Tags: vanzari, covor, covoare, Jaipur, Quattro Stagione
Merg rar, dar cu multa placere in casa lor. Stiu ca acolo gasesc gazde spirituale, iubitoare de frumos, mult bun gust si acel je ne sais quoi pe care abia astept de fiecare data sa-l descifrez. Despre vizita in crama din beci, unde racoarea te face sa uiti de arsita de-afara, iar licoarea parfumata si perfida te face sa depeni amintiri, nici nu mai vorbesc.
Iata-ma din nou in vila lor cu vedere spre lacul din apropiere. Un eveniment! Deoarece ajung atat de rar acolo, primele minute le petrec inspectand casa, sporovaind cu Betty despre noile-i achizitii. Mai o vaza de Murano, mai un Galle sau un sfesnic cu brate de argint…
La picioarele mele, pe vasta intindere de piatra a salonului se desfasoara seducator un fascinant covor persan. “E un Quattro Stagione.” ma anunta nonsalant Betty ca si cand, de cand ma stiu, tot pe Quattro Stagione am calcat la mama acasa.
"L-am luat de la Jaipur, Orasul roz. Are o istorie grozava. Nu aveam de gand sa iau un covor persan din India. Pentru asa ceva mergeam la Istanbul. Dar de data asta nici eu si nici Tudor nu am rezistat farmecului discret al covorului. Iar limbutul vanzator…. Il las pe Tudor sa-ti povesteasca. O sa vezi. A fost nemaipomenit!"
La masa de proportii pantagruelice, la un pahar de vin, ascult povestea fascinanta a covorului persan…
Tudor povesteste amuzat. Aproape ca imi vine sa inchid ochii si sa visez. Intru in bazarul indian insotita de descrierile precise ale lui Tudor. Parca il vad…
"Cu mustata monumentala si o burta supradimensionata, ma intampina in usa magazinului de covoare. Poarta mocasini Gucci, jeansi Armani si o camasa Izod de un rosu rubiniu. Turbanul rosu, proeminent si el, legat in stilul sikh se inclina ceremonios.
Circumspect il scrutez cu privirea. Cine este acest Mr. Adorabil despre care Betty mi-a ciripit toata seara? Cand Betty intalneste pe cineva si il place atat de mult, creierul meu reptilian emite semnale de frica viscerala. Ce fel de om poate fi unul care incearca sa suceasca mintile femeilor casatorite?
In apararea lui, Betu marturiseste: este un simplu vanzator de covoare. Misiunea lui este sa convinga oamenii sa cumpere minunatele lui covoare. Din cate stim, farmecul utilizat in procesul de vanzare este perfect legal. Desi, pe langa vanzatorii din Istanbul, Betu trebuie sa fie un mic copil.
"Acesta este Betu." imi spune Betty radios. Zambind, Betu exclama victorios: "Esti exact cum mi-a povestit Betty ieri. Te-am recunoscut dupa siguranta de razboinic de stirpe nobila si de om bogat. Iar acum ca zambesti, imi dau seama ca ai zambetul de maharajah! Bine ai venit in casa mea, Raj Tudor." – declama ceremonios descriind teatral un cerc larg cu mana.
Stanjenit de laudele aduse, intind mana. Sunt complet nepregatit pentru asemenea lingusire. Betu s-a miscat repede. Total neasteptat. Dar eficace. Sunt pur si simplu coplesit. Brusc, incep sa-l plac.
Vezi? De aceea e buna lingusirea. Te ajuta sa invingi orice obstacol. Sa deschizi orice usa. Obstacolul eram eu, potential cumparator de covoare, dar intrat cu atitudine ostila pe teritoriul lui. Betu stia exact ce are de facut.
Stia ca, in cazul meu, argumentele logice nu ar fi tinut. Cel putin nu in acel stadiu al discutiei. El trebuia sa distruga, orice pornire razboinica la care creierul meu reptilian ma indemna, sa neutralizeze orice sentiment negativ pe care l-as fi avut fata de el, inainte ca procesul vanzarii sa fi inceput. Terenul trebuia destelenit!
