Tags: facebook, vineri, mamaliga, Printul Charles, copii, copilarie, taran roman
E 6:40. O ora de… vis. Cu ochii carpiti de somn ma asez in fata calculatorului. Si-mi incep ziua de vineri. Cea mai vesela zi a spatamanii! Ziua ce lasa-n urma o saptamana de munca si alergatura si priveste optimist catre cele 2 zile libere care urmeaza. Libere? Libere de ce?
Calculatorul toarce si el adormit. Normal, la ora asta totul doarme! Navighez pe site-ri, citesc stiri si incerc sa gasesc ceva demn de relatat. Printul Charles si pasiunea lui pentru Romania, gimnasta Alina Pogaras a castigat in Elvetia concursul de gimnastica Memorialul Arthur Gander, Borsec cucereste primul loc in aprecierile consumatorilor (Consumer Superbrands 2011-2012)...
Nu ma pot abtine. Deschid si Facebook-ul. N-am mai fost pe-aici de ceva zile. Cobor din treapta in treapta spre post-urile zilelor trecute, ramase fara vizionare. Muzica, stitri, like-uri, comentarii “subtirele”, link-uri, poze…
La un moment dat, in mijlocul paginii se iveste o poza ce-mi capteaza toata atentia.
Mare, aurie, aburinda si imbietoare, o mamaliga se rasfata pe o farfurie de sticla. Visez? Ma frec la ochi. De! La 6:50 este perfect normal sa mai ai si… vedenii. Dar, nu! E acolo, pe farfuria de sticla, expusa pe fata de masa cu floricele albastrii.
Ce sa caute in mijlocul paginii de facebook o… MAMALIGA? Ce vrea sa spuna ea acolo? Banuiesc ca nu vrea doar sa ne povesteasca despre meniul mesenilor din seara aceea. Sa ne faca pofta? Asta da! S-ar putea…
Imi si imaginez bucataria prietenilor - scena acestui spectacol. Masina de facut paine (de! traim vremuri moderne!) sta exilata intr-un colt bosumflata. Asa-i modelul! Protagonistii agitati din cauza mamaligii care trebuie musai sa iasa ca la mama acasa. Incantarea pustiului "numai ochi" la ce “invartesc” parintii (caci nu stiu cine e autorul, dar banuiesc). Si bucuria reusitei!
Si totusi? O mamaliga in mijlocul paginii de facebook?
Cred ca e mai mult de-atat. Are puterea de a te-ntoarce cu gandul la amintirile tale. Cu siguranta poarta in ea dorul dupa momente dragi din copilaria ta. Parca esti acolo si o auzi pe mama chemandu-i pe toti la masa de seara. Seara: momentul zilei in care toti ai casei se aduna in jurul mesei: copii, hoarde gurese de nazdravani, si adulti cu chipurile trase de osteneala de peste zi.
E singurul moment al zilei in care copiii stau linistiti si privesc. Privesc cu mirare la mainile indemantice ale mamei care rastoarna ceaunul cu aceeasi precizie, de fiecare data. Exact in mijlocul tocatorului de lemn innegrit de vreme si de atatea intalniri cu arsita mamaligii!
Iat-o. S-a ivit rotunda si aurie. Perfectiunea intruchipata! Troneaza in mijlocul mesei! Iti vine sa o modelezi cu palmele, dar e prea fierbinte. Cei mici freamata de neastampar. Stiu ca urmeaza ritualul taierii cu firul de ata si-apoi laptele fiert in ceaunul de mamaliga. Narile freamata la mirosul ce pluteste in jurul mesei patriarhale. Parca ti-e putin dor de vremea aceea...
Ai inteles, nu? Mamaliga - stravechi simbol al taranului roman - era de fapt un dar pe care prietenul nostru s-a grabit sa-l imparta cu noi. Darul unei amintiri de suflet. Intoarcerea la radacini. Multumim!
