Tags: Muntii Mehedinti, stana, povesti
Undeva in Muntii Mehedinti poposim la o stana. Baciul are o porecla de legenda: Pavel Chinezu. Ochii migdalati si pielea oachesa nu se potrivesc cu statura atletica a ciobanului, care are o poveste pentru noi. Ne istoriseste cum bunicul lui s-a intors intr-o primavara acasa, nu numai cu turma, dar si cu o tataroaica pe care si-a facut-o nevasta.
>>> Colectia Gandire Rapida
<<<
Criza economico-financiara impune un nou ritm!
Gandeste rapid, supravietuieste si castiga lupta!
Criza economico-financiara impune un nou ritm!
Gandeste rapid, supravietuieste si castiga lupta!
In timp ce firul povestirii se deapana, vad in apropiere o namila neagra. E Panturu, imi explica ciobanul cu o unda de mandrie in glas. Panturu este un ciobanesc autentic, adica fara standarde de rasa. Este mare, latos, placid si inteligent. Panturu este batran, nu mai pazeste oile, treaba pe care o lasa in seama odraslelor lui numeroase. Isi primeste totusi tainul zilnic de zer cu mamaliga si este singurul lasat sa doarma pe pragul colibei baciului. Panturu este respectat de-o potriva de oameni si animale. Are botul brumat si privirea putin incetosata. Are si el povestea lui.
Cu ani in urma intr-o dimineata geroasa de primavara baciul l-a gasit plin de rani. Nea Pavel este convins ca s-a luptat cu ursul venit la oi si de atunci ciobanescul a primit alta dimensiune in inima baciului. Panturu nu este prietenos. Nu primeste decat afectiunea rar exprimata a stapanului. Asta ziua... dar noaptea Panturu are o taina. Pe pragul colibei, ne arata seara tarziu nea Pavel, silueta latoasa, mare si neagra a cainelui si chiar deasupra ei un ghem pestrit culcusit confortabil. Baciul nu intelege. "Daca l-ar prinde canele ziua pe mat l-ar face zdrente numaidecat", dar noaptea o alchimie tainica ii transforma in tovarasi.
Ne culcam fericiti si adormim intr-o clipita. Abia a doua zi ne amintim pe drumul de inapoiere de... Bucuresti. Am petrecut intr-un colt de rai o dupa amiaza, o seara, si o noapte, dar ne intoarcem incarcati cu povestile multor ani. Povesti frumoase, pe care le vom avea ca merinde pretioase cand ne va sufoca poluarea de toate felurile. Ne-am simtit aici acasa... altfel.
Posted in Articole,
Editoriale |
Print
|
0 Comentarii