Alt-Fel.ro



Tags: prieteni, vizite, fursecuri, cafea

Pe tanti Sofia nu o vizitez prea des. Poate ca subconstient o aseman unui parfum rar si pretios pe care nu il irosesti in fiecare zi.

Fifi, cum o alinta cunoscutii, nu-mi reproseaza vizitele prea rare si ma intampina de fiecare data ca si cum ne-am fi despartit de doar cateva ceasuri.

Prima grija de cum ma instalez intr-unul din fotelurile uriase din camera de zi, este sa aduca ibricul de alama cu cafea. Scoate apoi din vitrina doua cesti fragile cu margini aurite, mai aduce apoi si doua pahare de cristal cu apa rece.

In timp ce ma rasfata imi istoriseste cate ceva cu vocea ei calda si vioaie.

Nu filozofam, dar conversatia cu ea este plina de farmec si veselie. Fie ca imi povesteste vreo intamplare de demult, fie ca face haz de vreo "nazbatie" mai recenta a Colonelului, (sotul ei), Tanti Fifi se exprima cu eleganta. Nu arata niciodata suferinta sau durere, si chiar atunci cand vorbeste despre ceva trist invaluie vorbele cu gratie intr-o unda de speranta.

Luam masa impreuna cu Colonelul pe care Tanti il tachineaza cu drag cand uita de vreun suport de tacamuri sau de inelele pentru servetele.

Dupa masa Colonelul se retrage, nu inainte de a ne aduce inca o cafea si o tava argintie innobilata cu un servet dantelat, pe care zabovesc, foarte putin, fursecurile cu nuca pe care numai Tanti stie sa le faca atat de bune. Ramanem noi fetele sa vorbim de ale noastre ...

La plecare Tanti Fifi imi umple o sacosa cu delicatese pregatite de ea. Protestele sunt zadarnice. Stie ea ca eu nu am timp sa fac prajituri si cine mai stie ce alte bunatati.

De fiecare data ajunsa in strada am un sentiment straniu ca am zabovit un timp in alta dimensiune. O liniste si o bucurie calda ma urmaresc o vreme, insotite de o urma de parfum de paciuli pe care il capat la imbratisarea de bun ramas.

Intr-un oras fara repere, plin de brutalitate si dispret in care este aproape un merit lipsa de educatie, Tanti Sofia si Colonelul, imi dovedesc ca se poate trai si altfel, ca manierele frumoase si elegante nu au fost exterminate cu desavarsire.

Au revoir, cheri! A bientot!

de Tamina Manea

Cum sa eviti greseli costisitoare la deducerea TVA-ului



Alt-Fel.ro © 2024