Alt-Fel.ro



Tags: om, bogat, sarac, luni, viata



Stiu. E luni si nu-ti place deloc.  Ea acea zi din saptamana in care esti certat cu tine si toti cei din jur. Este ziua in care iti tuna si-ti fulgera, chiar daca afara lumina de toamna, acea lumina de toamna,  incepe sa aureasca totul. Este ziua in care iti par toate strambe sau fara rost.

Este ziua in care ti-ai dori sa fii mai frumos, mai destept, mai celebru decat esti, mai bogat… Dar, daca n-ar fi luni, te-ai simti mai bogat? De fapt, cum esti cu adevarat? Bogat sau sarac? Ti-ai pus aceasta intrebare? Ce raspuns ai capatat?

Imi amintesc de povestile pe care i le spuneam fiului meu in copilarie, atunci cand lucrurile nu mai mergeau si ordinea trebuia reinstaurata. Iata una dintre ele despre… om bogat, om sarac.

Un tata a vrut sa dea fiului sau o lectie de viata. A vrut sa-l invete sa aprecieze lucrurile pe care le are. Sa nu mai fie atat de plictisit si de nemultumit de viata pe care o duceau in cocheta lor vila cu piscina.

L-a luat de mana si l-a purtat mai spre marginea orasului. Au batut la usa unei familii nevoiase. Acolo, in casuta modesta, dar curata, traia o familie cu 2 copii.
Tatal si baiatul au zabovit la ei o vreme. Adultii au stat linistiti la un pahar de vorba, iar copiii s-au jucat vesel prin preajma casei.

Cand a venit vreamea, tatal si-a luat baiatul de mana si au plecat, lasand in urma lor familia nevoiasa. Pe drum, tatal si-a intrebat fiul despre ce a vazut, ce a inteles si mai ales cum apreciaza acum lucrurile pe care le are, mediul in carea traieste el.

Baiatul, dupa o clipa de gandire, i-a raspuns tatalui sau:
"Iti multumesc, tata, pentru lectia primita. Intr-adevar am vazut… Am vazut cat de saraci suntem noi."
"Cum asa? Cred ca ai vrut sa spui "cat de saraci sunt ei"!" a pus la punct lucrurile parintele incruntat.

"Nu, tata, am spus exact ceea ce voiam sa spun. Si am sa-ti demonstrez.
Noi avem un caine, ei au patru. Noi avem o piscina, ei au lacul intreg. Noi avem o terasa si o gradina superba. Ei au toata padurea. Noi avem un acoperis luminos, iar ei au un intreg cer instelat.”

Uimit de asemenea observatii, tatal s-a recunoscut invins. Fiul sau avea dreptate.

Morala:
Cand masuram ceea ce avem, rezultatul este perceptia noastra despre viata.

Pentru unii bogatia inseamna o casa spelndida, o masina -  sa moara de necaz vecinu’, un rang inalt, o casa de vacanta la Saint Tropez…

Pentru altii familia, dragostea, prietenii, inteligenta, simtul umorului, gandul pozitiv sunt cele mai de pret averi pe care viata li le poate oferi.

Tu cum esti? Sarac sau bogat? Alege TU!
Nu trisa! Chiar daca azi este luni!

Alt-Fel.ro © 2024