Tags: Romania, credinta, spiritualitate, ortodoxie, crestin ortodox
Dupa decembrie l989 schimbarile din societatea rom�neasca au fost �n mare parte previzibile. Ca supravietuitori am profitat de libertate identific�nd-o prea adesea cu bunul plac. Scapati din camasa de forta a dictaturii am devenit alergici �n primul r�nd la lege, pentru ca prin mentalitatea �nsusita anterior, nu o puteam concepe dec�t duplicitara. Am reintrat �n atmosfera democratiei fara modele morale, fara reperele ierarhiei valorilor. De fapt acestea au ajuns simbolice si conventionale �ntr-o lume miscata numai prin combustia utilitara a banilor. C�nd totul se cumpara si se vinde; c�nd totul are un pret pentru ca totul este de consum; c�nd se afirma: "doar bogatii �si permit sa aiba constiinta" ? de ce ne-am mira ca traim pe pragul neantului? Principiile noastre de viata se mai sprijina pe etern si sacru sau acestea si-au volatilizat continutul devenind simple cuvinte abstracte?
O carte de exceptie a crestinatatii si 2 notiuni aparent contradictorii:
Libertate si Credinta
click aici
Nu cred ca societatea rom�neasca este ?profund misogina si conservatoare". Cred mai degraba ca e debusolata. Majoritatea prefera raul pe care-l cunosc si cu care s-au obisnuit, dec�t incertitudinea unui ?bine" necunoscut si fara finalitate. Misoginii si conservatorii nu se sinucid. Tinerii si batr�nii ce recurg la astfel de gesturi din ce atmosfera vor sa evadeze? Contaminati decenii la r�nd de virusul suspiciunii si manipulati mereu spre beneficii iluzorii am putea fi altfel? Conservatorismul nostru este firesc at�ta vreme c�t nu ne comportam asemenea lui Hagi Tudose. Relatia cu trecutul confera identitate dar fara perspectiva unui viitor deschis cui ne vom oferi autenticitatea? La nivelul fiintei, memoria ram�ne vie prin amintirile iubite, dar cine se claustreaza �ntr-un astfel de paradis neglijeaza esenta creatoare a vietii.
Oare un om poate fi misogin fara a fi �n acelasi timp alienat? Nedepasind launtric limitele unei mentalitati sexuale nu intuim si nu gustam umanitatea propriu-zisa. Omul din noi este mai mult dec�t barbat sau femeie. �n seninatatea androginului se �mplinesc �n armonie ambele structuri. Neregasind altitudinea unei astfel de vietuiri alunecam confuzi si ridicoli �n "razboiul sexelor" av�nd impresia ca �n altruismul iubirii e nevoie de victima si calau, �nvins si �nvingator. Drama neconsolata a hermafroditului ce-si simte scindata prezenta concretizeaza dezacordul. Echilibrul, �mpacarea si acceptarea destinului vin �n astfel de cazuri doar prin iubirea lui Dumnezeu. De fapt aici converg toate marile idealuri. �n absenta acestora �ncrederea �n sine, stap�nirea de sine, prezenta de spirit, inteligenta si calitatile noastre pot fi nocive. Fara raportare la sacru libertatea pierde liniile de forta ale responsabilitatii. Oric�t de bine mi-as �ntelege necesitatile, ele constr�ng. (Singura ?necesitate" care nu constr�nge si nu manipuleaza este Dumnezeu).
O societate unde fiecare critica si profita de fiecare pentru a se pune �n evidenta sau pentru a continua spectacolul si aventura este insuportabila. Intensa si interesanta se dovedeste pasionalitatea, dar numai depasindu-i dependentele �i vom cunoaste sensul. Un barbat ce n-a facut efortul sa urce deasupra plafonului de nori al singuratatii nu-si va �nvinge orgoliul de dragul unui adevar. Ca om, dincolo de conventie si ipocrizie, �mi realizez verticalitatea cunoasterii de sine prin sentimentul demnitatii si cel al sacrului. �n derularea istoriei, regele si preotul au reprezentat autoritatea acestor atitudini si trairi fundamentale.
Existenta lor ne-a sugerat - chiar daca n-au fost �ntotdeauna la �naltimea investiturii ? ceea ce am pierdut din fiinta noastra si merita sa rec�stigam. �n mod paradoxal regele aminteste faptul ca �nsasi ereditatea vine de la Dumnezeu. Tinuta lui pe scena lumii a fost si ram�ne un punct de reper. Oric�t de moral si binevoitor este un presedinte republican, �i va fi interzis sa treaca prin portile �mparatesti ale altarului Bisericii. Inteligentul ateu va ironiza actul ritualic apreciindu-l ca inutil si absurd. Dar si el va fi obligat sa accepte prezenta mortii �n aceasta lume. Libertatea cugetarii nu poate �nlatura limita inevitabila a faptelor.
La morm�ntul fiintei iubite �ngenuncherea va deveni fireasca. Cel marcat de o astfel de pierdere �ntelege de ce altarul Bisericii este morm�ntul sacru. Regalitatea demnitatii si fervoarea devotamentului nu se pot �mprumuta. Carol I afirma �n deplina cunostinta de cauza, �n testamentul sau din 1899, ca s-a condus dupa deviza: ?Totul pentru tara, nimic pentru mine". Relatia sa cu poporul rom�n s-a desfasurat �n ?deplina �ncredere". Mai poate pronunta cineva �n Rom�nia de azi asemenea cuvinte fara a fi desemnat ca demagog? Conjunctura este total schimbata caci fiecare dintre noi pare a lupta sub deviza: "Totul pentru mine si ai mei,restul pentru tara!" �n asemenea conditii ?virtutea iubirii", �ncrederea, are raza scurta de actiune. Eu unul, nascut �n 1951 din tata comunist, �n ?lagarul" �n care Partidul si nu Dumnezeu era atotputernic, �nvatat din bancile scolii ca Regele a fost ?tradator si hot", am intuit cu mare dificultate ce �nsemnatate au respectul si iubirea pentru adevar. Dar va fi �ntotdeauna mai simplu si morbid incitant sa strigi: "Rastigneste-l, rastigneste-l", dec�t sa privesti �n inima unui Om.
Aici, din motive �ntemeiate, p�na si legea salica poate fi abrogata. Isteria strazii nu va avea niciodata legatura cu resemnarea calda a poporului rom�n. Dupa 1990, c�nd catarsisul dezamagirilor nu era �nca parcurs, c�nd cuprins de patosul ?democratic" asteptam renasterea morala a Rom�niei, vaz�ndu-ma at�t de �mpatimit de disputa politica, un taran autentic mi-a spus urmatoarele: "Parinte, am trait si �nainte de 1944, am trait si �n comunism, si am prins si zilele acestea de dupa revolutie! Parinte, chiar credeti ca le pasa?!"
Nu stiu daca ?Monarhia salveaza Rom�nia", dar stiu ca fara regalitatea demnitatii si fara pacea fidelitatii sacre, deciziile noastre ?stradale" vor fi mereu mai eronate.
Sarmanul Nea Ghitica din satul Smei a plecat linistit �n vesnicie las�ndu-mi mostenire crucea acestei �ntrebari: "Parinte, chiar credeti ca le pasa?!"
Preot Tiberiu Visan
Posted in Articole,
Spiritualitate |
Print
|
0 Comentarii