Tags: Steve Jobs, bucurii, romani
In zilele care au urmat tristului eveniment, mass media a facut cunoscute, pe toate caile posibile, principiile de viata ale celui mai mare manager al ultimului secol: Steve Jobs. Avem inca multe de invatat de la genialul om.
De-a lungul acestor zile , un lucru din discursul sau mi s-a infipt in creier adanc: orice situatie are o parte buna si una rea (poate). Incearca intotdeauna sa vezi partea buna a lucrurilor, partea plina a paharului!
Desi legaturile au aparut mai tarziu, Steve Jobs a judecat lucrurile astfel:
• daca nu ar fi renuntat la facultate, nu ar fi facut atunci cursurile de caligrafie - foarte importante ulterior pentru calculatoarele Macintosh, primele calculatoare cu scriere artistica
• daca nu ar fi fost nevoit sa demisioneze de la Apple, companiile NExt si Pixar nu s-ar fi nascut, iar produsele lor, poate, nu ar fi existat
• daca boala nu si-ar fi facut loc perfid in viata lui, nu ar mai fi cugetat atat de atent asupra mortii si asupra timpului, nu ar fi ajuns sa dea atata importanta vietii, celor dragi si visurilor sale.
Concluzia:
Atunci cand ne ciocnim de un “munte” in viata noastra, e bine sa ne punem intrebari de genul:
- ce cauta acel “munte” in cararea vietii mele?
- il pot escalada?
- il pot ocoli?
- ce se afla dincolo de acest "munte"?
- care este lectia pe care trebuie s-o invat din aceasta intalnire?
Ce legatura are filozofia lui Steve Jobs cu fericirea romanilor va intrebati poate…
Are. Fiindca daca nu ne-am fi nascut aici, in Romania, nu am experimentat viata pe care o ducem azi. Iar bucuriile si tristetile noastre ar fi avut alta culoare. Sa va explic.
Cu ani in urma am fost martora unui dialog dintre o mama si fiul ei de vreo 4 ani. Eram in piata si, ca tot omul care trece prin piata, aveam ambele maini ocupate cu sacose.
Doamna din fata mea, la fel. Baiatul ducea si el, dupa puteri, o sacosica. Si se vaita. Normal! Era nemultumit pentru ca, in loc sa se joace in spatele blocului cu ceilalati copii, isi pierdea timpul… carand merele. Ii placeau merele, dar chiar atat sacrificiu… parca nu meritau!
La un moment dat, drumul spre iesirea din piata trecea pe langa zona pasarilor vii. Baietelul s-a plans de faptul ca miroase urat: : "N-as putea niciodata creste pasari!"
- Dar daca viata ta ar depinde chiar de ingrijirea si cresterea pasarilor? a intrebat mama.
- N-as putea! E groaznic! a raspuns baiatul.
- Dar daca te-ai fi nascut la tara, undeva intr-un satuc izolat, poate chiar fara lumina electrica - sunt atatea uitate de lume - si ar fi trebuit sa te scoli cu noaptea in cap sa hranesti purceii, vacile sau pasarile? Zilnic! Sa le faci curatenie! Ei, cum ar fi fost? Sa nu ai timp de joaca si de asta sa depinda existenta ta? a intrebat mama.
- Pai, nu se poate! Ca noi stam la Bucuresti! Si apoi, eu sunt copil! Si nici nu avem porci si gaini si vaci…
- Aha! Vad ca deja incepi sa fii mai multumit cu ceea ce ai!
- Mama, stii ceva? M-am gandit. Chiar iti multumesc ca m-ai nascut la Bucuresti! Aici merg la gradi, am copii cu care ma joc, orasul este mare si ma duc la teatru si in parc. Si sunt fericit ca am lumina!
- Vezi? Asta inseamna sa te bucuri de ceea ce ai. Nu zice nimeni sa nu-ti doresti mai mult, dar invata sa apreciezi ceea ce primesti sau ai deja.
- Si sa mai stii ca si acolo, la tara sunt copii care, asa cum ti-am spus, ingrijesc animalele zilnic. Si fac si lectii, chiar la lumina unei lampi. Uneori, strabat kilometri intregi, prin zapada pana la genunchi, pentru a ajunge la scoala si a invata. Pentru ca nici pe ei nu-i impiedica nimeni sa viseze ca vor studia la scoli inalte, la oras, si vor ajunge oameni mari.
Asa ca, dragii mei, daca pana si un copil de cativa ani a priceput ceva din lectia predata... De ce n-am face la fel?
Credeti ca daca ati fi trait in alta parte a lumii, intr-una dintre tarile “civilizate” v-ati mai fi bucurat de ceea ce acum va lumineaza viata zi de zi?
Incerc zilnic sa vad partea plina a paharului. Fiindca, momentele de rascruce din viata te invata sa pretuiesti viata cat si timpul altfel. Sa traiesti intens fiecare clipa! Ca si cand ar fi ultima!
Cum zicea Jobs? Ramaneti flamanzi! Ramaneti nebuni!
Frumosii nebuni ai marilor orase!
Iar despre micile bucurii ale romanilor... maine!
Posted in Articole,
Editoriale |
Print
|
2 Comentarii