Tags: Stefan, poveste, spital
Azi am trecut pe la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu", sectia Ortopedie. Nepotul meu si-a rupt o mana la handbal si, pentru ca la Cluj medicii opereaza numai cu banii inainte, ca pe soseaua de centura, sora mea l-a adus la Bucuresti. Intrand in sectie, am retrait o poveste de acum 15 ani...
Eram de vreun an ziarist la Jurnalul National si ma pasionau foarte tare articolele, reportajele despre tineri, evenimente, actiuni caritabile, sociale. Intr-o zi, un prieten de la Asociatia "Salvati Copiii" ma invita la "Grigore Alexandrescu" sa vad o premiera in medicina romaneasca. Paranteza: sunt unul din cei mai fricosi oameni de pe pamant cand e vorba de spitale. Inchid paranteza. Ajung la spital si mergem la sectia de Ortopedie. Spitalul arata ca dupa bombardament (astazi este mult, mult mai civilizat). Intram intr-un salon si, pe un pat, vedem un baiat frumos ca un inger, cu ochi vioi si expresie inteligenta, cam de 14-15 ani. Se prezinta: Stefan si mentioneaza ca loc de bastina o comuna pierduta prin Dambovita. Dupa care ridica patura de pe piciorul drept, moment in care eu lesin. Imi revin dupa vreo 5 minute, udat din belsug de asistente. Mai sa ma duca la terapie intensiva...
Stefan se nascuse cu un picior mai scurt. Practic, piciorul sau drept era mai scurt cu 10 centimetri decat piciorul stang. Un defect imposibil de reparat cu pantofi medicinali... Si un defect care ii facea viata lui Setafn un calvar. Inovatia doctorilor de la "Grigore Alexandrescu" i-a schimbat insa viata. Doctorii i-au taiat osul piciorului, intre sold si genunchi si i-au montat un aparat care, in fiecare zi, departa cele doua bucati de os. Organismul adauga calus peste taietura si, astfel, piciorul crestea in lungime. Stefan era in spital de 6 luni...
L-am intrebat daca nu s-a plictisit de 6 luni in spital. Mi-a spus simplu, cu sinceritatea oamenilor de la tara: "Domnule, daca mi se repara piciorul stau aici si doi ani!" Dupa care a adaugat (imi dau lacrimile si acum, cand scriu...): "M-am saturat sa ma duc doar cu bicicleta in sat, sa nu ma vada fetele ca-s schiop si sa rada de mine...". Dupa aproape un an de stat in spital, Stefan a plecat acasa cu doua picioare egale. Doctorii facusera o minune. Acum, baiatul de atunci trebuie sa aiba vreo 30 de ani. Probabil ca-si munceste ogorul sau lucreaza intr-un oras. Sau poate ca a plecat din tara, la munca in Spania ori Italia. Sau este programator in Canada. Sau este in sistemul bugetar, pregatindu-se de reducerile de personal sau de salariu. Este, insa, un om normal. De care fetele nu mai au motive sa rada.
Cand va este mai greu, ganditi-va ca Stefan a suferit un an pentru a avea doua picioare de dimensiuni egale. A stat 365 de zile pe un pat de spital, a mancat ceea ce i-a dat spitalul, si-a vazut parintii o data pe luna. A crezut in ceva si si-a vazut vizul cu ochii.
Romania poate fi si altfel.
Florin Campeanu
www.campeanu.ro
Posted in Articole,
Editoriale |
Print
|
3 Comentarii