Ratacesc agale printre tarabele acoperite de umbrele ineficiente. Soarele arde necrutator.
Din difuzoare cu voce ragusita, timbrul inconfundabil al lui Cristian Vasile se revarsa onctuos: "Minte-ma si spune-mi vorbe dragi! Cuvinte dulci in nopti cu cerul de smarald!" Tangoul celebru deschide poarta timpului. Ma grabesc sa intru… o lume draga dintotdeauna este acum a mea.
Mobilier vechi purtand patina timpului, gramofonul cu goarna lustruita asezat intr-un colt, tablouri cu rame de lemn aurite odata, demult… Suporturi de argint pentru tacamuri, sfesnice pretentioase... Dantele prafuite si lungi siraguri de perle pe care bunicile noastre, pe-atunci tinere fete tunse „garcon”, le etalau pe la balurile de sambata seara.
Un teanc de fotografii ma atrage magnetic. Siluetele estompate de nemilosul timp razbat cu greu din cartonul cu tente sepia. O domnisoara in rochie de bal ma priveste cu ochi mariti – parca m-ar intreba daca buchetelul de violete pe care-l poarta in mana se potriveste cu nuanta corsajului. Prima ei iesire in lume. Alta fotografie... Aceeasi domnisoara valseaza acum cu un tanar "briantinat". Rochia pluteste vaporos, iar ea e fericita, ochii-i rad...
Un alt teanc de poze pe care se afla un minuscul portmoneu dintr-o fina tesatura din fir de argint imi atrage atentia. Aceeasi tenta sepia, aceleasi toalete vaporoase, aceleasi coafuri de Betty Boop. Vedete din Hollywood-ul anilor '30 se rasfata languros in fata aparatului de fotografiat. Poze studiate, visatoare sau provocatoare... Dolores del Rio... "35 de lei bucata!"ma anunta sec vanzatorul de iluzii. Brusc, ma trezesc in secolul XXI si-l urasc! Tunelul timpului a disparut...
Plec suparata si-ncerc sa patrund din nou in lumea vrajita. Mangai cu ochii obiectele vechi, uneori mai pun si mana, caci nu ma pot abtine. Incerc sa ma agat de orice pentru a calatori din nou in timp. In fata mea, o oglinda pare gata sa ma ajute. Lacul ei de argint e fisurat in mii de locuri, dar rama de-o frumusete rara te imbie sa o mangai. Trebuie sa o mangai, sa o simt. "Baneasa" aud. Baneasa – centrul comercial? "Nu! Ancuta Baneasa", gandesc. "Ancuta – sotia Banului, adica."
In penumbra iatacului, penduleaza intre fereastra si oglinda, intre realitate si vis. Afara nu se mai vede nimic. S-a intunecat si numai rotile trasurii pe caldaramul curtii ii vor vesti cu o clipa mai devreme intoarcerea sotului. Isi oglindeste in apa fascinanta a oglinzii rochia de un verde Bosfor. Brocart tesut cu fire de argint adus tocmai de la Stambul! Si perle... mii de perle impodobesc rochia cu sideful lor marin. Caii intra in galop in curtea palatului. Baneasa se sperie si se intoarce brusc. Cana de portelan de pe lavoarul ivoriu se face tandari si odata cu ea, povestea mea...
Prezentul navaleste brutal: cateva zeci de halbe de toate marimile si din toate landurile nemtesti imi amintesc de "prietenii" care "stiu de ce". Trec mai departe incercand sa uit, tesand alte povesti...
O bratara lata - catusa, din alama fara culoare, cu un model zgariat cu acul ma imbie. O iau in mana si-mi amintesc de cele 2 asemanatoare primite cadou de la un amic, in tineretele mele de-acum o era si ceva... "Ia, boieroaico, ia!" ma imbie batranul tigan cu mustata rasucita la capete! "Ia-o, ca e atat de vecheee... Are istoria ei... timpul i-a sters stralucirea... 10 lei, boieroaico!"
Tentata sa o cumpar, o privesc mai cu atentie, incercand sa-i ghicesc istoria. "Vreau sa-mi spui, frumoasa Zaraza, cine te-a iubit, cati au plans nebuni dupa tine si cati au murit!" se revarsa din palnia gramofonului si poarta se deschide din nou. Tiganca focoasa cu "patimi dulci si luciri de pacat" in ochi a intrat! Isi face fustele roata, scuturand frenetic din tamburina si bratari. Numai una nu se misca. Bratara lucitoare ii strange incheietura ca o catusa... Barbatii toti sunt la picioarele ei!
Cu coada ochiului vad cum mama plateste bratara, in timp ce tiganul o compatimeste discret, gandind c-o fi greu sa ai o fata asaaaa... putin dusa. De unde sa stie el...
Un samovar vechi si probabil nefunctional imi aduce aminte de Bunelu'. Avea si el unul, mare, pus jos pe podea langa un corp de biblioteca. Asa, de decor. Gazduia cativa scaieti mov, uscati.
Ibrice si rasnite de alama mari si mici povestesc despre tabietul pe care-l avem cu toti: o cafeluta aromata. Bunicul meu, Valentin, avea tabiet de cafea. Bunica i-o facea dupa un tipic anume, in fiece dimineata, inainte de a pleca la slujba lui de fochist la Biserica Izvor, langa Arhivele Statului.
Intai macina doua, doar doua lingurite de cafea, de-aia buna cu aroma de te scula din morti. Apa sfaraia in ibricelul de pe foc. Bunica punea cafeaua si astepta sa se ridice caimacul. Lua ibricelul sa nu dea in foc, culegea caimacul si-l punea in ceasca de cobalt cu smaltul aurit, asezata din vreme cu dichis. Ii simt si-acum aroma.
Eh, ce vremuri.... Ce vremuri, domnule! Dar sa continuam plimbarea....
"La bulivar, birjar! La bulivar!"
Posted in Articole,
Joi - Ziua Armoniei |
Print
|
0 Comentarii