Tags: copii, educatie, Voltaire, jocuri educative, fise educative, Mardi Gras, sarbatori, Paste, Craciun, Pere Noel, Iisus
Asa l-a numit Dragos pe intaiul sau Dascal. Madame, asa cum au alintat-o si o alinta si azi generatii intregi de elevi, l-a primit intr-o zi de primavara in grupa celor mici. Avea 3 ani si jumatate si avea nevoie de un mouchoir. Madame trebuia sa vada daca face fata conditiilor: daca asculta, daca e receptiv, daca poate sta fara parinti de la 8 pana la 13. Ma rog, stiti cum sunt copiii cand merg la gradinita… Plang dupa mama, deranjeaza pe ceilalti…
Dragos, fara a ne arunca macar o privire la despartire, a plecat, din prima zi, de mana cu Madame. In toamna care a urmat, era deja “student” cu acte in regula, in grupa de pitici de la Madame.
Madame, domana Ioanesi, cum scrie in buletinul domniei sale, inginer de profesie, a ales dupa revolutie sa-si dedice viata educarii copiilor. Inceputa timid, doar cu ceva grupe, initiativa pornita ca o alternativa la gradinitele de stat fara educatoare si fara educatie, a luat amploare, dovedindu-se a fi un real succes. O gradinita in care copiii invatau in limba lui Voltaire era la vremea aceea o raritate. Azi, dupa 20 de ani, este la fel de asaltata de cereri. De ce?
Cand Dragos a intrat la Madame era fraged. Din fericire s-a inteles perfect cu Madame din prima clipa. Nu plangea, ii placeau jocurile educative pe care Mademe le initia, adora fisele pe care zilnic le primea si pe care trebuia sa le "rezolve". Era incantat cand primea multe buline rosii - semnul distinctiv al unei aprecieri deosebite si nemultumit de sine cand primea "f"-uri (faute in franceza = greseala). Fiindca pe parcursul celor 5 ore de program zilnic vorbeau numai frantuzeste.
Acasa nu povestea nimic. "Ce ai facut azi la Madame, Dragos?""Bine." venea laconic raspunsul. "Ce ai invatat azi?" "Cate ceva." Am cautat sa aflu de la Madame daca totul este in regula, daca Dragos se descurca… Madame ne-a linistit spunandu-ne ca totul este bine. Ne-a spus ca este receptiv si prinde usor. Sa asteptam serbarea de sfarsit de an si vom vedea.
Si am vazut. Inutil sa va spun ca acasa nu repeta nimic. Nu avea voie sa vorbeasca frantuzeste cu parintii. Madame spunea ca este mai greu de sters din mintea copilului un cuvant invatat gresit. De aceea pentru serbarea de sfarsit de an el nu a invatat si nu a repetat nimic acasa.
Cu-atat mai mare ne-a fost supriza cand l-am vazut inaintand spre mijlocul "scenei" improvizate sub umbrarul din curtea casei lui Madame. Copilul bucalat si serios si-a inceput recitarea:
"Je vais au marché
Je tourne la clé…"
Priveam siderati si eu si tatal lui ce minuni facuse Madame cu pustiul de-o schioapa pe care-l avusese in grija doar vreo 2 luni si jumatate. Recita linistit, cam cantat, dar insotea fiecare vers cu un gest sugestiv. Madame, care statea in apropiere, il urmarea cu atentie, gata-gata sa-i sara in ajutor, la nevoie.
N-a fost nevoie. Dragos a incheiat cu bine poezia, a facut plecaciunea si s-a intors la locul lui, printre copii. Toti erau cu ochii la Madame, cantau, gesticulau, dansau si bateau din palme in ritmul muzicii.
Ca aceasta au urmat zeci de serbari. Au trecut anii. Zi de zi, fie soare, fie viscol, cele 5 ore de program la Madame nu puteau fi "sarite" decat in caz de sedere la pat. Zi de zi, 5 zile pe saptamana Madame le era ghid in cea mai frumoasa dintre calatorii - cea a cunoasterii. Nu ratau nicio sarbatoare fie ca era Mardi Gras, fie ca era 1 Iunie. Distractia era in toi!
Marile sarbatori religioase erau cinstite cum se cuvine. Copiii, de foarte mici, se pregateau, ajutati de Madame, pentru sarbatoarea care urma. In ajun de Paste citeau din Biblia pentru copii povestea intrarii lui Iisus in Ierusalim si a patimilor sale. An de an, copiii pregatiti de Madame, desenau si puneau in scena povestile legate de calatoria lui Iisus. Am si acum acasa desenele lui Dragos reprezentand Cina cea de taina sau Golgota cu cele trei cruci.
Mergeau cu totii, insotiti de Madame, la biserica de la Gradina Icoanei si se impartaseau. Si azi, unii dintre fostii elevi, desi ajunsi studenti sau unii chiar au copii la randul lor, se intorc cu mare dragoste la Madame in ajunul sarbatorilor si merg la spovedit si impartasit impreuna. Exact ca in vremea copilariei.
