Alt-Fel.ro



Tags: munte, Omu, Babele, Padina

"Mama, plec maine la munte cu Dan! Am nevoie de niste bani." A venit scurt si febril anuntul. Prin minte mi-a trecut ca fulgerul imaginea copilului bosumflat protapit in mijlocul cararii, cu bratele stranse la piept, bombanind incruntat: "Eu nu mai merg. Ce prostie, sa mergi asa… ore intregi, in loc sa stai sa te joci cu copiii." Si mi-am amintit si de rugamintea mea de-atunci "Doamne, fa in asa fel incat copilul asta sa nu mosteneasca de la taica-su pasiunea muntelui!"

La aproape 17 ani de la momentul descris, imi dau seama ca "gena" paterna a fost mai puternica decat rugaciunea mea. Si fiecare membru al familiei a inceput pregatirile in felul lui.

Eu, "mama cea activa" (cum m-a botezat in urma cu 17 ani), ce mai, Duracell in persoana, eu m-am apucat constiincios sa pregatesc tricourile si ciorapii necesari celor 3 zile de drumetie. Merindele de drum… Banii… "Va fi bine! Se vor descurca! Sunt baieti mari. I-am spus de-atatea ori cum sa se comporte pe munte… va fi bine!" imi tot spuneam.

Andrei a inceput sa-i dea indicatii despre traseu: "Va duceti la Omu. Urcati pe Valea Cerbului. Ocoliti Bucsoiul Mare, coborati pe Brana Caprelor si innoptati la Malaiesti. Ziua II: urcati pe Hornul Mare si bateti platoul pana la Cruce. Apoi Babele - Pestera- Padina si stop pentru refacere. Ziua plecarii: alegeti voi pe unde coborati.

Aveti grija, urmariti marcajele - uite-le aici (le scosese la imprimanta!). Nu va odihniti in panta! Atentie la apa! Nu faceti popasuri aiurea! Nu o lalaiti sa va prinda noaptea pe drum!" Si multe altele, cine-l cunoaste pe Andrei stie ca au fost de 15 ori mai multe sfaturi!

Dragos si-a facut bagajul in 10 minute. Calm si organizat a urmarit oarecum amuzat agitatia noastra si a "aprobat pozitiv" toate sfaturile noastre de parinti responsabili. "Da, mi-am luat si canadiana. Da, mi-am pus carnetul de student si bonurile de drum. Da, am si lanterna, si briceag. Sigur ca o sa facem si poze!"

Noaptea a fost scurta. La 5 eram toti in picioare. Copilul pleca pe munte. Prima iesire serioasa. Cea de anul trecut nu se pune. Ultimele sfaturi, imbratisari si apoi…fiecare pe drumul lui. Se lumina de zi.

Primul telefon: ora 8:30 sau pe-acolo. Am zis sa nu sun fix dupa urcarea in tren… "Ce faceti? Sunteti bine? Totul e in ordine?" "Daaaa! (Cu gura pana la urechi.) Sa vezi, hi,hi,hi, ne-am suit in alt tren! Noroc cu Nasu’, care ne-a zis ca o sa ne placa Pitestiul! Hi, hi, hi!" Doamne, o incepusera bine. Ce zicea Andrei de Brana Caprelor? Astia n-au nimerit trenuuuul! Daramite Brana Caprelor. Cu cat ma gandeam mai mult, cu atat imi ziceam ca am facut o greseala lasandu-l sa plece in excursia asta. "Acum lasa, nu-i nimic! Alergam sa prindem un accelerat spre Busteni. Vorbim!"

Ma suna si Andrei mai tarziu. "Ai aflat, nu? S-au suit in alt tren. Nici macar n-au vazut ca au plecat mai devreme!!!!! Lasa, se descurca ei! Mi s-a mai intamplat si mie!"Care va sa zica, aschia nu sare departe de trunchi. Nu m-am linistit, dar acum ce era sa mai fac?
In jur de 11 au intrat pe traseu. Pentru cine nu stie, Valea Cerbului e… luuuuunga! Si e mai bine sa o cobori decat s-o urci. Eu asa am facut-o si mi se parea ca nu se mai sfarseste…

Muntele le e prieten. Isi scoate la iveala, pentru ei,  toate comorile: stanci impunatoare profilate pe cerul albastru, bujori de munte, parfumul ametitor al inaltimilor. Si un caine blanos ce le tine companie pana la baza stancii. Primeste recompensa gustoasa dupa care ii paraseste pentru a lua in primire alti turisti. Doamne, cati caini am hranit pe traseele montane pe care le-am batut! Soarele zambeste prietenos. Alarma de cod galben de furtuni si ploi isca panici doar la Bucuresti. Aici… Zi de serviciu, munca si din cand in cand ganduri: "Pe unde-or fi?  Ce-or face?" Si din nou munca.

Plec de la serviciu pe la ora 18. Conventia era sa sune ei cand ajung la Omu. Dar nimic. N-or fi ajuns? Ingrijorata sun eu. Respiratia suieratoare imi spune ca urcusul e greu. "E greu, mama! Si nu se mai termina! Hai, ca vorbim peste 10 minute, cand ajungem."10 minute, 20, 30. Sun: "Alo, alo, alo! Din telefon nu se-aud decat respiratia obosita si bocancii grei busind pietrele. "Alo?!" Nimic.

