Tags: la vita e bella, Roberto Benigni, viata, tragic, sublim, Gabriela Popescu
E o sintagma atat de des folosita incat si-a pierdut valoarea, iar pentru mine personal, de cate ori o aud ma doare sufletul pentru ca ma duce cu gandul la filmul lui Roberto Benigni care, desi e o oda adusa vietii, nu te poti abtine sa nu suferi si sa vezi raul si moartea si totusi... viata invinge!
Dar in fiecare zi, in fiecare clipa se intampla ceva minunat si ceva tragic in acelasi timp, dilema e: ce alegem? Tragicul sau sublimul?
E mai tentant si mai usor tragicul, suntem fiinte carora ne place sa ne zbatem, sa simtim pulsul, sangele...Sublimul nu doare, nu sacaie, nu zgarie si pe deasupra mai e si atat de greu de atins si atat de eluziv incat iti scapa printre degete si dus a fost.
Trebuie sa ai antrenament sa percepi sublimul sau un al saselea simt, nu vine usor si mai ales, moare repede, ca o floare firava, pentru ca nu stii ce sa ii faci, pentru ca ii dai prea multa apa, ca sa creasca mare, iar tu de fapt o inneci. E greu de cultivat pentru ca traim intro lume apocaliptica, abominabila si abjecta si nu de azi, de ieri, ci din totdeauna, aceasta e lumea in care ne-am nascut. Suntem urmasii Big-Bang-ului ce a sfasiat universul in bucati si traim consecintele acestuia. Suntem o lume apocaliptica, dar, pe alocuri, prin cotloane ferite de radiatii se mai afla si cate un Mic Print, cate un Wall-E, cate un biet Peter Pan deghizat in King of Pop.
Dar sunt momente cand simti ca inima ti-e cuprinsa de o caldura imensa si totul are o alta lumina, momente pe care unii le prind in piuneze pe calendarul vietii lor, de care se agata in momentele de suferinta, cu amintirea carora traiesc o viata intreaga.
Ce ar fi daca am simti aceasta caldura in fiecare zi, dozat la o intensitate mai mica, sa simti o emotie pozitiva in fiecare zi, chiar si in cel mai banal moment? Ar fi ideal, dar imposibil de realizat, ar zice unii, pentru ca traim o viata prea agitata, iar lumea reala nu inseamna reverie, lumea reala e zbucium, ardoare, toate aduse la rang de arta, daca vrei sa fii in forma si sa supravietuiesti cu succes, iar daca iti permiti luxul de a fi romantic, nu ii lasa pe ceilalti sa simta asta!
Eu cred ca "exista atata frumusete in lume incat uneori simt ca inima o sa-mi explodeze" ca sa parafrazez din America Beauty si iti trebuie antrenament sa ignori "so much beauty", trebuie sa inchizi voluntar ochii ca sa nu o vezi, caci altfel ai fi un marginalizat.
Poti nu numai gasi, dar si crea frumusete in jurul tau prin lucruri pe care iti place sa le vezi, atingi, mirosi, gusti, te poti inconjura de obiecte si foarte rar, de oameni care te fac fericit, simpla prezenta a luminii te poate face fericit fara nici un efort, trebuie doar sa nu inchizi ochii...nu inchide ochii...
"La vita e bella" in fiecare colt al existentei, exista o frumusete bruta si in lupta pentru supravietuire daca ar fi sa dam mai multa atentie lui Sun Tzu si cel mai important, e un element esential al existentei noastre. Fara sentimentul sublimului, desi de multe ori nu ne dam seama, nu suntem decat niste brute, dezumanizate si turbate.
Trebuie "sa pui pe pauza" din timp in timp si sa "take a deep breath", cum zice americanul, sa te uiti in interior, nu numai in exterior. E O.K. sa te doara sufletul, "inseamna ca il ai", vorba romanului, e O.K. sa vezi viata in roz cateodata, nu o sa-ti cada un meteorit in cap in secunda aceea, e O.K. sa fii ceea ce te diferentiaza de animal - sa fii om.
La vita e bella, chiar si palida si insingurata, chiar si pe recesiune economica, frumusetea lumii exista si e inepuizabila!
Gabriela Popescu
Posted in Articole,
Editoriale |
Print
|
10 Comentarii