Tags: pasari, oameni, modele
Uneori,
pasarile se inmultesc si in captivitate. Mai rar, e drept, dar minunea
s-a intamplat si la mine. Cand le-am cumparat, pe la inceputul verii,
m-am documentat si credeam ca stiu aproape totul despre ele: ce
mananca, cum isi fac cuib, cum trebuie ingrijite. Recunosc ca nu aveam
alte asteptari de la ele. Ma gandeam ca vor ciripi si vor trebalui
toata ziua, iar eu nu trebuia decat sa ma delectez uitandu-ma la ele si
sa ma asigur ca nu duc lipsa de nimic.
Kiki si Kraus,
pentru ca asa le cheama, sunt doua zebre australiene mici si jucause.
Au ciocurile rosii si scot niste sunete ca de pescarusi, desi sunt mult
mai mici. Kraus este alb (noi ii spunem Micul Patriarh) iar Kiki este
colorata cu gri si putin portocaliu.
Zilele treceau una dupa alta, in timp ce colivia se imbogatea ba cu un balansoar, ba cu o scarita, ba cu un os de sepie sau calti de canepa pentru cuib.
Intr-o
dupa-amiaza de duminica, mai exact pe 16 noiembrie, am observat in cuib
un ou. Nu-mi venea sa cred, cantam si dansam de fericire. Visul meu din
copilarie se implinise! Cand eram mica, de cate ori aveam ocazia, ma
urcam in copaci si ma uitam in toate cuiburile sau scorburile sau pe la
streasina casei bunicilor. In ziua urmatoare a mai urmat un ou si inca
unul. Apoi au inceput sa cloceasca.
Le-am urmarit atent in
toata aceasta perioada de doua saptamani in care au clocit. Tot atunci
a fost ultima oara cand am mai vazut ouale. Kiki si Kraus si-au luat in
seris treaba de parinti si au dovedit mult devotament. Cand unul dintre
ei iesea din cuib sa manance, ramanea celelalt acolo si invers, astfel
incat sa nu intre nici un pic de aer rece.
Am citit ca
aceasta perioada dureaza 21 zile si stam linistita asteptand sa vad ce
se mai intampla. Dupa exact doua saptamani, am avut parte de alta
surpriza. Cand am ajuns acasa, am vazut in cuib trei puisori. E greu de
spus trei puisori, pentru ca erau asa de mici, incat toti trei la un
loc erau cat o lingurita (fara coada). Acum Kraus, care tot timpul ni
se parea foarte mic, era foarte mare.
Am stat toata seara
si m-am uitat la ei. Ii hraneau pe rand, cu multa constiinciozitate, pe
cei trei pui mici, rosii, cu puf pe ei si cu ciocurile cascate in
permanenta. Kiki nu-l lasa pe Kraus mai mult de cinci minute, pentru ca
era si ea dornica sa faca acelasi lucru si pur si simplu il dadea afara
din cuib, si invers. Kraus, chiar daca este mascul, a aratat acelasi
interes pentru puii sai, ceea ce ne-a uimit pe toti.
Cand m-am trezit, de dimineata, iar nu-mi puteam dezlipi ochii de pe
ei, incat nu-mi mai venea sa plec la serviciu. Mi-am adus aminte cum,
studenta fiind, aveam un acvariu si intr-o zi, cand, pentru prima data,
o femela de guppy a inceput sa faca pui, am stat toata ziua sa-i vad si
sa-i mut din acvariu intr-un borcan, sa nu-i manance ceilalti pesti, si
nu m-am mai dus la examen. Eram in sesiune. Dar asta e alta poveste.
De data asta m-am dus la munca. Sunt bucuroasa pentru ca mi s-a
intamplat mie lucrul asta. E ca o binecuvantare. Kiki si Kraus sunt
acum pentru mine modele de devotament, demne de urmat in viata, mai de
apreciat decat multi oameni.
Posted in Articole,
Editoriale |
Print
|
0 Comentarii