De Craciun, bucuria nu avea margini. Pregateau cu drag intreaga serbare: bradul impodobit, sceneta despre Nasterea Mantuitorului, costumele, poeziile si cantecele vesele, colindele. Asteptarea lui Père Noël era intotdeuna emotionanta. Freamatul si uimirea lor erau de fiecare data la fel de induiosatoare cand vechiul toiag se auzea bocanind pe treptele de la intrare. Si glasul lui Madame intampinandu-l: “ Oh, Père Noël! Comment ça va?”
Iar cand Mosul (de cele mai multe ori un fost elev de-al lui Madame) se ivea cu desaga in spinare in pragul usii, bucuria era fara margini. Urmau spectacolul, discutia cu fiecare copil in parte, poezia dedicata Mosului si nelipsitul cadou. Despre emotia lui Père Noël nu va mai povestesc. De sub costumul, uneori ramas mic pentru trupul viguros de adolescent, fostul elev al lui Madame retraia din nou emotiile copilariei, cand el insusi astepta cuprins de freamat cadoul pe care Madame il pregatise cu atata dragoste.
Verile, Madame organiza tabere in casuta de vis de la Predeal. Impreuna cu sotul dumneaei, Monsieur, un om minunat, care i-a fost alaturi si a sprijinit-o in tot ce a intreprins, primeau copiii intr-o lume de basm. Camerele colorate cald - rosu, galben, portocaliu - erau destiante fetitelor. Cea albastra sau cea verde erau teritorii ale baietilor. Mobilierul era la fel cu cel din casuta celor 7 pitici din poveste. Existau sefi de camera care aveau datoria de a pastra totul in buna oranduiala. Astfel fiecare, si mic si mare, respecta programul de ordine, curatenie si somn.
Zilele de vacanta petrecute acolo au ramas vii in mintea tuturor acelora care le-au trecut pragul primitor. Pe langa programul de joaca, pustii aveau si un program de gospodarire care-i responsabiliza. Fetitele faceau cu randul de serviciu si o ajutau pe Madame, in bucatarie, la asezatul si stransul mesei. Cea mai fericita era cea care, sub indrumarea lui Madame, pornea masina de spalat vase! Iar cand era vorba de vreo prajiturica… Immm! Ce deliciu iesea!
Baietii, dupa cateun fotbal galagios cu Monsieur, plecau la cumparaturi. Ca barbatii!
Nu lipseau drumetiile, serbarile sau orele de lectura pe bancile de sub brazi. Jocurile si distractiile in aer liber faceau ca zilele de vacanta sa zboare ca clipele. Iernile erau pline de … zapada, normal! Sanius, obraji rumeni si bulgareala cat cuprindea! Iar serile… serile - la povesti. Uneori, Monsieur ii auzea susotind pe sub paturi in romaneste si zambea. Cu ochii si cu sufletul. Ii invelea si trecea mai departe sa vada daca totul era in ordine inainte de stingere.
Imi aduc si acum aminte incantarea lui Dragos dintr-o vacanta de primavara. Inainte de Paste, copiii au mers la Denii in fiecare seara, chiar acolo, la Manastirea Predeal. Baietii mai maricei au avut voie sa traga clopotele, la propriu. Au respectat datinile din Saptamana Mare, au tinut post si s-au pregatit pentru marea sarbatoare.
Cum se intorceau copiii din aceste vacante? Sanatosi, vigurosi, caliti, veseli si, desigur, buni vorbitori ai francezei. Responsabilizati si parca un pic mai maturi, cu fiecare vacanta.
Asa au trecut anii la Madame. Cand Dragos se apropia de 6 ani, Madame mi-a spus ca este pregatit pentru scoala si inca un an de gradinita nu-si are rostul. Dragos stia deja sa citeasca si sa scrie. Asa ca au urmat, firesc, anii de la Scoala Centrala, alta scoala de limba franceza. Dar cursurile la Madame au continuat pana pe la clasa a VII-a.
Imi amintesc si acum primul 9 luat la scoala, la franceza. Era prin clasa a II-a si se apropia venirea lui Mos Nicolae. In scrisoarea pe care i-a trimis-o in anul acela, Dragos spunea asa:
"Draga Mos Nicolae,
Am dezamagit pe cele mai dragi mie 3 fiinte: mama, tata si pe Madame. Am luat un 9 la franceza. Asa ca daca tu crezi ca anul acesta nu merit decat nuiaua, te inteleg. Dar, daca totusi te gandesti ca am fost cuminte, asa ca orice copil, poate gasesti in traista ta, o masinuta si pentru mine.
Iti multumesc si promit sa nu ii mai supar pe cei dragi mie.
Dragos"
Poate va vine sa zambiti. Cuvintele si caligrafia de copil erau induisatoare si, daca imi aduc aminte bine, si Mosul a fost ingaduitor. Mai ales ca, in ultima vreme… stiti, chestia asta cu nuielele… nu prea mai tine…. Nu e ecologic!
Si, da! Anul acesta, la cei 19 ani ai sai, Dragos va fi din nou Mos Craciun.
Caci Madame, cel de-al treilea parinte al lui, are inca multe de daruit copiilor.
Posted in Articole,
Editoriale |
Print
|
2852 Comentarii