Alt-Fel.ro



Tags: parintele cleopa, sihastria

Acum vreo 15 ani ma aflam in calatorie prin nordul Moldovei. Auzisem de manastirea Sihastria si de un calugar batran, Cleopa.

Vremea fiind frumoasa (era pe la mijlocul lunii august), m-am gandit sa fac o mica excursie pana acolo. Am plecat spre Targu Neamt fara sa cunosc alte amanunte. Cand am ajuns la autogara, am intrebat prima persoana care mi-a iesit in cale, o taranca, daca stie cum se ajunge la Sihastria. Mi-a raspuns: vino cu mine, ca si eu merg acolo - si ne-am suit intr-un autobuz. Am coborat la o intersectie si am pornit pe jos, un grup de vreo 4-5 oameni, 7 km pana la manastire. Drumul era usor si placut, iar oamenii foarte prietenosi; unul avea o paine si a impartit-o cu noi pe toata.

Cand am intrat in curtea manastirii, primul om pe care l-am vazut a fost parintele Galeriu, care se afla acolo si tocmai vorbea unui grup. Spre norocul meu, a ramas si in ziua urmatoare si a participat la slujba, astfel incat am avut sansa de a asculta o predica impresionanta. Parca mi s-ar fi adresat numai mie... Marturisesc ca ma aflam la primul meu sejur intr-o manastire, si nici pe la biserica nu mergeam, deci tot ce vedeam si auzeam acolo erau de o noutate absoluta!

Taranca ma luase sub aripa ei, mi-a aranjat cazarea, apoi am facut o mica plimbare ca sa-mi arate locul. Cand urcam pe dealul din spatele chiliilor l-am zarit in treacat pe parintele Cleopa, asezat pe o banca sub un copac bogat, vorbind unui grup de pelerini. Era foarte multa lume adunata acolo. Eu m-am obisnuit repede cu randuielile manastirii si ma simteam foarte bine. Taranca a reusit a doua zi de dimineata sa vorbeasca cu parintele Cleopa, caci avea o problema pentru care venise special, ca sa ceara sfat de la el, si se pregatea sa plece.

Eu nu ma grabeam, mai ramaneam cateva zile, asa ca ne-am luat ramas bun. La plecare, ea ma intreaba:

- Da' mata cu ce problema ai venit?

Eu raspund:
- Cu nici o problema, am venit asa!
- Nu se poate, zice ea, aici nu vii degeaba. Daca ai venit, inseamna ca Dumnezeu te-a chemat, si ai mata o problema... Cine vine aici isi schimba viata!

Am ramas muta de uimire, caci nu ma gandisem deloc ca as avea vreo problema, si cu atat mai putin sa-mi schimb viata. Ea a continuat:
- Trebuie neaparat sa vorbesti cu parintele Cleopa.
- Dar ce sa-i spun? intreb eu, nedumerita.
- Lasa ca stie el ce sa te intrebe! Sa nu pleci fara sa vorbesti cu el!, a insistat ea, apoi a plecat.

In momentul acela am simtit o greutate ca de plumb ca mi se coboara in suflet, o stare de tristete strivitoare, si am inceput sa plang, fara sa inteleg de ce. Acea stare inexplicabila nu ma parasea. Intr-un tarziu, dupa amiaza, m-a vazut un calugar si mi-a zis:

- Ce stai aici si plangi? Du-te, ca parintele Cleopa vorbeste, du-te si asculta! Da-i un pomelnic.
- Dar ce sa scriu? intreb. Nu cunosteam prea bine semnificatia acestui cuvant.
- Scrie numele.

Mi-am scris numele pe o hartie si m-am apropiat. In fata chiliei parintelui erau siruri de banci ca la scoala, pe care sedeau pelerinii. In cerdac, parintele cu barba alba, sprijinit de toiag, sfatos si hatru, cuvanta bland. Oamenii intrebau, iar el rostea cuvinte de invatatura pentru suflet, pilde, citate, sfaturi, uneori glumea, alteori dojenea, agitand bastonul, si foarte des repeta: "Manca-v-ar raiul!". La sfarsit, lumea se ducea la el sa primeasca binecuvantare. Erau multi care vorbeau cu el, dadeau pomelnice. Eu nu indrazneam, nu stiam ce sa fac. Pana la urma mi-am amintit ce mi-a zis taranca, si m-am apropiat cu hartia.

Continuarea in http://inessentia.net


Alt-Fel.ro © 2024