Alt-Fel.ro



Tags: criza financiara, Romania

Consumul se va reduce drastic, ca urmare a crizei financiare, ceea ce va duce la scaderea volumului de importuri si implicit la o reducere a deficitului comercial, a declarat presedintele Asociatiei Nationale a Exportatorilor si Importatorilor , Mihai Ionescu.

"Pe fondul crizei economice vom observa in curand o diminuare puternica a importurilor, mai ales la bunurile care nu sunt de prima necesitate, cum ar fi materialele dee constructii. Se vor reduce, desigur, si exporturile, dar acesta scadere nu va avea dinamica reducerii importurilor, astfel ca vom asista la o echilibrare a balantei comerciale", a afirmat presedintele Asociatiei Nationale a Exportatorilor si Importatorilor din Romania (ANEIR).

Potrivit Bancii Nationale a Romaniei, deficitul balantei comerciale a insumat in primele sapte luni ale anului 10.190 milioane euro, 9,3 la suta mai mult fata de perioada similara a anului 2007. De mentionat ca pe cumulat sapte luni din anul 2008, dinamica exporturilor a devansat cu 3,3 puncte procentuale pe cea a importurilor importurilor.

Sursa: NewsIn


Alt-Fel.ro © 2024