Tags: viata, fericire, relaxare, tacere, vis, ploaie
Ratacim o viata intreaga undeva intre subiect si predicat. Suntem un microunivers corupt de verbele regulate si neregulate. Suntem mereu "cei care fac". Chiar si atunci cand ni se pare ca tacem, de fapt, "facem tacerea". Nu stim cu adevarat sa ne oprim. Sa luam, cu adevarat, o Pauza. Sa ancoram toate corabiile in dana.
"Astazi este ziua libera a lucrurilor!", spunea, la un moment dat, abia trezita din vis, o persoana apropiata. O strafulgerare onirica si, in acelasi timp, prilej de excurs speculativ. - Ce-ar fi daca, intr-o dimineata, am constata cu uimire ca nimic, dar absolut nimic nu mai functioneaza? Telefoane, automobile, televizoare, radiouri, computere... O dimineata in care tehnologia ne refuza.
Cand nimeni nu ne cheama si cand nu putem chema pe nimeni. Cand singurul verb de pe agenda este "a fi".
Ce adanca mirare ne-ar cuprinde atunci pe toti! Sa realizezi, dintr-o data, ca in mijlocul furtunii, dincolo de toate obiectele care zboara care-incotro, e acel "con de liniste". Si ca acolo te afli tu! In puritatea, unicitatea si esenta ta. Necolorat de pensula nici unui atribut. Nealterat de nici o intrebare si neamutit de nici un raspuns.
Plutesti intr-un gol nedefinit. Orice tangenta cu lumea e o reprezentare ciudata, mereu in schimbare. Nimic nu e stabil. Poate doar a respira pe un munte inalt, in mijlocul unei naturi mistice si efervescente dimpreuna.
Un fulg ce te-ar atinge, topindu-se in palma, o frunza rece, muiata-n picurii de ploaie, o dulce adiere a unui vant tomnatic, si e de-ajuns ca toate sa-ti apara-n fata in forme noi, senine. In diminetile de toamna, cand privirea iti ineci in roua, un fior adanc te impresoara, implicandu-te. Te simti chemat in lumea ta cea nevazuta.
Lumini si sunete ploioase iti racoresc fiinta, dandu-ti sens. Si-ncerci sa fugi, purtat de vanturi, spre cer senin, spre alte stele; si-apoi sa te opresti pe-un nor si sa plutesti prin universuri. Pe pajisti crude, inflorate, sa uiti trecut si viitor, si sa respiri o data lumea-n vesnicie! ...
Ramuri de brad, de copaci maiestuosi sa te-atinga si tu sa-i atingi dimpreuna.
Si este, e atat de posibil!...
Viata intreaga e o camera cu mii de oglinzi, reflectandu-ti toate fiinta, in care iti cauti propria reala faptura, situat fiind undeva in afara ta, intr-o constienta aparent separata, si neintelegand ca cel care cauta este deopotriva si cel cautat, ca reflexiile difera, - unele sunt mai bune, altele - mai slabe, - dar ca ele raman doar reflexii ale realitatii, pe care o cauti in afara si care esti de fapt chiar tu, cel ce te cauti.
de
Liviu Plesoianu
www.liviuplesoianu.ro
si fii cu un pas inaintea concurentei!
Posted in Articole,
Editoriale |
Print
|
6 Comentarii