Neacordandu-i nicio atentie lui Betty pe care o cucerise in proportie de 90% cu o zi inainte, Betu isi concentra acum toata atentia asupra mea. Stia clar ca eu eram cel care decide daca achizitia covorului este sau nu necesara. Cum ma putea "prinde in corzi"?
A ales sa ma flateze, intr-un mod original, dar eficient. Cu un zambet cald, gesturi largi si cateva cuvinte bine tintite, Betu a daramat rapid zidul ce-l ridicasem intre noi. Ma cucerise deja. Trei minute mai tarziu, pe banca, langa Betty sorbind din ceaiul aromat, eram deja sub vraja lui.
"Priveste ce covor frumos a ales Betty pentru tine!" a rostit. La o unduire a mainii lui, doi asistenti desculti escaladau deja un munte de covoare rulate si alegeau unul. L-au coborat cu agilitate. Cu o singura abila miscare, covorul, tinut doar de un capat, s-a unduit in aer. A plesnit ca un tunet si odata desfasurat pe podea s-a infatisat privirilor noastre uimite, in toata splendoarea sa.
"Ce parere ai despre alegerea sotiei tale?" m-a intrebat Betu. Parea entuziasmat si sigur ca voi fi la fel de incantat ca si Betty. "Este foarte dragut." am raspuns. "Si de buna calitate! Numai matase! Usor de intretinut! Tine o viata!" amesteca el caracteristicile cu avantajele si beneficiile.
Mie mi se parea doar un pic cam prea mare pentru spatiul caruia ii fusese destinat. “Nicio problema!” se grabeste Betu sa ma linisteasca. "Iti voi arata acelasi covor cu o marime mai mica. Vezi care se potriveste mai bine."
O alta scurta unduire a mainii sale si cei doi escaladeaza din nou muntele de covoare rulate alegand unul. Cu siguranta Betu trebuie sa fi citit in ochii mei vreo ezitare, caci vocea lui (fara miere de-aceasta data) rosti ceva in Hindi, iar asistentii cei desculti se grabira sa coboare cu covorul. In cateva secunde, dupa acelasi ritual, covorul cu doua masuri mai mici se unduia in aer si plesnea podeaua desfasurandu-se in fata noastra.
Betty era fascinata. Le-ar fi luat pe toate. Intre timp Betu explica procesul prin care fusesera fabricate – "totul manual!" si ne indemna sa ne apropiem, sa remarcam calitatea lucraturii. Eram putin incurcat. Nu stiam ce sa aleg. Asistentii lui Betu aruncasera in fata noastra atatea covoare, caci amandoi ne-am simtit coplesiti si un pic vinovati fiindca nu reuseam sa alegem nimic. Munceau atat sa le coboare si sa le intinda cu repeziciune pe podea, iar noi nu eram in stare sa alegem macar unul!
Privirile mi-au fost atrase magnetic de un covor extrem de frumos ce atarna pe peretele din spatele lui Betu. Urmarindu-mi privirea, Betu a percutat imediat.
"Ah! Vad ca ai ochi format." a zis. Dupa care a poruncit ceva in Hindi angajatilor sai.
Rapizi acestia s-au executat. Au coborat covorul si l-au intins in fata noastra. Betty a ramas uimita de frumusetea sa.
"Ai recunoscut o capodopera. Este un Quattro Stagione!" a zis Betu. "Acesta este realizat de una dintre cele mai bune familii lucratoare din tara. Calitatea sa este deosebita. Are 2.200 de noduri/ cm2."
Cu doi ani in urma cumparasem un covor de la Istanbul si stiam ca numarul de noduri/cm2 este direct proportional cu calitatea: cu cat mai mare, cu atat mai valoros. Eram multumit de alegerea mea. Quattro Stagione? Adica?
"Da! Patru anotimpuri! Priveste de pe latura asta! Ce culoare predomina?" “Alb, alb opalescent” raspund nestiind unde vrea sa ajunga. "Acum vino pe latura asta. Are alta culoare?"
... va urma...
Posted in Articole,
Editoriale |
Print
|
3 Comentarii