Tags: diavol, tanar, carte, frumusete, iubire, ghid practic
In prefata cartii " Sfaturile unui diavol batran catre unul mai tanar", C.S. Lewis face o observatie cu privire la felul in care se raporteaza oamenii la diavoli: " In ce priveste diavolii, rasa omeneasca poate face doua greseli la fel de insemnate, dar opuse. Una e sa nu creada in existenta lor. A doua e sa creada in ea si sa-si bata capul cu diavolii in prea mare si daunatoare masura. Ei insisi se bucura la fel de ambele erori si-l vor saluta pe materialist, ca si pe magician, cu aceeasi desfatare."
Cartea este absolut delicioasa, scrisa cu mult umor dar mai ales intelepciune. Ranchiunosii si exaltatii insa, nu vor pricepe nimic din ea, ne atentioneaza autorul inca de la inceput. Tratata ca un simplu text literar, o putem citi si da uitarii, folosind-o insa ca ghid practic ne putem bucura de ea in fiecare zi, mai ales acum, in perioada postului cand ispitele sunt la orice pas (lasandu-le la o parte pe cele culinare).
Unul din sfaturile pe care
Sfredelin, diavolul "batran", experimentat, i le da nepotului sau
Amarel - "ispititorul novice", este acela de a nu-i lasa pe oameni sa le scape niciodata banalul lucrurilor. Atunci cand obisnuitul ne sta in fata ochilor, ne vine din ce in mai greu, daca nu imposibil, sa mai credem in neobisnuit. Neobisnuitul pe care il cautam astazi trebuie neaparat sa aiba un ambalaj frumos si sa fie pus intr-un anume decor pentru a fi demn de bagat in seama. Daca cineva ti-ar spune te iubesc intr-un autobuz urat plin de indivizi care comenteaza meciuri de fotbal, crezi ca ar fi mai putin adevarat decat daca ti-ar spune-o pe malul marii, sub un cer instelat cu luna plina? Prezenta iubirii insasi ni se pare banala, stearsa, daca nu e "ca in filme". Ne lasam imbatati de peisaj mai mult decat trebuie si pierdem din vedere esentialul.
Este destul de cunoscut experimentul cu celebrul violonist incognito dintr-o statie de metrou din Washington. La o ora de varf, Joshua Bell a interpretat cateva piese de Bach, timp in care mii de trecatori si-au vazut grabiti de drum. Banalul metroului triumfa in fata fragilului frumusetii. Concluziile sunt destul de amare. Nu reusim sa percepem frumusetea daca ne lipseste contextul potrivit, nu recunoastem talentul daca nu-l gasim pe o scena la care sa avem acces platind bani grei. Pur si simplu, nu ne putem opri din mers.
Oare cate alte lucruri nu ne scapa, in graba aceasta spre nicaieri?
Oare cati workaholici mai trebuie sa moara in floarea varstei pe scaunul din fata computerului ca sa ne intrebam, in sfarsit, pentru ce atata graba, pentru ce atata agitatie si consum de energie, pentru ce mai traim?
E adevarat ca e cam greu sa te gandesti la cele sfinte cand te lovesti de evidenta banalului ce te inconjoara. Daca meditati la ceva profund sau sunteti concentrati in rugaciune si apoi auziti un chiorait scurt de intestine, probabil ca e de ajuns sa vi se naruie tot efortul. Dar banalul e ceva firesc si poate fi prin el insusi poarta spre sublim. Radeti atunci. Imaginati-va ca
Amarel se chinuie sa va distraga atentia. Dracilor nu le place sa-i luati in ras: "
Diavolului...spirit mandru...nu-i vine la socoteala sa-ti razi de el." (
Thomas Morus)
Bianca Toma
Posted in Articole,
Spiritualitate |
Print
|
2 Comentarii