Alte 20, 30, 50 de minute! In sfarsit, telefonul suna. Au ajuns. Sunt rapusi de oboseala. Nici gand sa mai coboare la Malaiesti! Auzi… Brana Caprelor! Lipsa de antrenament si tutunul isi iau tributul. Pleoapele tind sa se inchida. Seara coboara la Omu. Acasa, ne tragem si noi sufletul, linistiti sa-i stim la adapost. Si ne facem curaj pentru ziua ce va sa vina. Malaiestiul ramane pentru tura viitoare. Ora 2 ii prinde la o tigara sub cerul instelat.

Ziua II. Pentru noi, oraseni obisnuiti, ziua de sambata “curge” normal. Dar pentru ei?
Dupa o noapte petrecuta la full prici (30 de lei/pat), acompaniati de muzica pe voci a diverselor “instrumente” nazale, intr-un frig de-ti ingheta si sufletul, la ora 7 erau in picioare. Un ceai, sandvisuri din traista si… la drum! Obiectiv: Crucea mare a Caraimanului!

Mecetul Turcesc e la fel de falnic. A imbatranit frumos! Pasii ii poarta catre Crucea Caraimanului. Norii grei se aduna amenintatori. Grabesc pasul. Sus, la Cruce, vantul suiera stapan. Crucea poarta sal gros de ceata. Valea se ascunde si ea in ceata. E timpul sa intinda pasul. Mai rateaza intrarea pe traseu, o mai iau pe de-a dreptul…. Dar se descurca. Pe drum mai stau de vorba cu un cioban. Povesti cu ursi. Brrr!

Se grabesc sa nu-i prinda ploaia. Babele sunt tot acolo. Stau la sfat. De 2000 de ani si mai bine! Si tot n-au mai terminat de vorbit. Ce daca ploua? De…femeile astea!

Picioarele obosite fac fata din ce in ce mai greu. E sambata, e ora pranzului si si-ar dori un pic de soare sa le incalzeasca oasele si un ragaz sa-si mai traga sufletul. Checul pregatit de mama lui Dan e divin! La Pestera nu au loc. Li se cer 120 lei/pat si nu au. 120 de lei sunt toti banii lor si din ei trebuie sa plateasca si trenul de Bucuresti. Vremea din ce mai ostila ii mana de la spate. La Padina, aglomeratie mare. Niciun pat liber. Afara ploua, si disperarea li se citeste in glas.

"Mama suntem franti. Suntem jegosi, obositi si cu taliple in pioneze. Tot ceea ce ne dorim se rezuma la un ceai fierbinte, un pat si-un acoperis desupra capului pentru noaptea care se anunta grea. Ca de dus… sa fim seriosi, nici nu poate fi vorba! In cabana nu sunt locuri, nici prin cabanutele din jur. La Salvamont am incercat, nu se poate. Si cabaniera tipa la noi ca suntem inconstienti sa venim sa cerem adapost, asaaaa, fara nicio rezervare. Pe ea n-o intereseaza, putem dormi si sub scara! S-o strang de gat?"

II incurajez fiindca stiu ca-i adevarat. Chiar si Dan pare sa fi obosit de-atatea incercari. "Puneti niste bani la bataie! Spuneti o poveste induiosatoare… trebuie sa reusiti!" Afara ploua din ce in ce mai asezat. "Intoarceti-va la Schitul de la Pastera! Acolo gasiti si un pat, si un  blid de mancare calda! Nu disperati! Calugarii nu va lasa sa dormiti in drum pe-o vreme cainoasa" - le spune Andrei. "Pe vremea hoinarelilor mele am dormit de sute de ori pe holuri, in sali de mese. Acum... nu se mai poate."

Nu mai pot ajunge la Schit. Sunt franti. Cauta solutii mai apropiate. Si gasesc. Tanti Marioara se indura de ei si-i indruma. Doi tineri absolventi ce au o mica afacere cu porumb fiert si altele ii iau sub aripa lor. Gata! S-a facut! Au unde pune capul sub un acoperis. Un popa–sconcs le face concurenta. Ce mai conteaza?

Duminica. Ploaia torentiala ma trezeste dis-de dimineata. Ce-or fi facut copiii? "De la 2 ploua torential. Un caine sa nu dai afara! Asteptam sa vedem cum evolueaza si vedem noi incotro o apucam. Cred ca nici telecabina nu o ia la vale pe vremea asta."  Pe la 12 ne anunta ca o familie din Bucuresti s-a oferit sa-i aduca acasa. Doamne-ajuta! La 5 dupa-amiaza descuia usa apartamentului. Ars de soare, cam mototolit, dar cu un zambet larg pe buze. "Nu ma pupa ca sunt murdar!" Ce mai conta?

Au urmat povestile (prima runda, caci oboseala si foamea dadeau buzna), dusul, masa "ca la mama acasa" si somnul adanc. "Puteati sa o patiti. Noroc ca necazurile voastre au inceput in „lumea civilizata”, iar nu pe stanci. Ar fi bine ca urmatoarea iesire la munte sa o pregatiti mai atent. Trasee, intervale orare acoperitoare, locuri de cazare (eventual, rezervari), bani. Tot."

„Hai ma, mama! Ce farmec ar mai avea? A fost frumos! Iar cerul noaptea la Omu este… nu poti sa iti imaginezi! Acolo, in varful muntelui, esti mai aproape de stele.”
Primisera botezul instelat al muntelui!

Alt-Fel.ro © 2020