Doi tineri din Sfantu Gheorghe, judetul Covasna, au dezvoltat un software care, printre altele, va controla show-ul cu lasere din deschiderea Jocurilor Olimpice de Iarna de la Vancouver si alte spectacole din cadrul evenimentului sportiv. Nagy Stefan Szilamer si Rakosfalvy Zsolt sunt doi tineri din Sfantu Gheorghe care, în urma cu trei ani, au înfiintat firma SC Savvy SRL, care activeaza în domeniul software. Cei doi au declarat ca, printre altele, au dezvoltat un software care va sta la baza programului prin care va functiona spectacolul cu lasere din deschiderea oficiala a Jocurilor Olimpice de Iarna de la Vancouver, dar si show-uri din alte zile ale evenimentului sportiv.
Nagy Stefan si Rakosfalvy Zsolt au mentionat ca ei nu stiu exact ce va contine show-ul din deschiderea JO de la Vancouver, întrucat acesta va fi realizat de o firma din Germania, ei dezvoltand doar soft-ul. Potrivit celor doi, prin acest soft au fost controlate mai multe show-uri cu lasere la diferite evenimente importante din lume, de la inaugurarea unor hoteluri în Dubai, expozitii în Germania, fiind folosit si la numaratoarea inversa din noaptea de Anul Nou în Central Park, New York.
De asemenea, Rakosfalvy a povestit ca primul program dezvoltat de el a fost cumparat în 1997 de actualul primar al municipiului Sfantu Gheorghe, Antal Arpad, care pe atunci facea sondaje de opinie, fiind de profesie sociolog. Romania a mai primit o veste extraordinara ieri. Andra Nedelcu, o brasoveanca stabilita împreuna cu parintii sai în Vancouver, a obtinut calificarea la Jocurile Olimpice în proba de schi-cross.
Sursa: bzi.ro