Tags: Mos Nicolae, iubire, copii,
In care apar mame de baieti si mame de fete
Acum vreo cateva seri rascoleam printre hartii. Peste ce dau? "Dilema Mosului", un text scris cu ceva ani in urma. Zambesc si rememorez agitatia prietenei mele in timp ce-mi relata aprins evenimentele-motiv de poveste. In anul acela toamna fuse ploioasa si friguroasa... Copiii erau parca printr-a X-a.
«Primesc un telefon de la diriginta. Cu multa diplomatie sunt invitata la o discutie ce se anunta cam neplacuta. Joi. Ciudat. Lui nu trebuie sa-i spun nimic.
"Ce-o mai fi facut copilul asta? De note ciudate nu prea am auzit, o fi chiulit de pe la ore. De aia n-are nici note", imi zic cu obida. "Dupa cat ne zbatem... poftim multumire!"
Astept cu nerabdare ziua de joi si pe inserat, dupa utimul clopotel, ma strecor spre locul de intalnire cu diriginta. Cu atentie, nu care cumva sa ma intalnesc cu vreun coleg de-al lui... Hop! In fata cancelariei, e de serviciu chiar una dintre colegele lui. "Frumusica fata!” gandesc. Ochii migdalati prevestesc frumusetea furtunoasa a femeii ce va ingenunchea destule inimi de barbati. De unde era sa stiu?
Fac stanga-n prejur si ocolesc toata curtea interioara. Galeriile inalte pastreaza aceeasi maretie ca pe vremea cand rosul pompeian si albastrul de Voronet strajuiau peretii. Ajung in fata clasei mentionate de catre diriginta. Bat la usa si intru.
Discutia curge simplu de la profesor la elev tras de urechi. Subiectul: indisciplina scolara. Chiul de la ore, tigari, teme nefacute, note proaste, prezenta absenta la ore de curs. Am cam pierdut sirul. Interzisa, ascult fara a ingaima vreun cuvant. Ce era de spus?
In usa se aud batai si o doamna aducand vag la figura cu fata din fata cancelariei intra in clasa. Inteleg ca motivul prezentei este oarecum acelasi, dar se refera la... fata din fata cancelariei. Intrigata ma intreb de ce nu a putut fi programata la o ora diferita. Brusc pricep.
M-am cam aprins. Mama de baiat! "A cui e vina? Sa inceteze! Sa-si vada de scoala! Asta le lipseste acum? El merge la Arhitectura. Ea, la Medicina. Sunt scoli grele... Ce e in capul lor?" Mama fetei de ciocolata rosteste pierdut "Dar ei sunt prieteni. Se iubesc..." Mama de fata! Diriginta, tot mama de fata avand aceeasi varsta, rosteste si ea: "Va rog sa-i mai temperati un pic. In rest, se descurca ei. Sunt copii excelenti."
Auzi si tu!»
Imi vine sa zambesc la amintirea discutiei purtate atunci cu vulcanica mea prietena. Nici prin cap si nici prin inima nu-i trecea sa se intrebe "Dar in sufletele lor, in sufletele lor ce-o fi?" Imi vine sa zambesc... In iarna aceea, iubirea lor a stralucit ca o lumina in plina noapte.
De unde pornisem? A, de la textul pe care l-am scris atunci, sub impresia celor intamplate in iarna aceea. Alunec pe de-asupra lui si ma amuz:
«Dilema Mosului
Da, da! Sigur!
Mos Nicolae vine la copiii care au fost cuminti!
Dar ce te faci, Mosule, cu cei care-au calcat stramb?
Cu cei care au mai chiulit de la ore fiindca s-au plimbat cu o fata de mana pe aleile ingalbenite ale parcului? Ce daca afara ploua torential! 4 oreeeeee!
Cu cei care au luat cate-o nota mai mica fiindca mintea nu le-a mai stat la alcheni sau alchide, ci la ochii iubitei? Recunoaste si tu! Alchenii nu au pic de poezie!
Este ora 1 noaptea, Mosul ar fi trebuit sa apara, dar nu... Ma intreb daca mai ajunge in noaptea asta... Privesc capul cu buclele negre ravasite de caldura somnului, chipul tras de adolescent ce bate la portile barbatiei si ma intreb unde-au disparut rotunjumile dulci ale obrazului de copil....
Si imi revin in minte flash-uri din anii trecuti cand pustiul cu ochi mirati turuia repede, repede poezia, nu care cumva bradutul sa se supere si sa-si stinga luminile. (Instalatia de pom avea starter...)
Ei? Ce te faci, Mosule, cu ei?
Iti spun eu, Mosule! Ii ierti! Trebuie! Si asa stam rau la capitolul ocrotirea mediului. De unde atatea nuiele?
Ii ierti, Mosule!
Si le pui si lor daruri in ghete fiindca sufletul le-a ramas tot de copil. Fiindca inainte de culcare au mai intrebat inca o data „oare Mosul o sa-mi mai aduca ceva?” si si-au raspuns cu intelepciunea celui care le stie pe toate... „Neee! Nu cred! Poate o nuia?”
Dar in sinea lor spera ca Mosul sa-i mai ierte o data. Si inca o data . De cate ori este nevoie. Fiindca Mosul este bun, iar copiii se mangaie doar in somn. Deci, e de-ajuns sa inchida ochii si sa viseze ca Mosul va veni iar...»
Posted in Articole,
Editoriale |
Print
|
4 Comentarii