Tags: Dumnezeu, Socrate, Platon, ignoranta, Hristos, om, oameni
Apoi iti aduci aminte de copilul care doarme in camera de alaturi si te gandesti ca poate asta e motivul pentru care inca mai respiram pe acest pamant. Daca Dumnezeu nu ne-ar vedea ca pe niste copii nestiutori, oare ce s-ar alege de noi?
Dupa Socrate, tot raul vine din nestiinta, din ignoranta. Practic, si atunci cand alegi constient sa faci un rau, il faci pentru ca nu te duce capul sa vezi dincolo de realitatea ta marunta, dincolo de umbrele din pestera in care stai legat (pe care le iei drept absolute).
Mitul Pesterii lui Platon m-a fascinat instantaneu. Acel om care a reusit sa iasa din pestera si a vazut lucrurile asa cum erau ele a vrut sa se intoarca la cei dintre care plecase pentru a impartasi cu ei “minunea”. Dar a fost luat drept nebun, cum era de asteptat.
Odata ajuns afara, ochii lui au cedat in fata stralucitoarei lumini (cu care s-a obisnuit in timp) a soarelui si, odata reintors in pestera, ochii lui au cedat inca o data sub covarsitorul intuneric.
Confuz si impiedicat, in acelasi timp dornic sa rastoarne conceptia despre lume a celor din pestera, aratandu-le adevarul, omul nostru esueaza lamentabil:
“Iar daca el ar trebui din nou ca interpretand umbrele acelea, sa se ia la intrecere cu oamenii ce-au ramas totdeauna legati si daca ar trebui s-o faca chiar in clipa cand nu vede bine, inainte de a-si obisnui ochii, iar daca acest timp cerut de reobisnuire nu ar fi cu totul scurt, oare nu ar da el prilej de ras?
Si nu s-ar putea spune despre el ca, dupa ce s-a urcat, a revenit cu vederea corupta si ca, nici nu merita sa incerci a sui? Iar pe cel ce incearca sa-i dezlege si sa-i conduca pe drum in sus, in caz ca ei ar putea sa puna mainile si sa-l ucida, oare nu l-ar ucide?” (Platon, Republica).
Suntem indemnati astfel sa gandim dincolo de tiparele dobandite si sa fim pregatiti sa ne sacrificam ochii si urechile lumesti pentru a putea primi un adevar mai inalt.
Daca astazi asociem ignoranta cu termeni ca “incultura”, “incompetenta” si “nestiinta”, tind sa cred ca pentru Socrate ea avea un sens mai profund.
Poti sa fii cel mai cult, competent si erudit om si sa-L crucifici pe Hristos fara nicio remuscare. Nestiinta de care vorbea Socrate trebuie sa fi tinut mai mult de lipsa unei cautari continue de a te cunoaste si de a contempla idei superioare.
Ignoranta aceasta consta in acordarea unei prea mari atentii unor lucruri care nu merita deloc luate in seama si in neglijarea lucrurilor cu adevarat importante. Fata de 400 i. Hr., unde ne situam azi, la peste 2000 de ani dupa Hristos?
E suficient sa aprindem televizorul si sa ne dam seama. Circula si o vorba pe net: “Traim in era telefoaneor destepte si a oamenilor stupizi”.
Incredibil! Niciodata pestera nu a fost atat de confortabila si totusi oamenii continua sa se omoare intre ei. Faptul ca suntem demni de mila nu ne poate dezvinovati. Conditia tragica a omului poate fi rezumata in cuvintele Mantuitorului: “Iarta-i, Doamne, ca nu stiu ce fac!”
Oamenii inca nu stiu ce fac, dar se mira de raul ce-i inconjoara. Pai nu suntem noi niste copii nestiutori? Responsabili de propria ignoranta? Cu un Soare coborat in pestera, mai mult ca niciodata.
