Tags: Romania, credinta, spiritualitate, ortodoxie, crestin ortodox
Dupa decembrie l989 schimbarile din societatea romāneasca au fost īn mare parte previzibile. Ca supravietuitori am profitat de libertate identificānd-o prea adesea cu bunul plac. Scapati din camasa de forta a dictaturii am devenit alergici īn primul rānd la lege, pentru ca prin mentalitatea īnsusita anterior, nu o puteam concepe decāt duplicitara. Am reintrat īn atmosfera democratiei fara modele morale, fara reperele ierarhiei valorilor. De fapt acestea au ajuns simbolice si conventionale īntr-o lume miscata numai prin combustia utilitara a banilor. Cānd totul se cumpara si se vinde; cānd totul are un pret pentru ca totul este de consum; cānd se afirma: "doar bogatii īsi permit sa aiba constiinta" ? de ce ne-am mira ca traim pe pragul neantului? Principiile noastre de viata se mai sprijina pe etern si sacru sau acestea si-au volatilizat continutul devenind simple cuvinte abstracte?
O carte de exceptie a crestinatatii si 2 notiuni aparent contradictorii:
Libertate si Credinta
click aici
Nu cred ca societatea romāneasca este ?profund misogina si conservatoare". Cred mai degraba ca e debusolata. Majoritatea prefera raul pe care-l cunosc si cu care s-au obisnuit, decāt incertitudinea unui ?bine" necunoscut si fara finalitate. Misoginii si conservatorii nu se sinucid. Tinerii si batrānii ce recurg la astfel de gesturi din ce atmosfera vor sa evadeze? Contaminati decenii la rānd de virusul suspiciunii si manipulati mereu spre beneficii iluzorii am putea fi altfel? Conservatorismul nostru este firesc atāta vreme cāt nu ne comportam asemenea lui Hagi Tudose. Relatia cu trecutul confera identitate dar fara perspectiva unui viitor deschis cui ne vom oferi autenticitatea? La nivelul fiintei, memoria ramāne vie prin amintirile iubite, dar cine se claustreaza īntr-un astfel de paradis neglijeaza esenta creatoare a vietii.
Oare un om poate fi misogin fara a fi īn acelasi timp alienat? Nedepasind launtric limitele unei mentalitati sexuale nu intuim si nu gustam umanitatea propriu-zisa. Omul din noi este mai mult decāt barbat sau femeie. Īn seninatatea androginului se īmplinesc īn armonie ambele structuri. Neregasind altitudinea unei astfel de vietuiri alunecam confuzi si ridicoli īn "razboiul sexelor" avānd impresia ca īn altruismul iubirii e nevoie de victima si calau, īnvins si īnvingator. Drama neconsolata a hermafroditului ce-si simte scindata prezenta concretizeaza dezacordul. Echilibrul, īmpacarea si acceptarea destinului vin īn astfel de cazuri doar prin iubirea lui Dumnezeu. De fapt aici converg toate marile idealuri. Īn absenta acestora īncrederea īn sine, stapānirea de sine, prezenta de spirit, inteligenta si calitatile noastre pot fi nocive. Fara raportare la sacru libertatea pierde liniile de forta ale responsabilitatii. Oricāt de bine mi-as īntelege necesitatile, ele constrāng. (Singura ?necesitate" care nu constrānge si nu manipuleaza este Dumnezeu).
O societate unde fiecare critica si profita de fiecare pentru a se pune īn evidenta sau pentru a continua spectacolul si aventura este insuportabila. Intensa si interesanta se dovedeste pasionalitatea, dar numai depasindu-i dependentele īi vom cunoaste sensul. Un barbat ce n-a facut efortul sa urce deasupra plafonului de nori al singuratatii nu-si va īnvinge orgoliul de dragul unui adevar. Ca om, dincolo de conventie si ipocrizie, īmi realizez verticalitatea cunoasterii de sine prin sentimentul demnitatii si cel al sacrului. Īn derularea istoriei, regele si preotul au reprezentat autoritatea acestor atitudini si trairi fundamentale.
Existenta lor ne-a sugerat - chiar daca n-au fost īntotdeauna la īnaltimea investiturii ? ceea ce am pierdut din fiinta noastra si merita sa recāstigam. Īn mod paradoxal regele aminteste faptul ca īnsasi ereditatea vine de la Dumnezeu. Tinuta lui pe scena lumii a fost si ramāne un punct de reper. Oricāt de moral si binevoitor este un presedinte republican, īi va fi interzis sa treaca prin portile īmparatesti ale altarului Bisericii. Inteligentul ateu va ironiza actul ritualic apreciindu-l ca inutil si absurd. Dar si el va fi obligat sa accepte prezenta mortii īn aceasta lume. Libertatea cugetarii nu poate īnlatura limita inevitabila a faptelor.
La mormāntul fiintei iubite īngenuncherea va deveni fireasca. Cel marcat de o astfel de pierdere īntelege de ce altarul Bisericii este mormāntul sacru. Regalitatea demnitatii si fervoarea devotamentului nu se pot īmprumuta. Carol I afirma īn deplina cunostinta de cauza, īn testamentul sau din 1899, ca s-a condus dupa deviza: ?Totul pentru tara, nimic pentru mine". Relatia sa cu poporul romān s-a desfasurat īn ?deplina īncredere". Mai poate pronunta cineva īn Romānia de azi asemenea cuvinte fara a fi desemnat ca demagog? Conjunctura este total schimbata caci fiecare dintre noi pare a lupta sub deviza: "Totul pentru mine si ai mei,restul pentru tara!" Īn asemenea conditii ?virtutea iubirii", īncrederea, are raza scurta de actiune. Eu unul, nascut īn 1951 din tata comunist, īn ?lagarul" īn care Partidul si nu Dumnezeu era atotputernic, īnvatat din bancile scolii ca Regele a fost ?tradator si hot", am intuit cu mare dificultate ce īnsemnatate au respectul si iubirea pentru adevar. Dar va fi īntotdeauna mai simplu si morbid incitant sa strigi: "Rastigneste-l, rastigneste-l", decāt sa privesti īn inima unui Om.
Aici, din motive īntemeiate, pāna si legea salica poate fi abrogata. Isteria strazii nu va avea niciodata legatura cu resemnarea calda a poporului romān. Dupa 1990, cānd catarsisul dezamagirilor nu era īnca parcurs, cānd cuprins de patosul ?democratic" asteptam renasterea morala a Romāniei, vazāndu-ma atāt de īmpatimit de disputa politica, un taran autentic mi-a spus urmatoarele: "Parinte, am trait si īnainte de 1944, am trait si īn comunism, si am prins si zilele acestea de dupa revolutie! Parinte, chiar credeti ca le pasa?!"
Nu stiu daca ?Monarhia salveaza Romānia", dar stiu ca fara regalitatea demnitatii si fara pacea fidelitatii sacre, deciziile noastre ?stradale" vor fi mereu mai eronate.
Sarmanul Nea Ghitica din satul Smei a plecat linistit īn vesnicie lasāndu-mi mostenire crucea acestei īntrebari: "Parinte, chiar credeti ca le pasa?!"
Preot Tiberiu Visan
Posted in Articole,
Spiritualitate |
Print
|
0 Comentarii