Tags: paris, vacanta, copii
Ne
incepem si ziua aceasta devreme. Servim masa de dimineata la hotel, unde copiii sunt descumpaniti ca se vorbeste romaneste. O doamna care ne serveste ii alinta pe copii intr-o dulce ardeleneasca, iar o alta pare desprinsa din
"
Pe aripile vantului
"
, din rolurile
"
colorate
"
. Amandoi copiii sunt vizibil intimidati, parca le-a ramas mancarea in gat...
Cel mare se ridica brusc de la masa si se infige in bolul cu plicuri cu ciocolata calda. Vrea sa duca unul bunicului, sa vada si el cum ne-am hranit noi la Paris. La cat de selectiv a fost el la mancare, nici nu ma mira. Sa pleci din Franta si sa n-ai idee ce gust are croissantul, daca e posibil...
Cel mic da semne ca e rasist: se teme de oamenii de culoare, asa ca ii respinge, dar nu recunoaste asta. Nu stie limba franceza, deci nu intelege ce se vorbeste. In metrou nu se aseaza pe un scaun langa o persoana straina, daca nu il tin eu in brate.
Dimineata aceasta este cea din urma, la Paris. Avem in plan Sacre-Coeur si Montmartre. Am urcat cu funicularul, chiar daca am asteptat un timp. Bazilica e uriasa si blonda, ca un urs alb si prietenos. Parisul ni s-a asezat la picioare. De-aici, de sus, se vede superb.
Ne plimbam pe stradute, catre piateta pictorilor. Zabovim sa mancam un crepe - celebra clatita frantuzeasca pudrata cu zahar. Ne serveste un domn de culoare, spre disperarea lui Tudor. Daca mai stateam o saptamana in Paris, reusea sa se obisnuiasca, probabil...
Clatita e fierbinte, buna si are gust de vacanta. A noastra e pe sfarsite...
Liliana Grigore
Posted in Articole,
Editoriale |
Print
|
0 Comentarii