Alt-Fel.ro



Tags: concediu, vacanta, Turcia, Paris, Alpii Elvetieni, croaziera

Ma gandesc cateodata: ce grozav ar fi sa ne aflam intr-un concediu continuu!

Sa fim un pic rentieri, cu proprietati la mare si la munte...

Sa fim castigatori o data pe an la 6 din 49, macar cu 5 norocoase din cele 6...

Sa nu fim tot timpul "cu burta pe carte", ci sa stam la plaja, pe sezlong, citind o carte de la 9 dimineata, la 9 seara. Satui de Marea Neagra, sa ne scaldam doar in Marea Egee sau in Mediterana, iar pestisori mici sa ne dea tarcoale in apa, in timp ce cautam cu ochelarii pentru scufundari, stele de mare, printre pietre...

Ar fi interesant sa nu fim nevoiti sa pregatim cine complicate si care sa duca aburi in toata casa. Sa putem merge in fiecare seara la restaurant. Cand la unul cu specific italian, cand la unul arabesc, cand la unul mexican...

Ar fi grozav sa putem colinda intreaga lume, sa ne petrecem cate trei saptamani vara in Turcia, toamna la Paris, iarna in Alpii Elvetieni, primavara intr-o minunata croaziera...

Dar ce-ar insemna toate acestea? Ce gust ar avea bomboanele daca ai manca numai bomboane? Cum ai mai vedea frumusetea unei flori, daca ai sta inchis in cupa ei?

Sa ne bucuram asadar ca ne permitem un concediu macar o data pe an! Sa ne bucuram ca stim sa pregatim o prajitura buna, de-si ling degetele copiii nostri, chiar daca putem cumpara din coltul blocului.

Da, sa ne bucuram pentru tot ce avem, pentru ca nu avem DECAT O SINGURA DATA ...

de Liliana Grigore

Ghid rapid de infiintare a unei firme!
Fara ajutorul unui specialist!
Geneza firmei in doar 5 zile!


Alt-Fel.ro © 2024