Tags: vrajitor, copii, dorinte, Paris
In urma cu 2 zile, fix inainte de culcare, Victor - fiul meu cel mare - si-a adus aminte de tema la religie: de decupat si de lipit conturul pentru o cutiuta a faptelor bune si a faptelor rele. Nu s-a culcat pana nu a scris pe cate un biletel : "I-am prins mana lui Tudor cu usa" si "Mi-am facut tema frumos la romana".
Eram foarte multumita ca e o atmosfera calma, numai buna de odihna, cand Victor, din senin, mi-a spus:
"Tu cand ti-ai pus dorinta de Craciun, sa vezi Parisul, la cat timp s-a implinit?"
Fara sa stiu ce ma astepta am raspuns ca in 10 luni. E tare adevarat ca asa a si fost - intamplare sau nu - in urma cu un an.
Si gata-gata sa planga zice:
"Mai am de asteptat, mi-am pus dorinta de ziua mea si nu s-a implinit!"
"O dorinta? Ce dorinta ti-ai pus?"
"Pai tu ai zis sa nu spun, ca nu se mai implineste".
Disperata:
"Victor, pune un biletel in cutia faptelor bune si a faptelor rele. Doamne-Doamne o sa te ajute sa o indeplinesti!"
Adorm copiii in sfarsit si ma reped la cutiuta cu dorinta...
"Am o dorinta care nu mi s-a implinit: sa fiu vrajitor."
Buuun. Vrajitor... Mi-am propus sa aman rezolvarea acestei probleme, ca orice persoana care se simte incoltita. A doua zi, Victor a primit o punguta de la niste prieteni care au fost cu fetitele la Disney. Cand a scos cadourile din interior, Victor a inceput sa strige: "Mi s-a implinit dorinta, mi s-a implinit dorinta".
Dintre cele doua bentite cu urechi Mickey Mouse, una avea o palarie de vrajitor pe care se aprindeau cateva luminite. Daca va spun ca mi-au dat lacrimile si ca mi s-a zbarlit parul pe maini, sa nu ma credeti neghioaba.
Nu-i asa ca exista Dumnezeu?
Posted in Articole,
Editoriale |
Print
|
4 Comentarii