Alt-Fel.ro»
Articole»
Editoriale»
Doctor in Romania
Tags:
doctor,
romania
Am un foarte bun prieten care este doctor. Sau medic, ca nu
am inteles niciodata care e doctorul si care e medicul. Am aflat ca doctor esti
daca ai doctoratul, daca ai facut Facultatea de Medicina esti medic. In fine,
subtilitati academice pe care nu le voi intelege niciodata. Doctorul despre
care va povestesc este un model pentru cei ce vor sa reuseasca in
Romania.
L-am cunoscut prin vara lui 2002, cand am participat la Gura Humorului la un
eveniment sportiv. N-ai cum sa-l ratezi, e ras in cap, poarta ochelari si, cand
merge, de fapt, alearga. Pana sa-l cunosc am avut senzatia ca eu sunt dinamic.
Eroare! Sunt un biet muritor in comparatie cu el. Multa vreme l-am suspectat ca
ia ceva sustinatoare de efort. Eroare si de data aceasta. Poate vreo pastila
chinezeasca, asa, la vreo ocazie (cum ar scrie cei din Academia Catavencu).
In toamna lui 2003, cand eram cantonat la
Constanta
cu o echipa nationala, in pregatiri pentru Cupa Mondiala (la un sport la care
participam la acest eveniment) a venit sa ne dea o mana de ajutor. Era la moda
asistenta medicala din strainatate la lot, dar medicul "etranger"
avea nevoie de inca un coleg, pentru cateva saptamani. Si a venit el. Mi-aduc
aminte ca pe la 02.00, cand tot hotelul dormea, alerga pe holuri dupa
nutritionistul francez, vorbindu-i intr-o limba a lui Voltaire aproximativa.
Incerca sa-i demonstreze ca respectivul nu avea dreptate si ii arata o carte.
Francezul, batos si el, ii spunea ca lucrarea este scrisa de romani si ca nu
are incredere. Cand am scos eu capul pe
usa,
prietenul meu doctor ii arata, mandru, ca in notele de subsol erau numai
francezi. Atunci a castigat "etrangerul". Dar romanul isi castigase
locul in staff-ul tehnic si, de atunci, e nelipsit de la toate competitiile.
Fiind o adevarata mama Dolores a sportivilor de 2 metri si 100 kg care rad in
hohote cand se accidenteaza pe teren si plang in pumni prin camere.
Am spus ca doctorul este un model si nu va mint deloc. A facut vreo cinci
credite, si-a luat un apartament, s-a casatorit si a divortat, apoi s-a
casatorit din nou cu o femeie care il intelege. Orice revista pe teme medicale
as deschide, ma priveste zambitor, ca un reminder ca se poate trai si in
Romania.
De fiecare data cand are ocazia pleaca prin si din
tara
maine e la
Galati
la parinti, poimaine e cu vreun sportiv de lot national la testele medicale.
Prietenul meu munceste vreo 18-20 de ore pe zi. Nu e singurul si multi romani
care vor sa reuseasca in viata fac la fel.
De multe ori il vad mai abatut, deranjat poate de anumite nedreptati. Trece
repede peste ele si gandeste pozitiv, o mare calitate de-a lui. M-a dezamagit
doar o data: i-am furat mireasa la nunta si l-am pus sa cante. A fost cea mai neinspirata
idee din viata mea?
Daca inca mai credeti ca in
Romania
nu se poate duce o viata interesanta, va inselati amarnic. Sunt oameni pentru
care
Romania
este cel putin la nivelul Austriei sau al Frantei. Totul este sa vrei sa vezi
asta!
cu sotia, in diverse locuri minunate. Daca-l suni la 5 dimineata ca te doare
spatele, la 05.15 este la tine si la 05.30 sunteti la camera de garda, la vreun
amic de-al lui. Sau viitor amic, pentru ca este genul de om care se
imprieteneste si cu un leu daca-l lasi in aceeasi cusca. Azi face o noapte de
garda la Campina.
Posted in Articole,
Editoriale |
Print
|
0 Comentarii