Tags: rosii, copii, copilarie, piata Obor, gust, miros
Sambata dimineata in piata Obor. O noua aventura! Nu va "povestesc" lista de cumparaturi. Doar atat va spun: pierd o groaza de timp ca sa gasesc rosii gustoase si parfumate. Rosii ca din gradina bunicii.
Initial, am crezut ca va merge struna. Tarabele gemand sub greutatea poamelor, betia de culori si arome, precupetii talentati la strigaturi (de, reclama e sufletul comertului!) – toate prevestesc o sesiune de cumparaturi rapida.
"Rosii romanesti", "cartofi de Harghita", "pepeni de la Dabuleni" (cum altfel?!) si "piersici de Medgidia" musai! Ici si colo cate o mamaita cu basmaua de stamba te imbie cu busuioc verde inflorit si dalii din gradinita ei.
Dar eu vreau rosii! Umblu printre tarabe, cautand cu insistenta rosiile acelea dulci si zemoase, coapte sub soarele generos. Nu ma las inselata de rosiile perfect rotunde si tari ca piatra. Fara parfum, cu gustul lor fad. Iar daca ar fi sa ma uit in "pasaportul" lor, sigur nu scrie Buzau, ci Spania sau Grecia sau mai stiu eu. Merci! De rosii "tunate" cum spunea un om curajos de la Buzau, de aceste rosii pe care le gasesti neschimbate in debara dupa 6 luni, nu am nevoie!
Ma bucur ca cei 10 cercetatori de la Statiunea legumicola Buzau au declansat razboi “piratilor” din domeniul legumiculturii si lucreaza acum la readucerea pe piata a rosiilor gustoase, cu adevarat romanesti. Un produs lasat in umbra de soiurile de rosii aratoase, cu evolutie rapida si productvitate la hectar de 10 ori mai mare, dar fara pic de savoare. Pline de hormoni, nitriti , nitrati si altele asemenea.
Si ma mai bucur ca oamenii au inceput sa caute legumele si fructele cu adevarat romanesti.
Abia astept sa simt din nou miros de rosie proaspat rupta din vrej!
Intr-un colt, zaresc printre gramajoare de usturoi, legaturi de leustean si telina, vinete si dovlecei, o mica piramida de rosii portocalii. Alaturi, o alta de rosii carnoase. Le pipai cu neincredere si le miros cu ochii inchisi. Da! Asta cautam! Mamaita se bucura ca rosiile ei au trecut testul.
Mirosul rosiilor prospat rupte din vrej….
Daaaa!
Si-mi amintesc de rosiile din gradina bunica-mi. Rosiile copilariei mele. Erau rosii grase, “inima de bou” le spunea mama. Un soi carnos, zemos si gustos rau de tot!
Automat imi vine in minte si unchiul meu, Puiu. Toti il alintau "Puiu" desi il chema Emil.
Era un munte de om, negricios si mustacios, cu o inima mare, mare. Omul cu inima de aur.
De cum aparea, se umplea de copiii din ograda precum pomul de vrabii. Asa se ducea in gradina, cu copiii dupa si pe el.
Calca grijuliu cu talpile lui de urias printre randurile de rasaduri doborate de povara rosiilor coapte. Alegea una si o rupea de pe vrej. Vreme de cateva minute inchidea ochii si-o adulmeca. Ne dadea si nou, copiilor, sa ne imbatam. Seva mustinda din vrej te ametea.
Apoi, dupa ce se satura de miros, rupea rosia in doua. Miezul brumat se ivea imbietor, mirosind a poama coapta, iubita de soare. Sucul o lua la vale, pe maini.
Ce cutit? Ce furculita...
- Ia adu, nepoata, niste sare!
Il priveam siderata.
O data, de 2 ori, de fiecare data, in fiecare vara... Aceeasi imagine, aceleasi vorbe, ca-ntr-un ritual. Vara de vara, an de an.
Pana intr-o vara, cand unchiul Puiu s-a mutat… intr-o alta gradina. Au zburat anii. Bunicii, trecuti prin atatea, nu au mai putut suporta durerea si nici imaginea macaralelor poposite in curtea si-n gradina lor pentru demolare. S-au mutat si ei curand in gradina unde unchiul Puiu continua sa culeaga rosii.
Au trecut anii, iar narile inca-mi freamata la amintirea vie a rosiilor proaspat rupte din vrej. Exact ca-n copilarie...
Cat ceri, mamaie, pe rosiile-astea?
Posted in Articole,
Romania altfel |
Print
|
0 Comentarii