevarat "perla litoralului romanesc". Asa, noi ramanem cu ospatarii care te fac la nota si algele nelipsite din fiecare dimineata. Iar bulgarii raman cu banii. Banii nostri.
Florin Campeanu
www.campeanu.ro
Posted in Articole,
Editoriale |
Print
|
5 Comentarii