Tags: suflet, creatie, creator, opera, michel jackson
Sufletul fiecaruia dintre noi este impresionat, este inaltat de "ceva" ce
percepe ca fiind frumos. Iar acest frumos este creatia, este opera cuiva. Fie ca
frumosul este o insiruire maiastra de cuvinte, fie ca e obtinut prin improscari
de guase pe o panza, prin modelarea marmurei sau a bronzului sau printr-o
tesatuta de sunete, cineva isi stoarce creierii, muzele si inspiratia pentru
a-l crea.
Prin urmare, in atentia celor pentru care este facuta opera, ar trebui sa
se afle daca nu chiar 100% aceasta, "macar" 95% ea si nu autorul ei. Din
pacate, pentru unii, persoana creatorului ajunge sa fie mult mai importanta,
mult mai interesanta decat opera sa. Fapt cel putin ilogic din moment ce tocmai
ca prin creatia aia ai aflat, in primul rand, de existenta persoanei si opera
este cea care te-a fermecat si te va fermeca pe tine, cel care esti contemporan
cu artistul, dar si pe cei care se vor naste dupa ce si tu si creatorul veti fi
demult oale si ulcele. Desigur, spre deosebire de oamenii de rand, creatorul se
salveaza de la moarte, de la uitare, tocmai prin opera sa.
Nu suntem contemporani cu Wagner, Verdi, Vivaldi, Beethoven sau Mozart. L-ati vazut cumva pe Dante la coada la paine? A stat vreunul dintre noi in
aceeasi banca (de la geam) cu Shakespeare? Da Vinci nu a fost vecin de strada cu
noi si nici ca s-ar putea gasi vreun
contimporan care sa se fi plimbat
pe sub anumiti pomi fructiferi la bratul lui Newton.
Ar trebui, cand ascultam "Sonata Lunii", sa ne pese de orientarea sexuala a
lu' Beethoven sau cum s-a inteles el cu vecinii... daca a avut copii, daca
acestia erau din flori sau din pomi sau i-a luat de la orfelinat. Ma intereseaza
daca, atunci cand a inchis ochii, Michelangelo avea cosuri pe fata? Nu prea...
Tot ce conteaza si tot ce ramane este creatia care, in functie de valoarea sa,
va trai, va fi vie si actuala cate zile si nopti o avea planeta asta. "Restul"
poate ramane linistit in seama istoricilor.
Inevitabil, orice generatie isi intersecteaza viata cu destinele si
creatiile unor mari nume, dar firesc ar fi sa ne bucuram de lucrul asta chiar
daca noi le supravietuim acestor nume. Prin urmare, tonele de cerneala, minutele
de relatari televizate si eterul in care se arunca relatari care mai de care mai
"interesante" despre cel ce a scris un capitol important in istoria muzicii pop
sunt numai incercari (reusite) de a vinde o marfa foarte perisabila fata de
eterna creatie.
Chiar daca survine in somn, dupa 50 sau 100 de ani, presa invaluie intr-un
giulgiu de mister, de controverse, moartea unui artist. Ea, moartea, "trebuie"
exploatata ca sa nu traiasca din ea numai cioclii... Din fericire, in foarte
scurt timp, toate efemeridele care capuseaza plecarea unui controversat artist
isi vor fi gasit sfarsitul dar, cu siguranta, melodiile pe care acelasi artist
le-a cantat, pasii de dans pe care i-a scornit vor dainui...
de Alexandra Stanescu
Posted in Articole,
Editoriale |
Print
|
0 Comentarii