Tags: cires, cirese, copaci
A fost odata ca niciodata un cires. Cand ne-am mutat in apartamentul in care stam si astazi, abia inchideam ferestrele. Crengile lui ne invadau casa in fiecare zi. Trotuarul era mereu patat de fructe, vara. La fel si masina parcata sub fereastra. Copiii se urcau cateodata in el dupa cirese, dar erau mici-mici si rosii. Ciresul din fata blocului meu era aproape salbatic.
In scurt timp a "explodat" industria aparatelor de aer conditionat. Au inceput sa apara cutii pe peretele blocului. Intr-o vara, vecinul de la parter si cel de la 3 si-au montat aparate de aer conditionat. Ciresul a inceput sa oboseasca. Urmatoarele doua veri i s-au uscat cateva ramuri. Imi amintesc ca ma intorceam acasa seara de la serviciu si evaluam starea ciresului meu.
Povestile astea cu stratul de ozon care se subtiaza, cu topirea calotelor glaciare si cresterea temperaturii ar fi mai usor de inteles daca am ridica toti capul, sa privim ciresul din fata blocului. Poate ca si-ar aprinde mai greu fumatorii o tigara, daca ar vedea cum poate sa moara un cires.
Peste inca un timp si-a montat aparat de aer conditionat si vecinul de la 1, iar ciresul s-a uscat TOTAL in 3 saptamani. Un cires cat casa. Cat blocul, de fapt. Se afla - nu-i asa - la locul nepotrivit. L-au invadat oamenii, in loc ca acestia sa se lase invadati de el.
Din nou vara asta au inceput caldurile. Deschid fereastra si privesc puiul de salcie de sub ea. Mai raman inca o noapte eu si cele 40 de grade din camera mea. Si da, asa este, nici vara asta nu-mi pun aparat de aer conditionat. Vreau sa exersez cum sa nu omor un cires.
Liliana Grigore
Redactor contabilul.ro
www.blogcontabil.ro
Posted in Articole,
Romania altfel |
Print
|
1 Comentarii